FOTOGRAFII CU MIŞCARE

Fotografii cu mişcare: cum să surprindeţi mişcarea în fotografiile dvs.

Descoperiţi cum puteţi profita la maximum de tehnologia integrată în aparatul dvs. foto Canon pentru a crea fotografii surprinzătoare cu mişcare.
Dâre de lumină suspendate în mişcare de un autobuz pe o stradă aglomerată din Madrid, Spania.

De la copii şi animale de companie jucându-se în grădină, până la cascade curgătoare în peisaje, sporturi de acţiune şi multe altele, fotografia vă oferă oportunitatea de a surprinde viaţa în mişcare, într-o singură imagine.

În calitate de fotograf, aveţi două opţiuni principale. Puteţi îngheţa acţiunea pentru a surprinde un moment anume sau vă puteţi folosi de neclaritatea generată de mişcare pentru a oferi o senzaţie de mişcare şi viteză. Aparatul dvs. foto Canon oferă tehnologia necesară pe care o puteţi folosi pentru ambele abordări, după cum vom explica în continuare.

Înţelegerea timpului de expunere în fotografiile cu mişcare

O rândunică în zbor, urmărind o insectă.

Timpul în care obturatorul este deschis se măsoară în secunde, sau mai degrabă, în fracţiuni de secundă. Dacă vreţi să vă asiguraţi că un obiect în mişcare este îngheţat în timp, obturatorul trebuie să fie deschis pentru foarte puţin timp. Dacă vreţi să introduceţi neclaritatea creativă, prelungiţi timpul în care obturatorul este deschis. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 90D cu obiectiv Canon EF 400 mm f/2.8L IS III USM la 1/5300 s, f/7.1 şi ISO 2500. © Markus Varesvuo, Ambasador Canon

Cel mai important factor în surprinderea mişcării în fotografiile dvs. este controlarea timpului de expunere al aparatului foto. Este indicat să testaţi şi să vă jucaţi cu timpii de expunere până găsiţi ce vi se potriveşte. Majoritatea aparatelor foto DSLR au un timp de expunere maxim fie de 1/4000 s sau 1/8000 s, în timp ce unele aparate foto EOS mirrorless vă oferă opţiunea de a folosi un obturator electronic pentru timpi de expunere şi mai scurţi. La celălalt capăt al scalei, timpii de expunere mari permit obiectelor în mişcare să prezinte o neclaritate naturală, care poate fi eficientă la oferirea unei senzaţii de mişcare.

Cum setaţi timpul de expunere pentru fotografiile cu mişcare

O bufniţă cu aripile întinse, pregătindu-se să aterizeze pe o ramură.

Dacă vă simţiţi confortabil folosind carateristicile avansate ale aparatului dvs. foto EOS (Sistem electro-optic), experimentaţi cu modul Prioritate de timp de expunere (Tv). Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 90D cu obiectiv Canon EF 400 mm f/2.8L IS III USM la 1/1300 s, f/2.8 şi ISO 6400. © Markus Varesvuo, Ambasador Canon

Un balerin schimbând poziţia, braţele fiindu-i neclare din cauza mişcării.

Modul Prioritate de timp de expunere (Tv) poate fie să îngheţe, fie să redea în mod neclar mişcarea subiectului dvs. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R6 la 2 s, f/10 şi ISO 100. © Wanda Martin, Ambasador Canon

Modul de fotografiere Tv (Valoarea timpului de expunere) al aparatelor foto DSLR şi EOS mirrorless de la Canon este numit deseori Mod prioritate timp de expunere. Este perfect pentru fotografiile cu mişcare, deoarece puteţi selecta pur şi simplu timpul de expunere dorit, iar sistemul de măsurare al aparatului foto va ajusta automat deschiderea diafragmei pentru expunerea corectă.

În anumite condiţii de iluminare foarte intensă sau foarte scăzută, este posibil ca intervalul de timpi de expunere disponibili să fie limitat. Acest lucru înseamnă că atunci când fotografiaţi în condiţii de lumină insuficientă, nu veţi putea folosi timpi de expunere suficient de mici pentru a surprinde subiectul, iar în zilele luminoase, nu puteţi creşte timpul de expunere suficient de mult pentru a introduce neclaritatea creativă. Cel mai uşor mod de a rezolva această problemă este prin folosirea modului ISO automat al aparatului foto, în combinaţie cu modul Prioritate timp de expunere. Astfel, aparatul dvs. foto va seta automat sensibilitatea ca să puteţi fotografia cu timpi de expunere mai mici sau mai mari.

Cum să îngheţaţi acţiunea

O persoană într-un caiac albastru, pe creasta unui val.

Cu cât faceţi zoom mai mult pe un subiect, cu atât se va observa mai mult tremurul aparatului foto, aşa că veţi avea nevoie de un timp de expunere mai mic pentru a reduce la minimum acest efect. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R6 la 1/2700 s, f/4 şi ISO 100. © Samo Vidic, Ambasador Canon

Un cal galopând în jurul unei curţi, cu un călăreţ pe spate, aruncând pământ în aer în timp ce merge.

Pe lângă utilizarea unor timpi de expunere diferiţi, există şi alte tehnici pe care le puteţi folosi pentru a transmite senzaţia de mişcare. Identificaţi acţiunea principală a evenimentului. Fotografierea unui singur subiect este suficient de bună, însă doi subiecţi care se mişcă în tandem sprijină ideea de mişcare rapidă şi acţiune, la fel ca în această fotografie cu calul şi pământul aruncat în aer. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 90D cu obiectiv Canon EF 70-200 mm f/4L IS II USM la 81 mm, 1/8000 s, f/5.6 şi ISO 400.

Un timp de expunere de 1/250 s ar trebui să fie suficient de mic pentru a îngheţa oamenii în mers, în timp ce 1/500 s este mai potrivit dacă subiectul se mişcă puţin mai rapid. Pentru obiecte mai rapide, cum ar fi maşinile în mişcare sau păsările în zbor, sunt de preferat timpii de expunere de 1/2000 s, 1/4000 sau mai scurţi. Este important să experimentaţi cu timpi de expunere diferiţi până găsiţi varianta cea mai potrivită – şi nu uitaţi să vă distraţi!

Un căţel mic surprins în aer, în timp ce aleargă către aparatul foto.

Când fotografiaţi animale mici sau copii, este mai uşor să menţineţi focalizarea dacă subiectul se află la cel puţin trei metri depărtare de aparatul foto. Dacă se apropie mai mult, este mult mai greu să-i puteţi urmări. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 850D cu obiectiv Canon EF 70-200mm f/2.8L IS II USM (urmat acum de modelul mai nou Canon EF 70-200mm f/2.8L IS III USM) la 200 mm, 1/1600 s, f/3.5 şi ISO 100.

Cinci copii jucându-se pe o canapea, în timp ce pe lângă ei cad confetti în culorile curcubeului.

Aici, mişcarea căderii de confetti a fost îngheţată cu un timp de expunere de 1/200 s şi cu bliţul unui Speedlite EL-100, ceea ce a permis surprinderea emoţiei scenei. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 800D (urmat acum de modelul mai nou Canon EOS 850D) cu obiectiv Canon EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM la 18 mm, 1/200 s, f/4 şi ISO 400.

Copiii mici şi câinii tind să se mişte mai repede şi de obicei, în mod imprevizibil, aşadar un timp de expunere de 1/1000 s ar trebui să fie suficient şi ar merge, de asemenea, pentru a fotografia atleţi.

Modul de fotografiere Kids and Pets (Copii şi Animale) oferit de multe dintre aparatele foto PowerShot foloseşte mai multe cadre de focalizare pentru a asigura faptul că sistemul de focalizare automată îşi face treaba urmărind subiecţii. Pentru aparatele foto EOS care nu includ modul Kids and Pets, utilizaţi modul Servo AF (autofocalizare continuă).

Modul Scenă sport, disponibil la majoritatea aparatelor foto Canon este un bun punct de pornire pentru îngheţarea acţiunilor rapide. Acesta schimbă parametrii de fotografiere ai aparatului foto pentru a favoriza timpi de expunere mici, precum şi urmărirea subiecţilor în mişcare cu modul Servo AF şi fotografiază serii de cadre multiple în modul de declanşare continuă. Cu toate acestea, pentru a crea neclaritatea generată de mişcare în fotografiile de sport, este mai bine să treceţi pe modul Tv (Prioritate timp de expunere) şi să setaţi timpul de expunere dorit.

Aparatele foto din Sistemul Canon EOS R includ Focalizarea automată pe ochi în modul de urmărire, ceea ce îi permite aparatului foto să identifice şi să fixeze focalizarea pe ochii subiectului, acesta fiind un mod fiabil de a urmări subiectul în timpul mişcării.

Cum să surprindeţi neclaritatea generată de mişcare

O stradă aglomerată, cu oameni mergând în toate direcţiile, prezentând neclaritate generată de mişcare.

Timpii de expunere mai mari vor face ca mişcarea să fie surprinsă în mod neclar. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS M100 (urmat acum de modelul mai nou Canon EOS M200) cu obiectiv Canon EF-M 18-150 mm f/3.5-6.3 IS STM la 18 mm, 1/6 s, f/22 şi ISO 100.

Timpii de expunere mici şi expunerea de lungă durată vă permit să creaţi neclaritatea generată de mişcare în fotografiile dvs. Din nou, viteza obiectului în mişcare va determina cât de mic trebuie să fie timpul de expunere.

Un timp de expunere de 1/30 s este potrivit pentru biciclete, în timp ce timpii de expunere între 1/60 s şi 1/125 s sunt potriviţi pentru maşini şi motociclete. Dacă vreţi să surprindeţi neclaritatea mişcării unei cascade, un timp de expunere relativ lung de 3-5 secunde ar fi cel mai potrivit. Acest lucru funcţionează bine şi pentru „estomparea” oamenilor care se plimbă, înlăturându-i astfel în mod eficient din fotografiile arhitecturale cu străzi sau puncte de atracţie aglomerate.

La lumina puternică a zilei, poate fi dificil să obţineţi un timp de expunere suficient de mare pentru a crea neclaritate generată de mişcare, chiar dacă folosiţi o deschidere mică a diafragmei. Pentru a depăşi acest obstacol, puteţi poziţiona un filtru cu densitate neutră (ND) în faţa obiectivului pentru a reduce cantitatea de lumină care ajunge la senzor, ceea ce vă permite să prelungiţi expunerea. Uneori, expunerea ar putea depăşi 30 de secunde. În acest caz, selectaţi modul manual al aparatului foto şi folosiţi setarea Bulb.

Cum să surprindeţi mişcarea prin redare accelerată

Când puteţi controla viteza, puteţi da cu adevărat frâu liber creativităţii filmând. Fotografierea cu redare accelerată surprinde un număr de cadre la intervale regulate pentru a oferi o senzaţie de accelerare a mişcării sau timpului. Va trebui să realizaţi o secvenţă de fotografii la intervale regulate – aflaţi mai multe în ghidul nostru despre redarea accelerată.

Aparatele foto precum Canon EOS 250D şi cele cu Sistem EOS R oferă un mod integrat pentru filmări cu redare accelerată, pentru a simplifica şi mai mult realizarea unor clipuri video surprinzătoare.

Cum să creaţi mişcare folosind neclaritatea generată de zoom

O fotografie neclară cu frunze roşii.

Crearea neclarităţii generate de mişcare este în mod evident o provocare dacă subiectul este static. Cu toate acestea , puteţi crea o neclaritate interesantă folosind orice obiectiv cu zoom. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EF 17-40mm f/4L USM la 1/4 s, f/14 şi ISO 200.

Selectaţi modul de fotografiere Tv la orice aparat foto DLSR sau mirrorless şi alegeţi un timp de expunere între 1 şi 4 secunde. Faceţi zoom şi focalizaţi automat cu o atingere uşoară a butonului declanşatorului. Apoi, apăsaţi complet butonul declanşatorului pentru a porni expunerea, iar pe la jumătate, faceţi zoom out folosind inelul de zoom al obiectivului. Încercaţi să finalizaţi schimbarea setării de zoom în acelaşi timp cu terminarea expunerii. Alternativ, puteţi începe cu obiectivul setat pe zoom out, iar apoi faceţi zoom în timpul expunerii.

Cum să surprindeţi dâre de lumină

Dâre de lumină plutind deasupra unei căi ferate înconjurate de copaci îngheţaţi.

Surprinderea dârelor de lumină de-a lungul unei căi ferate a fost posibilă datorită unei expuneri prelungite. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS RP cu obiectiv Canon RF 24-240 mm f/4-6.3 IS USM la 105 mm, 32 s, f/8 şi ISO 100.

Surprinderea dârelor de lumină create de vehicule în mişcare este un mod grozav de a oferi o senzaţie de mişcare. Pe întuneric, supraexpunerea este puţin probabilă, aşadar puteţi folosi o expunere Bulb, iar apoi lăsaţi obiectivul deschis pentru câteva minute dacă este necesar, pentru a surprinde multe dâre de lumină în fotografie. Asiguraţi-vă doar că aparatul foto este montat pe un trepied, sau pe un alt suport solid şi lipsit de vibraţii.

Un alt truc este acela de a utiliza un bliţ pentru a lumina un vehicul în mişcare, astfel, pe lângă surprinderea dârelor de lumină, maşina, motocicleta, trenul sau chiar şi bicicleta, vor fi expuse frumos. Va trebui să setaţi bliţul pe modul de sincronizare cu a doua perdea, astfel încât acesta va fi declanşat la sfârşitul expunerii, nu la început. Cu un bliţ obişnuit sincronizat cu prima perdea, va părea că dârele de lumină se prelungesc în faţa vehiculului în mişcare şi nu în spatele său.

Cum să panoramaţi cu aparatul foto

Un motociclist pe o motocicletă de teren, mergând cu viteză pe un câmp.

Panoramarea aparatului foto astfel încât să urmărească subiecţii în mişcare va produce un fundal estompat, făcând ca acţiunea să pară mai dinamică. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 90D cu obiectiv Canon EF 70-200 mm f/4L IS II USM la 135 mm, 1/30 s, f/8 şi ISO 100.

Când lucraţi cu timpi de expunere mai mici pentru a crea neclaritatea generată de mişcare, mişcarea aparatului foto este întotdeauna un pericol, în special în cazul teleobiectivelor, ceea ce provoacă şi neclaritatea subiectului principal. Stabilizarea imaginii poate fi de ajutor. Unele obiective Canon IS (cu stabilizator de imagine) detectează automat panoramarea, şi aplică corecţii numai planului vertical atunci când panoramaţi orizontal.

Alte obiective Canon IS au moduri duble comutabile de stabilizare a imaginii, modul 1 fiind pentru fotografiere statică, iar modul 2 pentru panoramare. Unele obiective, cum ar fi Canon RF 70-200 mm F2,8L IS USM şi EF 70-200 mm f/4L IS II USM, au chiar şi un al treilea mod de stabilizare comutabil, care aplică stabilizare numai în timpul expunerii. Acest lucru uşurează urmărirea obiectelor care se mişcă în mod imprevizibil în vizor.

Aparatele foto EOS R5 şi R6 de la Canon au de asemenea stabilizare încorporată a imaginii (IBIS). Aceasta funcţionează în tandem cu stabilizatorii de imagine ai obiectivelor optice, pentru o performanţă de stabilizare şi mai bună.

Citiţi ghidul nostru Trucuri de panoramare pentru fotografiile de acţiune pentru mai multe informaţii.

Cum să adăugaţi mişcare cu expuneri multiple

O fotografie cu expunere multiplă a unei persoane pe bicicletă, făcând un flip pe o rampă de nisip.

O imagine cu expunere multiplă creată folosind fotografierea continuă, o modalitate utilă de a surprinde acţiunea în desfăşurare. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 5D Mark III (urmat acum de modelul mai nou Canon EOS 5D Mark IV) la 1/1600 s, f/8 şi ISO400.

Unele dintre cele mai recente modele de aparate foto EOS, inclusiv Canon EOS 5D Mark IV şi aparatele foto cu Sistem EOS R oferă o funcţie de expunere multiplă. O puteţi folosi în combinaţie cu modul de fotografiere continuă pentru a surprinde mai multe faze ale acţiunii într-un singur cadru. Veţi obţine cele mai bune rezultate dacă există o diferenţă clară între subiect şi fundal, de exemplu, un subiect luminos pe un fundal întunecat sau invers. Pentru mai multe informaţii, consultaţi ghidul nostru despre fotografierea cu expunere multiplă (disponibil în anumite limbi).

O altă opţiune este folosirea unui bliţ. Canon Speedlite EL-100 oferă un mod de bliţ stroboscopic programabil. Declanşarea unei serii de bliţuri în timpul unei expuneri de lungă durată poate surprinde un obiect în mişcare în diferite puncte ale traiectoriei sale, pe un fundal static.

Mişcaţi aparatul foto pentru a face clipurile video mai interesante

O persoană îmbrăcată într-o robă lungă, plimbându-se în faţa unei ruine antice.

Filmările pot deveni mult mai dinamice dacă mişcaţi aparatul foto în timpul înregistrării, în loc de a-l ţine montat pe un trepied. Multe dintre aparatele foto DSLR şi mirrorless EOS M şi EOS R de la Canon au funcţia Movie Digital IS. Aceasta este o formă de stabilizare electronică a imaginii, numai pentru filmări, care compensează tremuratul aparatului foto şi oferă rezultate mult mai stabile. De asemenea, poate funcţiona în combinaţie cu obiectivele cu stabilizare optică a imaginii, şi stabilizarea integrată a imaginii în cazul aparatelor foto EOS R5 şi R6 de la Canon.


Scris de Matthew Richards

Produse conexe

Articole conexe

  • NOŢIUNI DE BAZĂ DESPRE FOTOGRAFIE

    Sfaturi privind timpul de expunere

    Familiarizaţi-vă cu timpul de expunere cu ghidul nostru pentru începători şi obţineţi fotografii de acţiune mai bune.

  • NOŢIUNI DE BAZĂ DESPRE FOTOGRAFIE

    Fotografia cu panoramare pentru începători

    Descoperiţi cum să folosiţi panoramarea pentru fotografii de acţiune mai bune cu aceste sfaturi.

  • FOTOGRAFIA DE ACŢIUNE

    Cele mai bune obiective pentru acţiune

    Ghidul nostru cu cele mai bune obiective pentru fotografia de acţiune.

  • FOTOGRAFIA DE SPORT

    Cum să realizaţi fotografii de acţiune excelente

    Sfaturi pentru a realiza fotografii de acţiune uimitoare cu aparatul foto Canon.