Sfaturi şi tehnici pentru panoramarea mai bună cu aparatul foto

Familiarizaţi-vă cu metoda panoramării în fotografie şi transmiteţi o senzaţie de mişcare prin imaginile dumneavoastră.
O persoană pe o motocicletă de teren, cu motocicleta înclinată până la sol, fotografiată folosind panoramarea aparatului foto. © Richard Walch

De la îngheţarea subiecţilor care se mişcă rapid pe fundaluri dinamice la adăugarea unei senzaţii de mişcare în cazul subiecţilor mai lenţi, utilizarea tehnicii de panoramare în fotografie poate conferi mişcare şi dramatism fotografiilor.

Puteţi utiliza tehnica panoramării pentru a adăuga un nou element fotografiilor realizate cu orice aparat foto. Şi nu trebuie neapărat să fotografiaţi subiecţi care se mişcă rapid. Panoramarea poate fi folosită pentru a conferi o senzaţie de mişcare subiecţilor relativ lenţi, deoarece neclaritatea mişcării îi poate face să pară că se deplasează mult mai rapid decât în realitate.

1. Ce este panoramarea în fotografie?

Panoramarea este o tehnică creativă care poate transmite o veritabilă senzaţie de mişcare în fotografiile de acţiune. Dacă folosiţi un timp scurt de expunere pentru a îngheţa un subiect în mişcare rapidă, imaginii poate să-i lipsească intensitatea prezentă la momentul respectiv, deoarece subiectul va arăta ca o statuie. Dar dacă folosiţi un timp de expunere mai lung şi deplasaţi (sau panoramaţi) aparatul foto cu aceeaşi viteză ca subiectul, puteţi surprinde clar în fotografie subiectul în mişcare, în timp ce fundalul şi orice obiecte statice capătă o estompare uniformă.

Pe lângă insuflarea unei senzaţii de mişcare, panoramarea vă poate ajuta să surprindeţi o fotografie mai clară a unui subiect în mişcare şi să concentraţi pe acesta atenţia privitorului sau doar să ascundeţi fundalurile neinteresante. Indiferent de intenţia dumneavoastră, panoramarea aparatului foto prezintă un avantaj excelent, iar secretul pentru a obţine o panoramare impresionantă nu este altul decât practica. Panoramarea presupune un control bun al aparatului foto, aşadar, nimic nu poate înlocui experienţa.

Sporturile pe pistă de orice fel sunt subiecţi buni cu care puteţi exersa, pentru că aveţi mai multe încercări de a vă perfecţiona abilităţile în timp ce alergătorii, caii, motocicletele de teren sau maşinile de curse trec prin faţa dumneavoastră la fiecare tură. Acasă, copiii sau animalele de companie care se joacă în grădină oferă oportunităţi ideale de a încerca să surprindeţi subiecţi în mişcare.

2. Setări pentru fotografia cu panoramare

Un pelican zburând peste un lac cu fundalul neclar din cauza panoramarii camerei.

Combinând o viteză de expunere mai lentă cu o mișcare de deplasare a camerei care urmărește subiectul, puteți utiliza panoramarea în fotografia animalelor sălbatice pentru a captura imagini clare ale păsărilor sau animalelor în acțiune, transmițând o senzație de mișcare în imagini. Fotografie realizată cu un aparat foto Canon EOS-1D X Mark III la 1/15 sec, f/32 și ISO100. (C) Ellie Rothnie Ambasador Canon.

Comutaţi la modul Prioritate timp de expunere (Tv) sau la Modul manual complet (M) şi selectaţi timpul de expunere.

Timpul ideal depinde de mai mulţi factori: cât de repede se mişcă subiectul, distanţa dintre dumneavoastră şi subiect, obiectivul pe care îl utilizaţi şi nivelul de efect de estompare pe care doriţi să-l obţineţi. Începeţi cu un timp de expunere de circa 1/60 s şi creşteţi timpul de expunere pe măsură ce vă familiarizaţi cu acţiunea. Încercaţi 1/30 s sau un timp mai lung pentru neclaritate mai mare sau 1/125 s pentru mai puţină. Nu uitaţi să dezactivaţi stabilizatorul de imagine – cu excepţia cazului în care fotografiaţi cu un obiectiv cu opţiune IS mod 2 – în acest caz, utilizaţi-o pe aceasta. În acest mod, sistemul IS va corecta mişcarea pe verticală, dar nu şi pe cea pe orizontală a aparatului foto în timp ce urmăriţi acţiunea.

Unii subiecţi vor necesita un timp de expunere mai scurt pentru a nu deveni complet estompaţi. De exemplu, o maşină care goneşte va avea probabil nevoie de un timp mai scurt de expunere decât un ciclist. Puteţi totuşi înregistra un nivel ridicat de estompare folosind un timp de expunere de 1/200 sau 1/400 s dacă subiectul se mişcă rapid şi reuşiţi să îl urmăriţi în timp ce se deplasează.

Dacă fotografiaţi în modul Manual, va trebui să setaţi şi o deschidere a diafragmei pentru a vă oferi o expunere bună. În modul Prioritate de diafragmă (Tv), aparatul se va ocupa de acest aspect.

Setaţi modul de declanşare la Continuu. Pe lângă o şansă mai bună de a surprinde momentul cheie, veţi reduce la minimum şi mişcarea aparatului foto cauzată de apăsarea butonului declanşatorului.

3. Planificarea şi focalizarea fotografiilor cu panoramare

O jucătoare de tenis la mijlocul serviciului, fotografiată folosind panoramarea camerei.

Sportul este un subiect ideal pentru exersarea tehnicilor de fotografiere panoramică, indiferent dacă subiectul aleargă pe un teren de tenis sau conduce pe un circuit. Fotografie realizată cu un Canon EOS R1 și un obiectiv Canon RF24-70mm F2.8L IS USM la 1/20 sec, f/14 și ISO100. © Alisha Lovrich

Un ciclist pe o stradă de oraş cu o clădire din cărămidă şi un pieton estompaţi în fundal în urma panoramării aparatului foto.

Învăţând cum să folosiţi tehnica de panoramare, puteţi crea rezultate impresionante chiar în scenele de zi cu zi, cu un subiect clar ce pare să se mişte cu mare viteză. Imagine realizată cu Canon PowerShot G1 X Mark III la 15 mm, 1/20 s, f/10 şi ISO 100.

Fundalul fotografiei trebuie să fie estompat, aşa încât anumite detalii ale acestuia să fie mai puţin importante în fotografie. Dar culorile generale vor constitui o parte importantă din imagine, deoarece acestea încadrează subiectul. Dacă puteţi, căutaţi un fundal care va contrasta cu subiectul pentru a-l ajuta să iasă în evidenţă şi care va arăta bine când este înregistrat ca benzi uniforme. Exersaţi realizând câteva fotografii fără subiect şi veţi vedea rapid dacă fundalul are potenţial. Liniile orizontale, precum un gard sau marginea drumului, vor adăuga structură şi vor crea o senzaţie mai bună de mişcare. Dacă fotografiaţi la lumină redusă, luminile estompate din fundal pot conferi dramatism real imaginilor. În plus, culorile contrastante vă scot şi mai bine în evidenţă subiectul din sport, pe un fundal mai puţin dinamic.

Pentru ca aparatul foto să nu focalizez din nou în timp ce panoramaţi, folosiţi focalizarea automată a aparatului în modul AI Servo AF pentru a urmări subiectul – în funcţie de cât de departe sunteţi de acţiune, poate fi nevoie să experimentaţi pentru a stabili dacă focalizarea automată într-un singur punct sau cea pe zonă produce rezultate mai bune.

4. Îmbunătăţiţi-vă tehnica de panoramare

Un avion decolează la amurg, fundalul aeroportului este neclar din cauza panoramarii camerei.

Tehnica de panoramare a camerei surprinde atmosfera unui oraș aglomerat, oferind o impresie vie a oamenilor sau vehiculelor care se deplasează cu viteză, adăugând un plus de personalitate poveștilor dvs. de călătorie. Fotografie realizată cu un Canon EOS R3 la 1/15 sec, f/32 și ISO100.

  1. Aşezaţi-vă cu faţa la fundalul ales şi staţi cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor pentru stabilitate. Doar partea de sus a corpului ar trebui să se mişte în timpul panoramării, aşa că răsuciţi-vă din talie pentru a urmări acţiunea.
  2. Folosind fotografierea continuă, apăsaţi butonul declanşatorului cu suficient timp înainte ca subiectul să ajungă în poziţia dorită şi continuaţi să fotografiaţi până când subiectul trece de acest punct.
  3. Folosind o mişcare lină, urmăriţi subiectul, dar nu faceţi acest lucru doar când fotografiaţi efectiv. Urmăriţi-l înainte, în timpul şi după fotografiere, menţinând aparatul foto cât mai stabil posibil şi încercând să nu vă mişcaţi nici dumneavoastră, minimizând mişcările verticale şi de înclinare. Vă poate fi mai uşor să faceţi acest lucru utilizând vizorul (dacă aparatul foto are unul) decât ecranul LCD.

Panoramarea necesită exerciţiu, aşa că nu vă îngrijoraţi dacă primele imagini nu sunt foarte reuşite. Puteţi învăţa realizând numeroase fotografii şi analizând de ce unele sunt mai reuşite decât altele. Timpul de expunere este incorect, spre exemplu, sau subiectul este prea estompat? Aplicaţi apoi ce aţi învăţat pentru următorul set de fotografii. Începeţi cu un timp de expunere mai mic pentru primele fotografii, apoi setaţi treptat un timp mai lung pentru următoarea panoramare. Continuaţi cu timpi de expunere mai lungi şi veţi găsi curând timpul optim de expunere pentru situaţia respectivă. Exersând, puteţi anticipa cu ce timp de expunere să începeţi şi îl puteţi rafina pe parcurs.

Bineînţeles, dacă subiectul este perfect focalizat şi fundalul prezintă o estompare mătăsoasă uniformă, puteţi considera că v-aţi atins obiectivul. Panoramarea este însă extrem de distractivă, aşa că veţi dori probabil să exersaţi în continuare!

După ce v-aţi familiarizat cu tehnica panoramării la lumina zilei, puteţi deveni creativ şi pe timp de noapte şi introduce dâre de lumină în fotografiile cu panoramare.


Articol scris de Marcus Hawkins

Produse conexe

    PowerShot G7 X Mark III [Negru]

    Un aparat foto conectat care capturează imagini video şi fotografii superbe pe care urmăritorii dvs. de pe reţelele sociale le vor iubi.

    EOS R50 [Negru]

    Creaţi cel mai bun conţinut care atrage atenţia cu acest aparat foto mirrorless EOS R, de la fotografii clare la filme 4K şi streamuri live. Toul cu un singur dispozitiv dedicat.
  • EOS R100

    Creaţi amintiri perfecte la calitate excepţională cu acest aparat foto EOS R intuitiv, care este întotdeauna pregătit.
  • EOS R7

    Exploraţi natura sălbatică cu un aparat foto care oferă o viteză şi o calitate a imaginii senzaţionale într-un corp APS-C portabil, proiectat pentru viitor.
  • EOS R6 Mark III

    Surprindeţi acţiunea cu un echilibru optim între rezoluţie, viteză şi utilizare intuitivă – ideal pentru natură sălbatică, sport şi portrete.

Articole conexe

Surprinderea mişcării în fotografii

Descoperiţi cum să surprindeţi mişcarea şi să realizaţi fotografii care să ofere o senzaţie de mişcare.

Sfaturi privind timpul de expunere

Familiarizaţi-vă cu timpul de expunere cu ghidul nostru pentru începători şi obţineţi fotografii de acţiune mai bune.

5 sfaturi importante pentru fotografierea activităţilor în aer liber

Descoperiţi cum puteţi realiza fotografii de acţiune mai creative în aventurile de zi cu zi, urmând sfaturile fotografului profesionist Tom Bing.

Familiarizarea cu aparatul foto EOS şi obiectivele Canon

Elementele de bază ale fotografiei cu aparatul Canon din sistemul EOS R şi cum puteţi trece la nivelul următor cu obiective suplimentare.