IMPRIMARE CREATIVĂ

Realizaţi fotografia, adăugaţi stil, imprimaţi – fiţi creativ cu gama Canon Zoemini

Eliberaţi-vă creativitatea când sunteţi în deplasare cu un aparat foto instantaneu şi o imprimantă de buzunar.
O imprimantă Canon Zoemini 2 şi un pachet de coli de autocolante pentru imprimantă pe un birou cu mai multe materiale pentru jurnal.

Instantaneele bune de distribuit nu sunt doar pentru like-uri. Cu aparatul foto instantaneu cu imprimantă Canon Zoemini S2 puteţi realiza fotografii perfecte sau selfie-uri fără efort utilizând oglinda şi inelul luminos încorporate. Înfrumuseţaţi şi imprimaţi oriunde aţi fi folosind aplicaţia Canon Mini Print1, apoi faceţi schimb, distribuiţi şi arătaţi-vă flerul creativ.

Cu mini-imprimanta foto Canon Zoemini 2 puteţi edita fotografiile realizate cu smartphone-ul folosind Bluetooth şi aplicaţia Canon Mini Print, după care puteţi da viaţă acelor amintiri imprimându-le wireless şi oferindu-le prietenilor.

Ambele imprimante instantanee utilizează hârtie Canon ZINK care nu necesită cerneală pentru imprimare simplă, extrem de durabilă şi fără pete.

Trei imprimante Canon Zoemini 2 roz auriu, alb perlat şi bleumarin pe bucăţi de hârtie mototolite colorate, fiecare imprimând o imagine diferită.

Imprimanta Canon Zoemini 2 este disponibilă în trei culori elegante şi dispune de un conector USB-C pentru încărcare rapidă – puteţi imprima chiar şi în timp ce încarcă, ceea ce înseamnă că nu veţi rata nicio ocazie de a vă face amintiri, oriunde aţi fi.

Noul dumneavoastră prieten

Indiferent de imprimanta pe care o alegeţi, acest dispozitiv de buzunar vă poate însoţi oriunde. Designul subţire al ambelor dispozitive vă permite să le puneţi în geantă sau buzunar, astfel încât să fiţi pregătit pentru orice.

Alegeţi din trei culori pentru a vă asorta imprimanta de buzunar cu stilul personal – păstraţi-vă eleganţa cu roz auriu sau fiţi la modă cu bleumarin.

Odată ce aveţi accesoriul perfect, este timpul să profitaţi la maximum de noul Canon Zoemini 2 sau Canon Zoemini S2 – citiţi ideile de mai jos pentru a vă stimula inspiraţia.

Doi prieteni văzuţi din spate ţin o imprimantă Canon Zoemini S2, folosind oglinda pentru a-şi face un selfie.

Inelul luminos încorporat în Canon Zoemini S2 are rolul de a oferi o expunere perfectă selfie-urilor, creând o reflexie circulară în ochii dumneavoastră pentru un aspect elegant, demn de un influencer.

1. Fotografiaţi

Realizaţi fotografia perfectă de fiecare dată cu oglinda pentru selfie de pe Canon Zoemini S2. Pozaţi cu atitudine, strâmbaţi-vă sau aduceţi un prieten în cadru pentru o fotografie spontană încadrată perfect. Aveţi nevoie să modificaţi iluminarea? Inelul luminos încorporat în Canon Zoemini S2 vă va oferi acea sclipire de influencer în ochi, pentru un selfie ce merită arătat şi altora.

Pentru o fotografie de grup cu întreaga gaşcă, încercaţi funcţiile de declanşare de la distanţă şi de temporizator automat ale aplicaţiei Canon Mini Print cu Canon Zoemini S2. Aşezaţi-vă în poziţie utilizând modul de vizualizare live, surprindeţi atmosfera şi imprimaţi rezultatele pentru ca toţi prietenii să le vadă.

Nu mai aveţi hârtie? Nicio problemă. Vă puteţi salva toate imaginile pe cardul Micro SD al aparatului Canon Zoemini S2 pentru a le vizualiza, imprima şi distribui mai târziu.

Două mâini care ţin un telefon pe care se vede aplicaţia Canon Mini Print şi care adaugă efecte la un selfie.

Cu multe instrumente creative, de la opţiuni pentru colaje şi rame la glisoare pentru luminozitate, contrast şi saturaţie, aplicaţia Canon Mini Print vă ajută să vă personalizaţi imaginile şi să imprimaţi instantaneu de pe smartphone.

2. Stilizaţi

Utilizaţi aplicaţia Canon Mini Print cu Canon Zoemini 2 şi Canon Zoemini S2 pentru a conferi instantaneelor dumneavoastră puţin mai multă atitudine. Indiferent că este vorba de fotografii realizate cu Canon Zoemini S2, selfie-uri de pe reţelele sociale sau imagini cu câini din galeria foto a smartphone-ului, oferiţi mai multe strălucire imaginilor reglând din aplicaţie luminozitatea, contrastul şi saturaţia.

De asemenea, puteţi încerca diferite rame şi filtre pentru un rezultat stilizat sau puteţi adăuga efecte AR distractive, doodle-uri sau text pentru o fotografie personalizată care vă va aduce un zâmbet pe faţă. Ca proiect distractiv şi creativ, realizaţi un colaj sau un panou de atmosferă cu imagini ale dumneavoastră şi prietenilor sau adăugaţi câteva poze cu momente preferate pe un şir de luminiţe decorative pentru un aspect care iese în evidenţă.

Două mâini care ţin un autocolant rotund cu o fotografie deasupra unui jurnal de călătorie plin cu notiţe şi fotografii.

Autocolantele ZINK rotunde şi cele de 5 x 7,5 cm sunt ideale pentru realizarea de albume de colaje.

3. Păstraţi instantaneul

Trăiţi şi retrăiţi cele mai bune momente din viaţă cu imprimări instantanee utilizând hârtii de imprimare ZINK de 5 x 7,5 cm şi cea în formă de cerc, cu verso adeziv. Aceste autocolante rezistente la apă şi la rupere, de înaltă calitate, care nu necesită cerneală şi nu se pătează, sunt ideale pentru imprimarea wireless a imaginilor preferate de pe smartphone şi reţelele sociale folosind aplicaţia Canon Mini Print şi Canon Zoemini 2. Sunt excelente şi pentru imagini imprimate instantaneu folosind Canon Zoemini S2.

Decoraţi-vă husa telefonului, produsele de papetărie şi alte obiecte oriunde aţi fi, astfel încât să nu lăsaţi niciodată în urmă amintirile. Realizaţi imagini caraghioase cu animale şi dezlipiţi hârtia de pe verso pentru a decora cuşca pisicii/căţelului celui mai bun prieten, imprimaţi selfie-uri şi fotografii de grup de pe smartphone pentru a vă înnoi pereţii dormitorului, a vă înfrumuseţa oglinda sau a vă personaliza obiectele.

Transformaţi imprimanta instantanee Canon Zoemini 2 în cel mai bun partener de călătorie. Realizaţi fotografii ale locurilor şi punctelor de atracţie preferate şi lipiţi-le, alături de alte suvenire, pentru a crea un jurnal de călătorie colorat. Însemnaţi-vă amintiri şi notiţe, astfel încât să aveţi o mini-capsulă a timpului la care să reveniţi în viitor şi pe care să o arătaţi prietenilor.

Organizaţi o petrecere de ziua de naştere? Încercaţi să creaţi un panou de amintiri şi să provocaţi toţi invitaţii să facă fotografii pe care să le imprime. Creaţi o cabină foto şi o staţie de imprimare folosind fie smartphone-ul şi Canon Zoemini 2, fie aparatul foto cu imprimantă Canon Zoemini S2. Fiecare amintire imprimată poate fi lipită pentru ca toată lumea să o admire şi apoi luată acasă la sfârşitul zilei de către sărbătorit(ă).

4. Oferiţi fotografiile

Aveţi ceva de spus? Fotografiaţi şi imprimaţi instantaneu o fotografie simpatică pentru un bilet personalizat, pentru a spune cuiva mulţumesc sau pentru a vă împărtăşi dragostea. Fotografiaţi un portret cu Canon Zoemini S2 sau cu telefonul, apoi deschideţi imaginea în aplicaţia Canon Mini Print. Scrieţi-vă mesajul cu o însemnare inspirată, un doodle sau o notiţă în partea de jos, imprimaţi imaginea şi oferiţi-o persoanei căreia vreţi să-i faceţi ziua mai frumoasă.

Pot contribui şi ceilalţi. Pur şi simplu cereţi prietenilor să vă trimită imagini de pe telefoanele lor, apoi deschideţi aplicaţia Canon Mini Print şi începeţi să imprimaţi autocolantele personalizate de la toţi folosind Canon Zoemini 2.

Mai multe haine şi accesorii aşezate pe un pat, lângă aparate foto instantanee cu imprimantă Canon şi mai multe fotografii mici.

Când puneţi în cutii hainele din sezonul trecut, utilizaţi Canon Zoemini S2 pentru a crea etichete distractive care arată ce se află în fiecare cutie.

5. Etichetaţi

Hârtia ZINK rezistentă la apă şi la pete utilizată cu Canon Zoemini 2 şi Canon Zoemini S2 este excelentă pentru a vă organiza casa pe categorii folosind etichete. Aranjaţi-vă rafturile şi colecţiile de discuri de vinil în ordine alfabetică sau organizaţi-vă dulapurile de bucătărie punând totul în borcane etichetate. Puteţi ordona şi încălţămintea şi pune în cutii bijuteriile sau hainele din anotimpul trecut. Pentru a vă ajuta să vă amintiţi ce se află în fiecare cutie, pur şi simplu faceţi o fotografie a conţinutului şi lipiţi-o la exterior. Rezolvat!

Transformaţi etichete simple în etichete cu nume unice pentru cadouri de Crăciun sau de ziua de naştere. Adunaţi cele mai bune fotografii ale prietenilor şi ataşaţi-le la cadouri pentru o etichetă memorabilă, cu stil. Pentru ocazii speciale, folosiţi instantanee excentrice şi selfie-uri bune de distribuit pentru decorarea şi realizarea propriilor felicitări sau lipiţi fotografii personalizate pentru a crea invitaţii personalizate.

Vă puteţi îmbunătăţi organizarea materialelor de şcoală folosind Canon Zoemini 2. Utilizaţi autocolante pentru a eticheta manualele pentru şcoală sau facultate sau pentru a vă organiza notiţele, pentru a le citi din nou înaintea unui examen important.

O imprimantă Canon Zoemini 2 pe un album de colaje plin cu fotografii mici imprimă două autocolante rotunde cu selfie-uri.

Înregistraţi-vă ţinutele şi stilurile preferate cu un selfie rapid, astfel încât să vă amintiţi mereu cât de bine s-a potrivit coafura aceea cu respectiva ţinută.

6. Obţineţi aspectul dorit

Îmbunătăţiţi-vă stilul cu un lookbook personal. Realizaţi un selfie atunci când arătaţi perfect şi lipiţi-l pe şifonier, astfel încât să ştiţi întotdeauna ce să purtaţi. Puteţi chiar să vă planificaţi vacanţa şi ţinutele de festival în acest mod, astfel încât să ştiţi cu mult timp înainte ce să puneţi în geamantan.

Experimentaţi cu părul dumneavoastră încercând o coafură şic, bucle mari în stil vintage sau o împletitură complexă şi realizaţi un instantaneu cu rezultatul, perfect pentru sugestii viitoare în materie de stil. De asemenea, puteţi face schimb şi oferi fotografiile prietenilor pentru o a doua părere, atât de importantă!

Vedeţi ceva ce vă place? Fotografiaţi acei pantofi drăguţi şi creaţi-vă propria listă de dorinţe, gata de a fi consultată de dumneavoastră şi prietenii dumneavoastră ori de câte ori este timpul să vă răsfăţaţi sau de a fi arătată celor dragi când vreţi să le faceţi nişte sugestii înainte de ziua dumneavoastră de naştere!

Articol scris de Claire Price şi Peter Wolinski

  1. Limite de responsabilitate: dispozitivul mobil trebuie să fie conectat la Canon Zoemini 2 sau Canon Zoemini S2 prin Bluetooth® şi este nevoie de aplicaţia Canon Mini Print, disponibilă gratuit pe App Store şi Google Play. Compatibilă cu dispozitivele mobile cu sistem de operare iOS 9.0 sau versiuni ulterioare şi cu dispozitivele Android cu sistem de operare Android 4.4 sau versiuni ulterioare.

Produse conexe

Articole conexe

  • Mâini întinse ţin mai multe aparate foto Canon Zoemini S2, unul imprimând o imagine, o persoană ţinând în mână şi o fotografie alb-negru.

    IMPRIMARE ŞI ARTIZANAT

    Momente importante din viaţă în fotografii imprimate

    Aflaţi cum au sărbătorit un grup de tineri momentele importante din viaţa lor folosind Canon Zoemini S2.

  • Un jurnal de călătorie este deschis pe o masă din lemn de culoare închisă, lângă câteva fotografii imprimate, un stilou, bandă washi şi timbre. Paginile sale sunt pline de scris în diverse culori, doodle-uri şi fotografii.

    IMPRIMARE CREATIVĂ

    Jurnale de călătorie profesioniste

    Transformaţi-vă fotografiile din vacanţă realizate cu Canon Zoemini S2 într-un jurnal creativ personalizat.

  • IMPRIMANTE INSTANTANEE

    Exprimaţi-vă stilul cu ajutorul imprimatelor

    Aflaţi cum bloggeriţa de modă Izzy Manuel foloseşte Canon Zoemini S2 pentru a da viaţă imaginilor sale.

  • O persoană care scrie într-un album de colaje, cu paginile pline de fotografii şi autocolante.

    IMPRIMARE CREATIVĂ

    Exprimaţi-vă personalitatea prin ţinerea unui jurnal creativ

    Ţinerea unui jurnal poate fi un mod de a vă exprima creativitatea, precum şi de a vă stimula sănătatea mintală.