SFATURI PENTRU IMPRIMARE

Întrebări frecvente despre imprimante, cerneală şi hârtie

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre imprimare de la specialistul în imprimare Canon Europe Suhaib Hussain.
Niveluri de cerneală afişate pe bara de setări a unei imprimante Canon.

Există atât de multe moduri de a pune cerneală pe hârtie şi atât de multe tipuri de cerneală şi de hârtie, încât imprimarea ridică multe întrebări pentru toată lumea, de la utilizatori casnici ocazionali la fotografi profesionişti. Aici, specialistul în imprimare Canon Europe, Suhaib Hussain, răspunde la unele dintre cele mai frecvente întrebări despre imprimare, cerneală şi hârtie.

Alegerea unei imprimante, a cernelii şi a hârtiei:



Înţelegerea funcţiilor imprimantei:

Înţelegerea şi gestionarea cernelii:

Care sunt diferenţele între imprimantele cu jet de cerneală, laser şi de alte tipuri?

Imprimarea cu laser se bazează pe contactul fizic dintre hârtie şi un cilindru fotoelectric. Acest cilindru preia pulberea de toner uscat, care este apoi fuzionată pe hârtie prin căldură. Procesul produce imprimări cu rezistenţă bună la pete şi este potrivit pentru utilizare în birouri în care principala cerinţă este imprimarea documentelor pe hârtie simplă.

La imprimarea cu jet de cerneală, pe hârtie sunt injectate picături lichide de cerneală, fără contact fizic. Aceasta permite utilizarea unei game mult mai largi de tipuri de suporturi şi grosimi de hârtie, precum şi furnizarea unei fidelităţi şi intensităţi mult mai bune a culorilor pentru imprimarea fotografiilor.

Imprimantele foto portabile Canon SELPHY utilizează un proces de sublimare a cernelii, care produce fotografii imprimate durabile, la calitate de laborator, în culori uniforme şi continue. Este nevoie de hârtie cretată specială, aceste imprimante fiind ideale pentru imprimări instantanee de înaltă calitate.

Gama de imprimante foto Canon Zoemini de format mic utilizează tehnologie ZINK1 (numele derivă de la „Zero Ink” – zero cerneală), care utilizează hârtie specială cu microcristale integrate care reacţionează la căldură. Aceasta produce o imagine rezistentă la pete şi la apă, fără a avea nevoie de cerneală, ceea ce o face perfectă pentru imprimantele mici, foarte portabile.

O femeie care îşi foloseşte smartphone-ul pentru a imprima pe Canon SELPHY CP1300, cu un teanc de plicuri în apropiere.

Imprimantele foto compacte Canon SELPHY, cum ar fi Canon SELPHY CP1300, se bazează pe tehnologia de sublimare a cernelii, în care trei culori diferite de cerneală de pe o panglică sunt fuzionate pe hârtie în treceri succesive, urmate de un strat protector în timpul celei de-a patra şi ultime treceri prin imprimantă.

Care este cea mai bună imprimantă pentru utilizare acasă?

Dacă sunteţi în căutarea unei singure imprimante care să poată produce atât documente, cât şi fotografii, tehnologia cu jet de cerneală este cea mai potrivită. Gama de imprimante Canon PIXMA include modele cu cartuşe separate de cerneală sau chiar rezervoare de cerneală reîncărcabile, care pot fi mai rentabile pentru volume mai mari de imprimare – vedeţi întrebarea Care este diferenţa între cernelurile individuale şi cartuşele FINE de mai jos.

Viteza de imprimare poate fi alt factor important de luat în considerare, mai ales dacă intenţionaţi să imprimaţi mult – vedeţi întrebarea Ce înseamnă IPM de mai jos. Printre alte caracteristici de avut în vedere, imprimarea automată faţă-verso este utilă pentru imprimare eficientă pe ambele feţe, ceea ce poate reduce şi costurile cu hârtia. Multifuncţionalele cu scaner încorporat sunt excelente dacă trebuie să scanaţi sau să copiaţi documente sau fotografii. Şi opţiunile de conectivitate wireless pot să faciliteze imprimarea.

Simplificând procesul de luare a deciziilor, principalele categorii de imprimante Canon includ PIXMA pentru imprimarea acasă şi MAXIFY pentru un birou mic sau de acasă.

Sanjay Jogia ţinând un material imprimat de Canon imagePROGRAF PRO-300.

Fiind o imprimantă foto de format mare A3+ profesională, Canon imagePROGRAF PRO-300 dispune de 10 cerneluri pe bază de pigment, inclusiv gri, negru mat şi negru foto, şi de tehnologia Chroma Optimiser pentru a maximiza calitatea la imprimarea atât color, cât şi alb-negru. Este adecvată pentru o mare varietate de suporturi fotografice şi de artă. © Sanjay Jogia

O gamă de hârtii foto Canon

Pentru o calitate fotografică supremă, gama Canon de suporturi de artă include o mare varietate de niveluri de alb pentru hârtie (care echivalează cu luminozitate maximă) şi o gamă impresionantă de finisaje, de la neted la extrem de texturat. Imprimantele foto Canon PIXMA PRO şi Canon imagePROGRAF acceptă, de asemenea, direct hârtie de artă şi alte suporturi de la companii specializate în domeniul hârtiei, inclusiv Canson şi Hahnemühle.

Care este cea mai bună cerneală pentru imprimarea de fotografii şi documente?

Imprimantele cu jet de cerneală utilizează în general cerneluri pe bază de coloranţi, dar Canon s-a specializat de mult timp în sisteme de cerneală hibride, care combină o cerneală neagră pe bază de pigment cu cerneluri colorate pe bază de coloranţi. Cerneala neagră pe bază de pigment oferă text clar de un negru intens pentru documente, care este rezistent la pătare şi asigură o longevitate excelentă, chiar şi pe hârtie simplă şi plicuri, iar cernelurile pe bază de coloranţi asigură o reproducere vie a culorilor pentru imprimarea fotografiilor, în special pe hârtie lucioasă şi satinată.

Imprimantele Canon hibride cu jet de cerneală de nivel de bază utilizează un cartuş negru pe bază de pigment şi un cartuş tricolor pe bază de coloranţi. Modelele mai avansate dispun de patru sau chiar cinci cerneluri separate pe bază de coloranţi, pe lângă cerneala neagră pe bază de pigment, inclusiv negru foto şi uneori albastru foto sau gri. Acestea permit imprimantelor precum Canon PIXMA TS705a şi Canon PIXMA G640 să ofere o gamă (sau gamut) mai largă de culori pentru imprimarea fotografiilor, precum şi o gamă mai largă de tonuri şi contrast superior.

Pentru libertate de expresie la imprimarea fotografiilor, atât pentru imaginile color, cât şi pentru cele alb-negru, se remarcă tehnologia cernelurilor pe bază de pigmenţi LUCIA PRO utilizată de imprimantele Canon imagePROGRAF PRO de la Canon. De exemplu, Canon imagePROGRAF PRO-300 de format A3+ utilizează zece cerneluri pe bază de pigmenţi, furnizând o calitate imbatabilă pe hârtie foto mată şi pe suporturi de artă specializate. Această imprimantă utilizează şi un cartuş Chroma Optimiser pentru a îmbunătăţi uniformitatea şi calitatea generală pe suporturi lucioase.

Ce tipuri de hârtie sunt cele mai potrivite pentru imprimarea de fotografii şi documente?

Hârtia simplă sau cartonul de calitate bună sunt ideale pentru imprimarea documentelor, dar pentru imprimarea fotografiilor există o varietate mult mai mare. Canon oferă hârtie foto lucioasă, satinată şi mată. Există hârtie foto mată cu două feţe, ideală pentru albumele de colaje, şi chiar o versiune împăturită pe mijloc şi livrată cu plicuri, foarte bună pentru crearea de felicitări. Hârtiile foto lucioase şi satinate au un strat superior protector, care funcţionează foarte bine cu cernelurile pe bază de colorant. Moleculele relativ mici de colorant sunt complet absorbite sub stratul exterior şi sigilate în interior.

O imprimantă MAXIFY GX6050 MegaTank cu ferestrele de vizualizare a nivelurilor de cerneală în prim-plan şi imprimări fixate pe un avizier în spate.

Imprimantele Canon MegaTank din seriile PIXMA G şi MAXIFY GX au rezervoare de cerneală reîncărcabile şi nu cartuşe convenţionale, permiţând până la 6.0002 de imprimări între încărcări. Cu ferestrele de vizualizare încorporate în partea frontală a imprimantelor este uşor să verificaţi vizual nivelurile de cerneală.

O imprimantă Canon PIXMA TS705 pe o masă din lemn cu imagini cu fructe şi flori imprimate.

Ca şi alte imprimante Canon hibride cu jet de cerneală, Canon PIXMA TS705a utilizează cerneală neagră pe bază de pigment şi cerneluri cyan, magenta, galben şi negru foto pe bază de coloranţi. Cartuşele de cerneală neagră şi color sunt disponibile cu capacităţi standard, XL şi XXL3 pentru diferite volume de imprimare.

Ce înseamnă IPM şi de ce este importantă această valoare?

Viteza de imprimare este adesea indicată în PPM (pagini pe minut), dar acest lucru poate induce în eroare, deoarece valoarea va varia în funcţie de conţinutul paginii şi de setarea rezoluţiei. Canon utilizează în schimb valori IPM (imagini pe minut). Acestea sunt mai precise, deoarece se bazează pe producţia de pagini de test ISO standard, care includ o gamă de text, diagrame şi imagini, imprimate la o rezoluţie fixă. IPM oferă o indicaţie mult mai clară a vitezei unei imprimante în condiţii reale.

Ce este imprimarea fără margini?

Utilizată frecvent pentru imprimarea de fotografii de diferite dimensiuni, opţiunea fără margini permite imprimarea până la marginile hârtiei, astfel încât să nu existe un chenar alb. Multe imprimante pentru acasă, cum ar fi seria Canon PIXMA TS5350a, oferă imprimare fără margini în formate de la 8,9 x 8,9 cm până la A4. La cele mai recente imprimante imagePROGRAF PRO, inclusiv Canon imagePROGRAF PRO-300 şi Canon imagePROGRAF PRO-1000, opţiunea fără margini este disponibilă pentru suporturi de imprimare mate şi de artă, precum şi pentru hârtie foto lucioasă şi satinată.

Această funcţie din ce în ce mai căutată face posibilă imprimarea printr-o conexiune Wi-Fi de oriunde din casă sau de la birou – utilizând un smartphone, o tabletă, un laptop sau un calculator desktop conectat la Wi-Fi – fără a fi nevoie să conectaţi fizic dispozitivul la imprimantă. Aplicaţiile Canon, cum ar fi aplicaţia Canon PRINT, aplicaţia Creative Park şi aplicaţia Easy-PhotoPrint Editor, vă permit să controlaţi imprimanta şi să efectuaţi o gamă largă de funcţii de pe un dispozitiv inteligent. Wireless direct este altă funcţie populară, care permite o conexiune wireless directă între imprimantă şi dispozitivul inteligent fără a avea nevoie de un router, în timp ce scanarea şi imprimarea în cloud sunt disponibile din ce în ce mai mult pentru operare cu adevărat de la distanţă. Funcţiile variază de la un model de imprimantă la altul.

O imprimantă Canon PIXMA TS6350 pe o masă, imprimând imagini pentru decoraţiuni de ziua de naştere.

Seria Canon PIXMA TS6350a cu 5 cerneluri, extrem de rentabilă, este potrivită pentru imprimarea atât de documente, cât şi de fotografii, având o viteză excelentă de producţie. Tipic pentru gama curentă, aceasta dispune de conectivitate Wi-Fi, facilitând realizarea de imprimări de pe un laptop, un smartphone, o tabletă şi alte dispozitive, de oriunde din casă. Eliminarea necesităţii de a conecta fizic un dispozitiv la imprimantă cu un cablu face scanarea şi imprimarea mult mai convenabile.

Care este diferenţa între cernelurile individuale şi cartuşele FINE?

Majoritatea imprimantelor Canon cu jet de cerneală utilizează o tehnologie inovatoare a capului de imprimare denumită FINE (Full-photolithography Inkjet Nozzle Engineering – Proiectare a duzelor cu jet de cerneală pentru fotolitografie integrală), care este robustă şi durabilă şi produce imprimări de înaltă calitate. Prin încălzirea cernelii în loc de împroşcarea acesteia, capetele de imprimare FINE asigură că cerneala este evacuată într-un singur jet, ceea ce îmbunătăţeşte eficienţa şi oferă viteze mai mari de plasare a picăturilor de cerneală, rezultând o precizie superioară.

Unele imprimante Canon PIXMA utilizează cartuşe de cerneală individuale, iar altele au sistemul de cartuşe FINE de la Canon, care utilizează numai două cartuşe, unul negru şi unul tricolor. Marele beneficiu al sistemului de cartuşe FINE este comoditatea şi mai puţin timp necesar pentru mentenanţă. În cazul cartuşelor FINE, capetele de imprimare sunt integrate în cartuşe şi sunt, prin urmare, reînnoite de fiecare dată când un cartuş este înlocuit. În imprimantele cu cartuşe separate pentru fiecare cerneală, cartuşele stau într-o tavă care alimentează capetele de imprimare. Teoretic, cartuşele separate vă pot economisi bani pe termen lung, deoarece trebuie să înlocuiţi doar cartuşele consumate. Dacă într-o anumită perioadă imprimaţi un număr mare de imagini care au o culoare predominantă, o culoare de cerneală se va consuma înaintea celorlalte, ceea ce face mai uşoară şi mai rentabilă înlocuirea unui singur cartuş la un moment dat.

Cum schimb cartuşele de cerneală?

Înlocuirea cartuşelor de cerneală este foarte simplă. Veţi primi o solicitare prin intermediul driverului de imprimantă de pe calculator sau în aplicaţia Canon PRINT de pe dispozitivul inteligent, dacă aţi instalat-o, care arată că un cartuş de cerneală este pe terminate sau gol. Informaţiile privind cerneala sunt afişate şi direct pe imprimantele Canon cu ecran încorporat.

Pentru a schimba cartuşele de cerneală, deschideţi pur şi simplu capacul imprimantei, scoateţi cartuşul folosit şi introduceţi unul nou. Multe cartuşe separate de cerneală Canon au, de asemenea, LED-uri care luminează intermitent în roşu atunci când cartuşele au un nivel scăzut sau sunt goale, astfel încât să puteţi vedea cu uşurinţă care dintre ele trebuie înlocuite.

Cât de des va trebui să schimb cartuşele de cerneală?

Dacă imprimaţi în principal documente text, cartuşele vor dura mult mai mult decât dacă imprimaţi regulat fotografii la dimensiuni mari, cu un consum relativ ridicat de cerneală.

Pentru numeroase imprimante Canon actuale sunt disponibile cartuşe XL şi chiar XXL3 pe lângă variantele de capacitate standard, pentru a se potrivi diferitelor necesităţi. Pentru volume de imprimare cu adevărat mari este utilă o imprimantă Canon MegaTank, care utilizează rezervoare de cerneală reîncărcabile, nu cartuşe convenţionale. În general, acestea conţin suficientă cerneală pentru aproximativ 6.0002 de pagini sau mai mult, comparativ cu 150 până la 200 de pagini pentru imprimantele cu cartuşe.

Orice nevoi de imprimare aţi avea, indiferent dacă imprimaţi acasă, la birou sau pentru proiecte de artizanat, găsiţi imprimanta ideală pentru dumneavoastră.


Articol scris de Matthew Richards

  1. ZINK, Zero Ink şi sigla ZINK sunt mărci comerciale ale ZINK Holdings, LLC, înregistrate în SUA şi în alte ţări.
  2. Randamentul este valoarea estimată bazată pe metoda de testare individuală Canon utilizând graficul ISO/IEC 24712 şi simularea imprimării continue cu recipientele de cerneală de schimb după configurarea iniţială.
  3. Cernelurile XXL pot să nu fie disponibile în regiunea dumneavoastră.

Produse conexe

  • Imprimante pentru acasă

    SELPHY CP1500

    Creaţi fotografii viu colorate şi foarte rezistente în doar câteva secunde cu această imprimantă foto compactă uşor de utilizat.
  • Aparate foto instantanee şi imprimante de buzunar

    Canon Zoemini S2

    Duceţi selfie-urile la următorul nivel cu o imprimantă cu aparat foto de buzunar, care include oglindă, inel luminos, declanşator de la distanţă şi vizualizare în timp real.
  • Imprimante foto profesionale

    imagePROGRAF PRO-300

    O imprimantă profesională de birou imagePROGRAF care oferă materiale imprimate A3+ la calitate de galerie, cu un flux de lucru uşor pentru a imprima cu încredere.
  • Imprimante cu jet de cerneală

    Matte Photo Paper MP-101

    Hârtia fotografică mată produce fotografii, grafică şi text de înaltă calitate, cu finisaj mat. Este potrivită şi pentru utilizări mai creative, precum felicitări, afişe şi creaţii artizanale de hârtie.
  • Imprimante cu jet de cerneală

    Plus Glossy II PP-201

    Hârtia fotografică lucioasă superioară II de la Canon este perfectă pentru rezultate de calitate superioară, cu un finisaj lucios. Asigură finisajul perfect pentru fotografiile digitale şi pentru toate reeditările dvs.

Articole conexe

  • IMPRIMARE ŞI ARTIZANAT

    Tipurile de hârtie explicate

    Exploraţi diferitele tipuri de hârtie Canon cu acest ghid util de achiziţie.

  • SFATURI PENTRU IMPRIMARE

    Ce imprimantă este potrivită pentru dumneavoastră?

    Găsiţi cea mai bună imprimantă Canon pentru nevoile dumneavoastră, de la familii şi studenţi la persoane care lucrează de acasă.

  • IMPRIMARE

    Aplicaţia de imprimare Canon potrivită pentru dumneavoastră

    Fiţi creativ şi organizat cu aplicaţiile de imprimare Canon – există câte una pentru fiecare proiect.

  • IMPRIMARE

    Cu jet de cerneală sau laser, care vi se potriveşte cel mai bine?

    Descoperiţi care sunt diferenţele dintre imprimantele Canon cu jet de cerneală şi cele cu laser şi aflaţi care se potriveşte cel mai bine nevoilor dumneavoastră.