Aparatele foto DSLR vs aparatele foto mirrorless: care este mai bun pentru fotografie şi filmare?

Cu o gamă mai mare ca oricând de aparate foto mirrorless disponibile, este cel mai potrivit moment pentru a trece la tehnologia mirrorless. În acest articol explorăm diferenţele dintre aparatele foto DSLR şi mirrorless şi explicăm avantajele sistemului Canon EOS R.
Un fotograf ţine un aparat foto mirrorless Canon EOS R8 Mark II, fără obiectiv, astfel încât să se vadă senzorul.

Conţinutul articolului

O ilustraţie cu un aparat foto Canon EOS 80D ce arată mecanismul de oglinzi.

DSLR înseamnă un aparat foto digital cu reflexie cu un singur obiectiv. Reflexia se referă la oglinda care reflectă lumina în sus în ansamblul vizorului. Oglinda trebuie să se dea la o parte pentru ca lumina să ajungă la senzorul din spatele ei, iar acest lucru necesită un mecanism destul de voluminos, care măreşte dimensiunea şi greutatea aparatului foto şi implică anumite complicaţii de inginerie optică.

Un aparat Canon EOS R6 Mark III aşezat pe o masă albă. Nu are un obiectiv ataşat, aşa că este vizibil senzorul din interior.

Într-un aparat foto mirrorless precum Canon EOS R6 Mark III, nu există mecanism de oglinzi, senzorul fiind vizibil prin obiectiv. Ceea ce vedeţi în vizorul electronic (EVF) este o proiecţie a imaginii senzorului – ceea ce înseamnă că, spre deosebire de vizorul optic al unui aparat foto DSLR, acesta poate previzualiza efectul setărilor de fotografiere, oferindu-vă posibilitatea de a vedea expunerea imaginii înainte de a apăsa pe declanşator.

Cu sistemul EOS R, ce include modele APS-C şi full frame, există acum o gamă mare de aparate foto mirrorless care oferă avantaje noi profesioniştilor şi amatorilor deopotrivă. Indiferent dacă doriţi să vă înlocuiţi vechiul aparat foto cu un model mai nou sau să avansaţi de la un aparat foto compact la unul cu obiective interschimbabile, este posibil să aveţi în vedere un DSLR tradiţional, mai degrabă decât un aparat foto mirrorless.

Este adevărat că aparatele foto DSLR Canon EOS sunt excelente, iar obiectivele Canon EF reprezintă standardul de referinţă în ceea ce priveşte designul obiectivelor în prezent. Cu toate acestea, sistemul EOS R reprezintă o schimbare radicală atât în ceea ce priveşte performanţa, cât şi posibilităţile creative. Cu o gamă de obiective RF şi RF-S şi accesorii de ultimă generaţie ce se extinde continuu, acest sistem le oferă fotografilor, cineaştilor şi creatorilor de conţinut niveluri de calitate şi control nemaiîntâlnite.

Pentru a vă ajuta să evaluaţi beneficiile trecerii la mirrorless, în acest articol vom analiza diferenţele dintre aparatele foto DSLR şi cele mirrorless.

O femeie cu o rochie galbenă şi pălărie de soare ţine un aparat foto Canon EOS R10 la ochi.

Aparatele foto mirrorless, cum ar fi Canon EOS R10, oferă funcţii de înaltă calitate şi performante într-un design mai portabil şi mai uşor, deoarece nu necesită mecanismul de oglinzi specific aparatelor DSLR.

Un aparat foto Canon EOS 5D Mark IV cu obiectiv EF 70-200mm f/2.8L IS III USM alături de un EOS R cu obiectiv RF 70-200mm F2.8L IS USM.

O ilustrare a avantajului în termeni de greutate şi dimensiune oferit de aparatele foto din sistemul EOS R şi obiectivele RF. În combinaţie cu un EOS R (dreapta), obiectivul Canon RF 70-200mm F2.8L IS USM este semnificativ mai scurt (când este retras) decât omologul său EF, EF 70-200mm f/2.8L IS III USM, folosit cu EOS 5D Mark IV (stânga). De asemenea, configuraţia mirrorless este mai uşoară cu aproximativ 630 g, ceea ce înseamnă că puteţi lua cu dumneavoastră o băutură suplimentară sau un obiectiv adiţional pentru o perspectivă mai largă – cum ar fi RF 28-70mm F2.8 IS STM, cu o greutate de doar 490 g, sau RF 24-105mm F4L IS USM, care cântăreşte 700 g – transportând aproximativ aceeaşi greutate ca în cazul unui obiectiv EF combinat cu un DSLR.

Aparatele foto DSLR vs mirrorless: dimensiunile şi greutatea corpului

„Unul dintre principalele aspecte ale aparatelor foto DSLR este că au o oglindă sau o pentaprismă pentru direcţionarea luminii spre vizor”, explică Tibor Szövetes, Specialist în marketing de produs la Canon Europe. „Dar aceasta are nevoie de spaţiu pentru a se retrage şi a expune senzorul. Eliminarea acesteia reduce dimensiunile şi greutatea aparatului foto.”

Greutatea redusă a unui aparat foto mirrorless cu obiectiv în comparaţie cu un aparat foto DSLR poate fi semnificativă. Un aparat foto Canon EOS R8 cu bateria şi cardul de memorie, în combinaţie cu un obiectiv RF 24-105mm F4L IS USM, are o greutate de aproximativ 1.161 g. Aceeaşi configuraţie cu un Canon EOS R8 Mark II are o greutate cu doar 85 g mai mare, de aproximativ 1.246 g. O configuraţie DSLR comparabilă -– un Canon EOS 6D Mark II cu un obiectiv EF 24-105mm f/4L IS II USM – are o greutate de aproximativ 1.560 g, cu peste 34 % mai mare faţă de configuraţia R8. Privită din altă perspectivă, diferenţa de aproape 400 g este aproximativ greutatea obiectivului cu zoom ultra-grandangular RF 15-30mm F4.5-6.3 IS STM, ceea ce înseamnă că puteţi include ambele obiective RF în geanta de echipamente mirrorless pentru a beneficia de capacităţi extinse de zoom în drumeţii sau expediţii, fără a transporta o greutate mai mare decât cea a echipamentului DSLR.

Creatoarea de conţinut de lifestyle Diana Millos a folosit modelul EOS R10 pentru a fotografia cultura şi arhitectura Andaluziei. Ea comentează: „EOS R10 arată aproape ca o jucărie după ce ai folosit un aparat foto mult mai greu, precum EOS 80D. Îmi place că este mic şi uşor, dar la fel de puternic.”

O ilustraţie a monturii RF pe un aparat foto Canon EOS R3.

În centrul sistemului mirrorless Canon EOS R se află montura RF inovatoare, cu diametru mare, distanţă mai mică între obiectiv şi senzor şi comunicare superrapidă între obiectiv şi corp.

Montura obiectivului: de ce este tehnologia mirrorless mai bună decât cea DSLR?

Montura RF folosită pe aparatele foto din sistemul EOS R a adus multe inovaţii. „Montura RF a fost proiectată cu gândul la viitor”, explică Tibor, „de exemplu, îmbunătăţind viteza de comunicare între aparatul foto şi obiectiv şi adăugând contacte suplimentare pentru a susţine mai multe funcţii.” Acestea includ o performanţă mult mai rapidă a focalizării automate, optimizare digitală în timp real a obiectivului şi comenzi îmbunătăţite, precum inelul de control dedicat şi personalizabil al obiectivelor RF.

Proiectanţii de obiective nu mai sunt incomodaţi de oglinda reflexivă dintre montura şi senzorul unui DSLR, ci pot aduce obiectivele RF mai aproape de senzorul în sine, îmbunătăţind performanţa optică. Astfel s-au obţinut obiective mai rapide şi mai luminoase, cu o calitate excepţională, precum şi noi modele inovatoare de obiective.

Un aparat foto Canon EOS R7 cu obiectiv Canon RF-S 7.8mm F4 STM DUAL pe fundal negru.

Canon RF-S 7.8mm F4 STM DUAL este un obiectiv dublu inovator, conceput pentru crearea de fotografii şi videoclipuri 3D de înaltă calitate mai accesibile ca oricând. Este potrivit în special pentru utilizatorii care realizează fotografii macro cu aparate foto APS-C din sistemul EOS R.

Familia Canon de obiective RF hibride – două obiective cu zoom şi şase obiective cu distanţă focală fixă – fotografiate pe un fundal negru.

Sistemul mirrorless Canon EOS R a fost conceput încă de la început pentru a răspunde nevoilor videografilor şi cineaştilor, iar obiectivele RF hibride revoluţionare de la Canon oferă caracteristici de ultimă generaţie atât pentru fotografii, cât şi pentru videoclipuri.

Un obiectiv pentru fiecare tip de fotografie şi filmare

De la lansarea primelor obiective RF în 2018, gama de obiective Canon pentru aparatele foto mirrorless din sistemul EOS R a crescut exponenţial. Aceasta include acum obiective RF-S dedicate, concepute pentru aparate foto mirrorless cu senzori APS-C, cum ar fi EOS R10 şi EOS R7. De asemenea, permite creatorilor de fotografii şi conţinut video să exploreze noi tehnologii interesante pentru obiective.

De la obiectivul cu zoom ultra-grandangular RF 16-28mm F2.8 IS STM la super-teleobiective cu distanţă focală fixă, deosebit de compacte şi uşoare, cum ar fi RF 600mm F11 IS STM şi RF 1200mm F8L IS USM, gama de obiective RF şi RF-S oferă o serie completă de opţiuni creative. Chiar şi obiectivele „standard” nu sunt nici pe departe obişnuite, RF 28-70mm F2.8 IS STM şi RF-S 18-45mm F4.5-6,3 IS STM oferind niveluri remarcabile de stabilizare a imaginii şi de performanţă a focalizării automate pentru imagini şi videoclipuri clare.

Există obiective stereoscopice şi VR unice cu care puteţi începe cu uşurinţă să creaţi videoclipuri şi imagini 3D captivante cu aparate foto mirrorless compatibile din sistemul EOS R. Obiective precum RF-S 3.9mm F3.5 STM DUAL FISHEYE, concepute pentru aparatele foto APS-C din sistemul EOS R, se află la baza SISTEMULUI EOS VR de la Canon, oferindu-le oamenilor mai multe oportunităţi de a crea conţinut 3D stereoscopic şi VR.

Obiectivele RF hibride – inclusiv obiectivele cu zoom, cum ar fi obiectivul RF 24-105mm F2.8L IS USM Z şi cele cu distanţă focală fixă, cum ar fi RF 85mm F1.4L VCM – combină capacităţile obiectivelor pentru fotografii cu cele ale obiectivelor pentru filmări. Sunt alegerea perfectă pentru a realiza atât fotografii, cât şi filme. Caracteristicile principale ale acestor obiective hibride de înaltă performanţă includ inele pentru diafragmă pentru reglarea manuală a diafragmei în timpul înregistrării video, variaţie minimă a distanţei focale şi motoare de focalizare rapide şi silenţioase. În plus, obiectivele cu zoom din gamă dispun de capacitate profesională de focalizare parfocală electronică în timpul zoomului, plus posibilitatea de extindere a zoomului. Gama de obiective cu distanţă focală fixă VCM este concepută pentru schimbare uşoară într-o instalaţie video, deoarece toate cele şase obiective au dimensiuni, formă şi greutate similare. De exemplu, RF 50mm F1.4L VCM este foarte similar cu RF 20mm F1.4L VCM ca dimensiuni şi greutate.

Există chiar şi obiective concepute pentru creatorii de conţinut. Atât RF 20-50mm F4L IS USM PZ, cât şi RF-S 14-30mm F4-6.3 IS STM PZ au zoom motorizat încorporat pentru un control uşor al zoomului la înregistrarea video şi vin în completarea aparatelor video mirrorless, cum ar fi EOS R6 V şi EOS R50 V.

O ilustraţie cu un vizor electronic.

Vizorul electronic (EVF) dintr-un aparat foto mirrorless foloseşte o versiune compactă, de înaltă rezoluţie a aceleiaşi tehnologii de afişare folosite de ecranul LCD de pe spatele aparatului foto. Un avantaj al acestui lucru este că vă permite să vedeţi ceea ce vede aparatul foto, chiar şi în condiţii în care este prea întuneric pentru a distinge ceva cu ochiul liber.

O ilustraţie cu fasciculul de lumină dintr-un DSLR, reflectat de o oglindă într-o pentaprismă şi apoi în vizor.

Oglinda dintr-un DSLR reflectă lumina până la vizorul optic printr-o pentaprismă, aşa că imaginea se afişează corect. Însă, cu un vizor optic nu puteţi previzualiza efectele stilului de imagine, ale nivelului de alb şi ale altor setări de procesare a imaginii înainte de a apăsa butonul declanşator, aşa cum puteţi face cu vizorul electronic de pe un aparat foto mirrorless.

Vizor optic vs electronic: care este mai bun?

Aparatele foto DSLR au vizoare optice, care oferă o vedere clară a unei scene în lumină bună. Dar vizoarele electronice (EVF) utilizate pe aparatele foto mirrorless au avantaje semnificative.

Mai exact, dacă folosiţi un aparat foto mirrorless din sistemul EOS R, simularea expunerii vă ajută să previzualizaţi imaginea cu expunerea, stilul de imagine şi alte setări aplicate, atât în vizor, cât şi pe ecranul LCD din spate. Pe un DSLR, simularea expunerii funcţionează când folosiţi ecranul din spate în modul de vizualizare live, dar nu şi în vizor. Cu un EVF, puteţi să vă compuneţi fotografia şi să focalizaţi în condiţii de lumină redusă, prea întunecate pentru a vedea cu ochiul liber, printr-un vizor optic. Vizoarele electronice pot afişa ghiduri digitale sau suprapuneri, susţinând o serie de funcţii de asistenţă în timp real, cum ar fi evidenţierea focalizării şi modelele de zebră. De exemplu, când înregistraţi conţinut video, vizorul electronic al aparatelor din sistemul EOS R oferă acelaşi afişaj pentru asistarea focalizării manuale disponibil pe camerele Canon profesionale Cinema EOS.

De asemenea, un vizor electronic permite afişarea unui nivel mai detaliat al informaţiilor de fotografiere, permiţându-vă inclusiv să navigaţi şi să modificaţi setările din meniurile aparatului foto. În plus, cu un vizor electronic puteţi să examinaţi imaginile şi filmele pe care le-aţi realizat, chiar şi atunci când lumina ar putea fi prea puternică pentru o vizualizare clară a ecranului LCD al aparatului foto.

Vizoarele electronice ale aparatelor foto Canon din sistemul EOS R continuă să evolueze, EOS R1 şi EOS R5 Mark II dispunând de un vizor cu rată de reîmprospătare ridicată, fără întreruperi, care vă oferă o experienţă de fotografiere fără blocaje în comparaţie cu un DSLR, cu mai puţine întreruperi în momentele critice când fotografiaţi continuu.

Fotografa de natură sălbatică Dani Connor, care a folosit EOS R7 într-o călătorie în căutarea râsului iberic aflat pe cale de dispariţie, a descoperit că lucrul cu un vizor electronic i-a transformat complet fotografia.

„Dacă trebuie să reacţionez rapid când fotografiez vieţuitoare sălbatice sau dacă lumina se schimbă continuu, cu un aparat foto mirrorless pot să ajustez rapid ISO sau timpul de expunere şi să văd cum va arăta fotografia, fără a trebui să-mi iau privirea de pe vizor.”

O imagine a ecranului LCD al unui aparat foto Canon EOS R8, care arată fotograful înregistrând un videoclip cu plante în ghiveci.

Cele mai recente aparate foto mirrorless, precum EOS R8, includ funcţii avansate pentru creatorii de conţinut, precum filmarea 4K 60p cu urmărire inteligentă a subiectului – care nu este posibilă în cazul aparatelor foto DSLR, cum ar fi EOS 7D Mark II sau EOS 90D.

Aparatele foto mirrorless produc imagini şi videoclipuri mai bune?

La lansarea sistemului EOS R, imaginile realizate cu aparate foto DSLR sau mirrorless nu erau radical diferite în ceea ce priveşte calitatea reală a imaginii. Dar, datorită celor mai noi dezvoltări tehnologice, aparatele foto mirrorless din sistemul EOS R oferă performanţe superioare.

Corecţiile obiectivului în cameră

„De exemplu, un beneficiu al monturii RF este comunicarea de mare viteză între obiectiv şi aparat foto, ceea ce ne permite să aplicăm în timp real corecţiile obiectivului în cameră”, spune Tibor. „Această procesare instantanee înseamnă că veţi obţine o calitate mai bună a imaginii direct pe aparatul foto mirrorless.” În plus, obiectivele RF pot fi concepute pentru a oferi corecţii digitale ale obiectivului. În loc să încercăm să corectăm probleme precum distorsiunea în întregime prin proiectarea sistemului optic, care poate presupune compromisuri în ceea ce priveşte alte aspecte şi poate creşte dimensiunea şi greutatea obiectivului, putem prioritiza caracteristici precum dimensiunea obiectivului şi accesibilitatea, menţinând în acelaşi timp calitatea imaginii finale.”

Viteză de fotografiere continuă

În mod similar, în unele situaţii, aparatele foto mirrorless precum EOS R7, cu viteza acestuia de fotografiere continuă de până la 15 cps folosind obturatorul mecanic şi 30 cps folosind obturatorul electronic cu urmărire completă la focalizarea automată, au şanse mai mari să producă constant imagini utilizabile decât aparatele DSLR precum EOS 7D Mark II sau EOS 90D, care au o viteză maximă de fotografiere continuă de 10 cps.

Modul de fotografiere RAW în rafală disponibil pe unele aparate foto mirrorless, inclusiv EOS R8, EOS R7 şi EOS R10, vă oferă şi mai multe şanse de a surprinde momentul perfect. Acesta nu doar înregistrează fişiere RAW până la 30 cps, ci dispune şi de o opţiune de prefotografiere care capturează imagini timp de o jumătate de secundă înainte de a apăsa complet butonul declanşatori. Prefotografierea vă oferă posibilitatea de a da practic timpul înapoi cu o jumătate de secundă pentru a salva momentele pe care le-aţi pierdut.

EOS R8 Mark II, EOS R6 Mark III, EOS R5 Mark II şi EOS R1 oferă ceva în plus, dispunând de o funcţie de prefotografiere continuă. Cu aparatul foto setat la fotografiere continuă şi focalizarea automată activată, puteţi apăsa la jumătate butonul declanşator şi orienta aparatul în direcţia în care vă aşteptaţi să aibă loc acţiunea. Aparatul foto începe să salveze imaginile în memoria temporară, cu expunere automată şi focalizare automată cu urmărire. Când apăsaţi complet butonul, aparatul foto nu începe doar să facă fotografii, ci salvează şi cele 15 cadre (EOS R5 Mark II) sau 20 de cadre (EOS R8 Mark II, EOS R6 Mark III şi EOS R1) realizate chiar înainte de apăsarea completă. Astfel, veţi avea siguranţa că aţi capturat momentul în care se are loc acţiunea, o funcţie utilă când fotografiaţi în format JPEG sau HEIF, dar şi RAW. De asemenea, este mai simplu decât modul de fotografiere RAW în rafală – salvează fişiere RAW individuale, în timp ce modul de fotografiere RAW în rafală realizează fotografii ca un singur fişier RAW (rolă) din care trebuie extrase imaginile individuale. Aşa ceva nu există pe niciun DSLR.

O femeie cu un rucsac deplasându-se pe un teren muntos, ţinând în mână un Canon EOS R8 Mark II.

Canon EOS R8 Mark II dispune de un stabilizator de imagine pe 5 axe (IBIS), ce vă oferă libertatea de a realiza fotografii clare fără a utiliza trepied. La utilizarea de obiective fără stabilizator optic de imagine (IS), IBIS oferă stabilizare şi poate funcţiona în combinaţie cu obiectivele IS pentru rezultate chiar mai eficiente. De asemenea, EOS R8 Mark II dispune de o versiune Enhanced+ (Îmbunătăţită+) a Movie Digital IS, ajutându-vă să înregistraţi materiale video mai stabile chiar şi când sunteţi în mişcare.

Stabilizarea imaginii

Multe obiective includ stabilizare a imaginii care contracarează efectele mişcării aparatului foto. Dar obiectivele RF şi RF-S echipate cu un stabilizator optic de imagine au un nivel îmbunătăţit de stabilizare în comparaţie cu obiectivele EF şi EF-S echivalente.

Mai multe aparate foto mirrorless din sistemul EOS R sunt echipate cu un stabilizator de imagine încorporat (IBIS) pe 5 axe. Dacă utilizaţi un obiectiv echipat cu stabilizare a imaginii cu un aparat foto cu IBIS, cele două vor funcţiona simultan pentru a produce niveluri şi mai mari de stabilizare – până la 8,5 stopuri în centrul cadrului şi 7,5 stopuri la periferie, în funcţie de aparatul foto şi obiectivul utilizate. Aceasta înseamnă că puteţi fotografia cu aparatul în mână la timpi de expunere mai lungi şi să obţineţi totuşi imagini clare.

Tehnologia IBIS avansată în combinaţie cu stabilizarea imaginii de pe obiectiv este eficientă şi în cazul filmării. Aparatele foto din sistemul EOS R au o opţiune dedicată IS digital pentru filme, care poate fi combinată cu IBIS şi stabilizarea optică a imaginii pentru a îmbunătăţi stabilitatea filmărilor, ceea ce înseamnă că aparatele foto mirrorless din sistemul EOS R sunt o opţiune mai bună pentru filmare în comparaţie cu aparatele DSLR.

Afişajul unui aparat foto Canon EOS R7 arătând punctul de focalizare automată pe ochiul unei păsări de pradă de pe o ramură.

Obturatorul electronic rapid şi focalizarea automată care urmăreşte ochii animalelor, caracteristici disponibile pe cele mai recente aparate foto mirrorless precum EOS R7 şi EOS R10, sunt ideale pentru fotografi de toate nivelurile. „Pentru un fotograf de natură sălbatică, e uimitor să poţi urmări ochii unui animal”, spune specialista în natură sălbatică Dani Connor. „Aceasta mi-a oferit noi oportunităţi, de care nu dispuneam când foloseam un DSLR.”

Focalizare automată: mirrorless vs DSLR

Toate aparatele foto mirrorless din sistemul EOS R utilizează sistemul de focalizare automată Canon Dual Pixel CMOS AF – Dual Pixel CMOS AF II pe EOS R6 Mark III, EOS R8Mark II, EOS R7 şi EOS R10, de exemplu, precum şi o versiune mai nouă denumită Dual Pixel Intelligent AF pe EOS R5 Mark II. În toate versiunile acestui sistem, se utilizează fiecare pixel din senzor atât pentru focalizare, cât şi pentru imagine, spre deosebire de senzorul specific pentru detectarea fazei pe bază de puncte care focaliza prin vizor în cazul aparatelor foto DSLR.

Unul dintre marile avantaje ale acestor aparate foto mirrorless este capacitatea de a selecta un punct AF oriunde în cadru. „Acest lucru este imposibil pe un DSLR”, explică Tibor, „şi oferă şi capacităţile de urmărire a feţei, de urmărire a ochilor şi de urmărire a animalelor disponibile pe aceste aparate foto. De exemplu, puteţi focaliza pe ochiul unei păsări în zbor şi îl puteţi urmări în tot cadrul, lucru care este imposibil cu un DSLR.”

Pe multe aparate foto mirrorless din sistemul EOS R, detectarea avansată a subiectului include chiar şi vehicule precum autoturisme, motociclete, aeronave şi trenuri, iar poziţia şoferului, a motociclistului sau a pilotului este urmărită automat de sistemul inteligent de focalizare automată.

Aparatele foto mirrorless din sistemul EOS R pot focaliza şi în condiţii mai întunecate. EOS R1 şi EOS R8 Mark II pot focaliza pe un subiect în lumină redusă de doar -7,5 EV, de exemplu, care este aproximativ echivalentă cu un peisaj la lumina lunii. Această sensibilitate îmbunătăţită a focalizării automate oferă posibilitatea de a focaliza automat chiar şi la deschideri maxime mai mici ale diafragmei decât se putea în trecut. Combinaţi teleobiectivul compact RF 600mm F11 IS STM cu un extender Canon RF 2x, de exemplu, şi practic veţi avea un obiectiv f/22 de 1200 mm – echipat cu focalizare automată eficientă.

Un prim-plan alb-negru cu un copil care priveşte concentrat în jos, realizat utilizând un aparat foto mirrorless Canon.

Fotografa de familie Helen Bartlett consideră de nepreţuit opţiunea de fotografiere complet silenţioasă a aparatelor foto din sistemul EOS R. Prevenind situaţiile în care zgomotul obturatorului distrage atenţia tinerilor ei subiecţi sau chiar îi trezeşte din somn, această opţiune permite fotografierea în situaţii mai naturale. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS R5 cu obiectiv Canon RF 50mm F1.2L USM la 1/1000 s, f/1,2 şi ISO 100. © Helen Bartlett

Obturator mecanic vs electronic

Majoritatea aparatelor DSLR au obturatoare mecanice, dar toate aparatele foto mirrorless Canon din sistemul EOS R au atât un obturator electronic, cât şi unul mecanic.

Aşadar, care sunt avantajele unui obturator electronic în comparaţie cu un obturator mecanic?

Cu un obturator electronic, obturatorul mecanic este blocat deschis şi senzorul de imagine este, practic, citit electronic. Cel mai mare avantaj al acestui lucru este că fotografierea poate fi absolut silenţioasă: nu doar mai silenţioasă, atunci când obturatorul este amortizat sau suprimat prin selectarea opţiunii S (fotografiere „soft”) disponibilă pe unele aparate foto, ci complet lipsită de zgomot. Acest lucru poate fi de nepreţuit când fotografiaţi animale sălbatice sperioase, bebeluşi care dorm sau părţile liniştite ale nunţilor, de exemplu.*

Obturatoarele electronice permit şi fotografierea continuă mai rapidă. „Cu obturatoare mecanice”, spune Tibor, „cea mai mare viteză posibilă cu aparatele noastre DSLR era de 16 cps [cadre pe secundă] pe EOS-1D X Mark III, un aparat foto profesional de vârf. Cu un obturator electronic, EOS R10 poate oferi până la 23 cps la un preţ mult mai mic, iar EOS R7 poate fotografia la 30 cps, echivalând viteza EOS R3, alt aparat foto profesional, dar la o treime din preţ. EOS R8 Mark II, EOS R6 Mark III şi EOS R6 V oferă viteze şi mai mari, permiţându-vă să realizaţi fotografii full-frame la o viteză de până la 40 cps.

Însă efectul de „distorsiune la înregistrare” poate fi o problemă când fotografiaţi acţiune cu un obturator electronic: obiecte rapide, precum o crosă de golf în mişcare sau o elice care se roteşte, se pot mişca în timpul necesar pentru citirea întregului cadru, ducând la distorsionarea imaginii rezultate. Totuşi, fenomenul este mult redus la cele mai recente aparate foto mirrorless. EOS R5 Mark II şi EOS R1 sunt echipate cu senzori CMOS full frame inovatori iluminaţi din spate şi au un procesor de imagine DIGIC Accelerator, în plus faţă de procesorul de imagine DIGIC X. Această combinaţie de procesoare de mare viteză şi tehnologie cu senzori minimizează distorsiunile rolling shutter – în cazul EOS R1 la nivelul celor mai rapide obturatoare mecanice de pe piaţă sau chiar mai mult.

Imaginea unei clădiri arhitecturale învăluită în lumină aurie, realizată cu ajutorul aparatului foto mirrorless Canon EOS R8 Mark II.

Chiar dacă dispune de multe tehnologii utile, cum ar fi vizorul electronic (EVF), IBIS şi conectivitate wireless avansată, Canon EOS R8 Mark II oferă aproximativ 220 de fotografii cu EVF sau 340 cu ecranul LCD. De asemenea, acceptă încărcarea şi alimentarea prin USB, astfel încât să puteţi continua să fotografiaţi mai mult timp, utilizând un acumulator extern - soluţia ideală pentru sesiuni foto lungi şi călătorii. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R8 Mark II cu obiectiv Canon RF 24-105mm F4-7.1 IS STM la 24 mm, 1/160 s, f/8 şi ISO 200.

Autonomia bateriei: DSLR vs mirrorless

Se spune adeseori că aparatele foto DSLR au o durată de viaţă a bateriei mai mare decât cele mirrorless, în principal fiindcă vizorul electronic al unui aparat mirrorless are nevoie de energie, în vreme ce vizorul optic al unui DSLR nu. În practică, însă, durata de viaţă a bateriei depinde mult de modul în care folosiţi aparatul foto – de exemplu, folosirea bliţului va consuma mai multă energie pe ambele tipuri de aparate, în vreme ce folosirea ecranului LCD pe un DSLR consumă, de obicei, mai multă energie decât pe un aparat mirrorless. Un DSLR din gama medie, ca EOS 90D oferă 1.200 de fotografii sau mai mult cu vizorul şi 450 cu ecranul LCD, în vreme ce aparatul foto mirrorless EOS R6 Mark III oferă 390 de fotografii cu vizorul electronic sau 620 cu ecranul LCD.

Odată cu introducerea noilor baterii de înaltă performanţă, consumul de energie a fost optimizat suplimentar la aparatele mirrorless Canon din sistemul EOS R. În plus, diferitele opţiuni de economisire a energiei precum reducerea luminozităţii ecranului şi procesarea optimizată, împreună cu posibilitatea de încărcare prin USB şi acumulatoare externe, pot extinde şi mai mult durata de funcţionare a aparatului foto. De exemplu, în ciuda faptului că are mai multe caracteristici consumatoare de energie în comparaţie cu EOS R8 – inclusiv IBIS şi moduri de stabilizare îmbunătăţite – EOS R8 Mark II are o durată de viaţă comparabilă a bateriei utilizând acelaşi acumulator compact LP-E17.

Un Canon EOS R8 Mark II şi două obiective RF în faţa unui peisaj montan din Europa.

Canon EOS R8 Mark II are aproximativ aceeaşi dimensiune şi greutate ca un DSLR APS-C, dar dispune de un senzor full-frame, de funcţia de stabilizare a imaginii şi de cea mai recentă tehnologie Canon de imagistică, inclusiv fotografierea în rafală de până la 40 cps. Utilizaţi-l în combinaţie cu obiective RF uşoare şi veţi obţine un kit foarte performant pentru fotografii creative de călătorie. În trecut, aparatele foto full-frame erau considerate grele şi incomode, dar modelele mirrorless precum EOS R8 Mark II au schimbat acest lucru.

Aparatele foto mirrorless vs DSLR: cum să alegeţi

Aparatele foto DSLR au propriile puncte forte, dar aparatele foto mirrorless din sistemul EOS R în combinaţie cu obiectivele RF şi RF-S oferă o multitudine de tehnologii inovatoare şi caracteristici avansate care oferă noi posibilităţi creative pentru fotografie şi filmare.

Dacă vă doriţi un aparat foto uşor, cu rată mare de cadre şi funcţia de stabilizare a imaginii pentru fotografia de călătorie, un aparat foto mirrorless precum EOS R8 Mark II poate fi alegerea ideală. Acesta vă permite să exploraţi toate beneficiile fotografiei full-frame într-un aparat foto comparabil ca dimensiune şi greutate cu un aparat foto DSLR APS-C. Pentru fotografia de natură sălbatică şi de acţiune, aparatele foto mirrorless de mare viteză, cum ar fi EOS R7 şi EOS R6 Mark III, vă vor oferi performanţa suplimentară de care aveţi nevoie. Dacă doriţi să avansaţi la fotografie şi filmare full frame, aparatele foto mirrorless EOS R8 şi EOS R8 Mark II vă vor ajuta să vă atingeţi obiectivele artistice graţie numeroaselor instrumente de creaţie cu care sunt echipate. Şi, desigur, gama se extinde la aparate foto mirrorless de vârf precum EOS R3 şi EOS R1, cu funcţii de ultimă generaţie pentru a satisface nevoile celor mai exigenţi fotografi profesionişti.

Tehnologia mai nouă a aparatelor foto din sistemul EOS R oferă performanţă inovatoare, oferind în acelaşi timp modele mai uşoare şi mai compacte decât aparatele foto DSLR echivalente. Prin urmare, sistemul EOS R nu este doar o versiune mirrorless a gamei de aparate foto DSLR EOS. Datorită evoluţiei inteligenţei artificiale în domeniul focalizării automate, a puterii de procesare şi a calităţii imaginii, numărul seriei nu mai reflectă întreaga realitate, oferindu-vă mult mai multe opţiuni când treceţi de la un DSLR EOS la un aparat foto din sistemul EOS R”.

Dacă utilizaţi un aparat foto DSLR APS-C de înaltă performanţă, cum ar fi EOS 80D sau EOS 90D pentru fotografia de natură sălbatică, puteţi alege un aparat foto mirrorless APS-C de înaltă performanţă, cum ar fi EOS R7. Însă, dacă doriţi să avansaţi la un aparat foto mirrorless full-frame, EOS R8 Mark II oferă funcţia de detectare inteligentă a subiectului, fotografiere silenţioasă de până la 40 cps şi o decupare de 1,6 ori pentru creşterea suplimentară a distanţei focale atunci când aveţi nevoie.

În loc să căutaţi echivalentul mirrorless direct al aparatului foto DSLR deţinut, se recomandă să luaţi în considerare capacităţile de care aveţi nevoie. Dacă, de exemplu, utilizaţi un aparat foto DSLR EOS 6D Mark II full-frame, aţi putea lua în considerare aparatul foto mirrorless EOS R6 Mark III ca următorul pas logic. Dar EOS R8 sau EOS R8 Mark II vă oferă îmbunătăţiri substanţiale în ceea ce priveşte focalizarea automată, viteza şi calitatea imaginii într-un corp mai compact.

Deşi face parte din seria EOS 6, EOS R6 Mark III este un succesor mai natural al aparatului foto DSLR profesional EOS 5D Mark IV decât ar putea sugera numărul său de serie. Cele două aparate foto au senzori full-frame, rezoluţii similare şi sloturi pentru două carduri, dar aparatul foto mirrorless vă oferă focalizare automată îmbunătăţită prin deep learning, fotografiere mai rapidă, imagini video mai bune şi stabilizare performantă a imaginii. Ca alternativă, utilizatorii EOS 5D Mark IV ar putea alege să treacă la EOS R5 Mark II dacă doresc fotografii de 45 MP şi capabilităţi video 8K. Ambele aparate foto mirrorless oferă o îmbunătăţire globală a performanţei, versatilităţii şi calităţii imaginii.

De la ergonomie la focalizarea automată, de la tipul de obturator la viteza acestuia, dacă puteţi, încercaţi aparatul foto care vă interesează: nimic nu se compară cu un test practic. Odată ce aţi decis ce aparat foto mirrorless vi se potriveşte, întrebaţi la magazinul local de echipamente foto despre oportunităţile de schimb sau luaţi în considerare donarea echipamentelor foto vechi la un club de fotografi amatori sau o şcoală din zona dumneavoastră, pentru a da şansa altor persoane să-şi înceapă călătoria în lumea fotografiei.



Pot fi generate alte sunete decât cel al obturatorului (diafragmă, sunetul de acţionare a lentilei de focalizare, sunet electronic etc.).

Amy Davies, Alex Summersby & Marcus Hawkins

Produse conexe

    EOS R50 [Negru]

    Creaţi cel mai bun conţinut care atrage atenţia cu acest aparat foto mirrorless EOS R, de la fotografii clare la filme 4K şi streamuri live. Toul cu un singur dispozitiv dedicat.
  • EOS R10

    Faceţi următorii paşi în fotografie şi filmare cu un aparat foto mirrorless din sistemul EOS R construit pe baza unui senzor de dimensiune APS-C.
  • EOS R7

    Exploraţi natura sălbatică cu un aparat foto care oferă o viteză şi o calitate a imaginii senzaţionale într-un corp APS-C portabil, proiectat pentru viitor.

    EOS R8 Mark II

    Calitate full-frame şi libertate creativă într-un corp compact, cu stabilizare, viteză şi focalizare automată inteligentă care inspiră încredere.
  • EOS R6 Mark III

    Surprindeţi acţiunea cu un echilibru optim între rezoluţie, viteză şi utilizare intuitivă – ideal pentru natură sălbatică, sport şi portrete.

    EOS R50 V

    Deveniţi creativ cu o cameră video cu obiective interschimbabile care dispune de funcţii avansate de filmare pentru a vă îmbunătăţi conţinutul.

Articole conexe

Diferenţele dintre APS-C şi full frame explicate

Care este diferenţa dintre aparatele foto APS-C şi cele full frame şi care vi se potriveşte?

De ce sistemul EOS R vă va schimba cariera

Aparatele foto şi obiectivele Canon EOS R îmbunătăţesc de cinci ani lucrările fotografilor. Descoperiţi de ce le-au ales profesioniştii.

Cum să vă iniţiaţi în fotografie

Doriţi să avansaţi de la smartphone la un aparat foto? Ghidul nostru de fotografiere pentru începători are tot ce vă trebuie pentru a începe.

Cum să alegeţi un obiectiv

Tot ce trebuie să ştiţi despre obiective, de la tipurile de obiective la caracteristicile pe care să le aveţi în vedere.