Aparate foto şi obiective pentru portrete pentru orice ocazie

Surprindeţi frumuseţea şi caracterul subiectului, de la bebeluşi şi animale de companie până la modă şi grupuri de familie, alegând cel mai bun echipament Canon de bază pentru fotografia portret.
Un portret al unui bebeluş realizat cu un obiectiv Canon RF 45mm F1.2 STM, diafragma f/1,2 rapidă asigurând o profunzime redusă a câmpului şi o estompare uşoară în jurul copilului.

Cel mai bun aparat foto pentru fotografia portret este unul care nu vă restricţionează creativitatea, indiferent dacă fotografiaţi un nou-născut adorabil, un animal de companie iubit al familiei sau un străin intrigant de pe stradă. În fotografia portret, echipamentul trebuie să vă ajute să surprindeţi personalitatea, caracterul şi frumuseţea subiectului, să vă completeze viziunea, dar să nu vă stea niciodată în cale.

Sunt multe lucruri de luat în considerare atunci când alegeţi un aparat foto pentru fotografii portret şi, adesea, alegerea corectă va depinde de tipul de portrete pe care le realizaţi. Totuşi, nu vă faceţi griji: există un aparat foto Canon care se potriveşte fiecărui scenariu, plus obiective excelente pe care să le asociaţi pentru a vă ajuta să obţineţi de fiecare dată cele mai bune fotografii portret posibile.

Portrete cu nou-născuţi şi fotografii cu bebeluşi

Într-o fotografie realizată cu un aparat foto Canon EOS R10, un bebeluş se uită la aparat peste umărul unui adult, cu lumini bokeh în fundal.

Canon EOS R10 este o opţiune ideală pentru proaspeţii părinţi care doresc un aparat foto uşor de utilizat, capabil să realizeze fotografii frumoase cu un efort minim. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R10 cu obiectiv Canon RF 50mm F1.8 STM la 1/500 sec., f/4,0 şi ISO 640. © Mark Fensome

Datorită obturatorului electronic care permite fotografierea complet silenţioasă, aparatele foto Canon mirrorless sunt ideale pentru portretele bebeluşilor, în cazul cărora liniştea este adesea esenţială. Cântărind doar 429 g, aparatul foto uşor Canon EOS R10 este o alegere excelentă. Silenţios atunci când este necesar, pentru a nu deranja bebeluşul, acesta dispune, de asemenea, de un mod portret dedicat pentru a spori delicateţea atât a tonurilor pielii, cât şi a firelor delicate de păr. Există, de asemenea, filtre creative cu care vă puteţi juca, inclusiv un filtru monocrom pentru a accentua textura naturală a pielii, în timp ce funcţia inteligentă de focalizare automată cu detectarea ochilor va asigura o focalizare perfectă.

Alegerea obiectivului potrivit este, de asemenea, importantă, iar noi vă recomandăm să combinaţi EOS R10 cu Canon RF 50mm F1.8 STM. Motorul de focalizare STM silenţios nu va trezi bebeluşul, în timp ce diafragma maximă f/1,8 foarte mare lasă să pătrundă suficientă lumină pentru portrete perfect expuse, chiar şi în dormitoare slab luminate. Deschiderea maximă largă a diafragmei vă permite, de asemenea, să fotografiaţi cu o profunzime a câmpului extrem de mică, pentru a obţine fundaluri frumos estompate.

Portrete de familie

Într-o fotografie realizată cu un Canon EOS R100, o femeie ridică un copil zâmbitor la nivelul ochilor în faţa unei case, încadrată de două persoane în prim-plan.

Cu modul său de asistenţă creativă şi integrare perfectă cu aplicaţia Canon Camera Connect – permiţându-vă să transferaţi cu uşurinţă imagini de pe aparatul foto pe smartphone sau tabletă şi să le distribuiţi familiei – EOS R100 este ideal pentru orice, de la fotografii individuale la portrete de grup. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R100 cu obiectiv Canon RF 35mm F1.8 MACRO IS STM la 1/320 sec., f/4 şi ISO 640. © Gary Morrisroe

Datorită funcţiilor de urmărire a feţei şi detectare a ochilor, Canon EOS R100 vă poate asigura că îi păstraţi pe cei dragi în centrul atenţiei, ceea ce îl face ideal pentru a surprinde portrete de grup chiar şi ale celor mai mari familii. Senzorul său CMOS APS-C de 24,1 MP asigură imagini de înaltă calitate şi este ideal pentru încadrarea fotografiilor de grup, oferindu-vă în acelaşi timp un nivel ridicat de control asupra profunzimii câmpului pentru portrete individuale artistice. Fotografii de familie vor dori, de asemenea, să utilizeze modul Hibrid automat, în care EOS R100 combină automat clipuri scurte şi fotografii pentru a crea un film rezumat al unui eveniment de familie sau al unei excursii de o zi.

Atunci când sărbătoarea în familie este în plină desfăşurare, asociaţi EOS R100 cu Canon RF 24mm F1.8 MACRO IS STM. Acest obiectiv este suficient de mic pentru a nu atrage atenţia asupra dumneavoastră, permiţându-vă să surprindeţi momente spontane, în timp ce diafragma maximă luminoasă f/1,8 vă va ajuta să obţineţi fotografia dorită chiar şi în condiţii de lumină slabă. Distanţa focală grandangulară de 24 mm este ideală pentru a include în cadru o întreagă dinastie, dar dacă preferaţi un prim-plan, capacitatea sa macro vă ajută să surprindeţi fiecare detaliu minuscul.

Portrete de modă şi beauty

Un portret realizat cu un Canon EOS R8 care prezintă un fotomodel într-o ţinută colorată, iluminat de o rază de lumină şi înconjurat de umbre.

Este important ca fotografii de modă şi beauty să ofere imagini impecabile de fiecare dată, punând în valoare modelele şi produsele pe care le fotografiază. Cu funcţia de detectare a feţei şi a ochilor, Canon EOS R8 vă asigură că nu veţi rata niciodată focalizarea şi că veţi obţine întotdeauna portrete foarte clare. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R8 cu obiectiv Canon RF 24-50mm F4.5-6.3 IS STM la 50 mm, 1/1250 sec., f/6,3 şi ISO 160.

Dacă doriţi să oferiţi portretelor de modă şi beauty avantajul de a ieşi în evidenţă pe reţelele sociale, Canon EOS R8 are un senzor CMOS de 24,2 MP care asigură că fiecare detaliu este surprins la o definiţie incredibilă. Cu focalizare automată până la -6,5 EV datorită unui senzor full frame mare şi extrem de sensibil, EOS R8 oferă performanţe bune chiar şi în cele mai dificile condiţii de iluminare, de la studio la stradă, oricând şi oriunde v-ar purta o şedinţă foto. Cu senzorul său full frame de 32,5 MP şi fotografierea silenţioasă la 40 cps, Canon EOS R6 Mark III oferă o captură la rezoluţie şi mai mare, la viteze extrem de rapide. Este o alegere ideală pentru fotografia de modă, cu urmărire a subiectului incredibil de avansată şi de precisă, pentru a vă menţine modelul focalizat clar.

Obiectivul Canon RF 85mm F2 MACRO IS STM este ideal pentru portrete de modă şi beauty. Datorită deschiderii mari a diafragmei de f/2 şi comprimării telefoto a distanţei, acest obiectiv produce fundaluri delicate cu estompare mai mare, oferind portretelor un aer elegant şi separând subiecţii de mediul înconjurător. Teleobiectivele precum acesta produc, de asemenea, o distorsiune foarte redusă, ceea ce duce la realizarea unor portrete măgulitoare, în special feţele fiind frumos surprinse. Dacă doriţi să obţineţi prim-planuri ale mâinilor sau ale trăsăturilor feţei pentru fotografii de beauty, RF 85mm F2 MACRO IS STM este alegerea potrivită şi în acest caz, cu un factor de mărire macro de 0,5x. În plus, dacă decideţi să încercaţi o şedinţă foto stradală pe timp de noapte, puteţi lăsa trepiedul acasă, datorită stabilizării imaginii echivalente cu 5 stopuri.

Portrete ale animalelor de companie

Un câine pufos, maro cu alb, stă pe iarbă în faţa mării.

Combinând viteza şi calitatea imaginii, Canon EOS R7 este aparatul foto ideal pentru a îngheţa un subiect în mişcare sau pentru a surprinde toate detaliile într-o scenă cu lumină slabă. Fotografie realizată cu un aparat foto Canon EOS R7 cu obiectiv Canon RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM la 59 mm, 1/30 s, f/9 şi ISO 100.

Deşi animalele de companie îşi petrec de obicei întreaga zi dormind, este inevitabil ca în momentul în care încercaţi să le faceţi o fotografie, ele să decidă brusc să înceapă să se mişte ca şi cum ar fi urmărite. Acesta este şi motivul pentru care aparatul foto Canon EOS R7 este ideal pentru fotografierea animalelor de companie. Creat special pentru fotografia de natură sălbatică şi de animale, EOS R7 dispune de o rată de fotografiere în rafală uimitor de rapidă, de 30 cps, şi de un obturator electronic de 1/16.000 s pentru a surprinde acţiunea oricât de repede s-ar mişca un animal. Cu detectarea animalelor şi focalizarea automată cu urmărire, subiectul dumneavoastră va fi bine focalizat, indiferent unde se află în cadru, în timp ce stabilizarea imaginii echivalentă cu până la 8 stopuri (în funcţie de obiectivul ataşat) asigură fotografii fără estompare atunci când fotografiaţi cu aparatul foto în mână. Cu conectivitate Wi-Fi şi Bluetooth, EOS R7 poate fi asociat perfect cu smartphone-urile folosind aplicaţia Canon Camera Connect, astfel încât puteţi acţiona butonul declanşator de la distanţă în timp ce vă concentraţi pe amuzarea şi îndrumarea animalului de companie în direcţia corectă.

Stabilizarea integrată a imaginii (IBIS) de pe EOS R7 funcţionează împreună cu sistemul IS optic al obiectivului Canon RF 15-30mm F4.5-6.3 IS STM pentru a oferi o stabilizare echivalentă cu până la 7 stopuri, permiţându-vă să fotografiaţi cu aparatul în mână sau cu timpi luni de expunere în condiţii de lumină slabă, fără a risca să obţineţi imagini neclare. Toate acestea sunt oferite de un obiectiv compact, care, la 390 g, este suficient de uşor pentru a facilita chiar şi cele mai lungi şi mai dinamice şedinţe foto cu animale de companie. Datorită senzorului APS-C al aparatului EOS R7, acest obiectiv produce un câmp vizual echivalent cu cel al unui obiectiv de 24-48 mm pe un aparat foto full frame, oferind un interval versatil de zoom şi o flexibilitate foarte necesară în sesiunile imprevizibile cu animale de companie.

Portrete în mediul ambiant

Un portret realizat cu obiectivul Canon RF 45mm F1.2 STM, arătând o femeie aşezată pe spate în deschiderea unei uşi, citind o carte ţinută deasupra capului.

Canon RF 45mm F1.2 STM are o diafragmă maximă luminoasă f/1,2, care face subiectul să iasă frumos în evidenţă – fundalul uşor estompat păstrează senzaţia locului, fără detalii care să distragă atenţia. Fiind primul obiectiv Canon RF f/1,2 cu o greutate mai mică de 400 g, este, de asemenea, uşor de transportat atunci când vă aflaţi pe teren. Fotografie realizată cu un aparat foto Canon EOS R6 Mark III cu obiectiv Canon RF 45mm F1.2 STM la 45 mm, 1/100 sec., f/1,2 şi ISO 100.

Natura imprevizibilă a portretelor în mediul ambiant necesită un aparat foto cât mai versatil posibil. Canon EOS R6 Mark III, cu corpul său etanş la intemperii, este conceput pentru a-l lua oriunde aveţi nevoie pentru a obţine o fotografie. Stabilizarea integrată a imaginii (IBIS) oferă o stabilizare echivalentă cu până la 8,5 stopuri pentru imagini clare şi fără estompare când fotografiaţi cu aparatul în mână, în timp ce senzorul full frame mare şi intervalul ISO extins permit realizarea de portrete bine expuse în condiţii de lumină imprevizibile şi dificile. Mai mult, cu detectarea şi urmărirea avansată a ochilor, plus focalizare automată care poate prioritiza anumite persoane dintr-o scenă prin Înregistrare persoane pentru prioritate, Canon EOS R6 Mark III vă ajută să vă menţineţi subiectul focalizat într-o gamă mare de condiţii. Iar cu o rată de fotografiere în rafală silenţioasă şi ultrarapidă, de 40 cps, veţi surprinde cu uşurinţă expresii naturale trecătoare.

Aceleaşi caracteristici care fac Canon RF 24mm F1.8 MACRO IS STM potrivit pentru portretele de familie îl fac, de asemenea, o alegere bună pentru portretele în mediul ambiant. Cântărind doar 270 g, îl puteţi lua oriunde, iar sistemul IS optic echivalent cu 5 stopuri şi deschiderea maximă mare a diafragmei sunt concepute pentru a vă ajuta să vă exprimaţi creativitatea indiferent de condiţiile de lumină, permiţându-vă să realizaţi fotografii de tip plan întreg, pline de context şi interes. Datorită distanţei sale focale, acest obiectiv este excelent şi pentru vlogging.

Dacă preferaţi o perspectivă uşor mai îngustă, Canon RF 45mm F1.2 STM este o alegere excelentă. Combinaţia dintre distanţa focală standard de 45 mm şi diafragma maximă ultrarapidă – cea mai luminoasă disponibilă în afara seriei L profesionale de la Canon – vă oferă control creativ real asupra profunzimii câmpului. Puteţi estompa cu uşurinţă fundalurile care distrag atenţia pentru o compoziţie curată, focalizată, iar diafragma f/1,2 este ideală şi pentru fotografierea la lumină scăzută.

Indiferent de subiectul pe care îl fotografiaţi, de la pisici la verişori, de la mame la fotomodele, dacă aveţi lângă dumneavoastră aparatul foto şi obiectivul Canon potrivite, sunteţi gata de acţiune.


Articol scris de Peter Wolinski şi Marcus Hawkins

Produse conexe

    EOS R6 Mark III

    Surprindeţi acţiunea cu un echilibru optim între rezoluţie, viteză şi utilizare intuitivă – ideal pentru natură sălbatică, sport şi portrete.

    EOS R8

    Avansaţi la fotografii şi filme full frame şi realizaţi-vă ambiţiile creative.
  • EOS R7

    Exploraţi natura sălbatică cu un aparat foto care oferă o viteză şi o calitate a imaginii senzaţionale într-un corp APS-C portabil, proiectat pentru viitor.
  • EOS R10

    Faceţi următorii paşi în fotografie şi filmare cu un aparat foto mirrorless din sistemul EOS R construit pe baza unui senzor de dimensiune APS-C.
  • EOS R100

    Creaţi amintiri perfecte la calitate excepţională cu acest aparat foto EOS R intuitiv, care este întotdeauna pregătit.
  • RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM

    Un obiectiv cu zoom de la grandangular la teleobiectiv pentru seria EOS R APS-C, perfect pentru călătorii, natură sălbatică, sport şi stil de viaţă.
  • RF 24mm F1.8 MACRO IS STM

    Un obiectiv cu distanţă focală fixă de 24 mm compact şi uşor, ideal pentru fotografierea peisajelor, vlogging şi interioare – plus imagini macro excelente.

    RF 45mm F1.2 STM

    Un obiectiv standard cu distanţă focală fixă f/1,2 uşor şi ultrarapid, care aduce tehnici avansate şi imagini expresive la îndemâna dumneavoastră.
  • RF 50mm F1.8 STM

    Un obiectiv RF de 50 mm cu distanţă focală fixă, compact, silenţios şi uşor, având o deschidere mare a diafragmei, de f/1,8, perfect pentru valorificarea viziunii dumneavoastră creative.

Articole conexe

Alegerea obiectivului perfect pentru portrete

Există o gamă largă de obiective Canon pentru fotografia portret, dar care este potrivit pentru dumneavoastră? Alegerea obiectivului adecvat pentru portrete poate părea dificilă, aşa că iată ce trebuie să luaţi în considerare.

Portrete de generaţii

Cum să fotografiaţi, să compilaţi şi să imprimaţi un portret de generaţii unic al familiei dumneavoastră.

Imagini pline de inspiraţie acasă

Transformaţi-vă locuinţa într-un studio cu sfaturi de la vedeta TikTok Michaela Efford.

Fotografiaţi portrete abstracte

Experimentaţi cu expunerile multiple, pictura cu lumină, jocul de umbre şi multe altele.