FOTOGRAFIA ALB-NEGRU

Modernă şi atemporală: exprimaţi-vă creativitatea cu fotografia alb-negru

Indiferent că este vorba de peisaje, portrete, nunţi sau natură, descoperiţi sfaturile şi tehnicile noastre de specialitate, precum şi recomandările privind conţinutul kitului, care vă vor ajuta să realizaţi fotografii alb-negru uimitoare în orice situaţie.
Imagine alb-negru a unei balerine în mişcare într-o cameră mare şi somptuoasă. Razele soarelui se strecoară printr-o uşă deschisă.

Fotografia alb-negru de bună calitate are o trăsătură atemporală, care pur şi simplu nu poate fi transmisă prin imaginile color, adăugând în acelaşi timp dramatism, emoţii şi pasiune. Prin urmare, este întotdeauna utilizată în portretistică şi fotografia de nuntă. Însă şi imaginile monocrome (care conţin o singură culoare) pot fi extraordinare pentru accentuarea formei, texturii, a tonurilor şi detaliilor, făcând atât negrul cât şi albul la fel de potrivite pentru peisaje şi fotografia de arhitectură, fotografia de acţiune şi de sport şi multe altele.

Crearea unei imagini alb-negru impresionante poate fi percepută uneori ca o provocare, deoarece suntem atât de obişnuiţi să vedem lumea în culori. Mai jos veţi găsi mai multe sfaturi de specialitate, care vă vor ajuta să vă perfecţionaţi stilul fotografic.

Ce este fotografia alb-negru?

Un prim-plan al unei scoici de culoare portocaliu cu alb cu spirală complexă.

Două exemple ale unei imagini cu o scoică, una color, iar cealaltă alb-negru. În versiunea monocromă, întreaga scoică atrage atenţia, nu doar vârful spiralei. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 250D cu obiectiv Canon EF-S 60mm f/2.8 Macro USM la 1/640 s, f/5 şi ISO 200.

Un prim-plan alb-negru al unei scoici mari cu spirală complexă.

Care imagine credeţi că este mai bună: cea color sau cea alb-negru? În domeniul fotografiei, de cele mai multe ori frumuseţea este în ochii privitorului – nu există un răspuns corect sau greşit, iar încercările sunt distractive.

Există două opţiuni de a crea fotografii alb-negru: puteţi fotografia color şi converti imaginea în alb-negru în etapa de post-producţie sau puteţi selecta opţiunea Monocrom din meniul Stil de imagine al aparatului foto, ceea ce vă va permite să vedeţi cum va arăta imaginea pe ecranul LCD sau prin vizorul electronic al aparatului foto.

Reţineţi că este posibil ca o imagine care arată bine în culori să nu fie potrivită pentru alb-negru şi invers. Spre exemplu, florile roşii ies în evidenţă pe un fundal verde atunci când sunt fotografiate color. Însă dacă fotografiaţi acelaşi subiect în monocrom, veţi constata că roşul şi verdele sunt convertite în nuanţe de gri similare.

Prin exersare, veţi învăţa să „vedeţi” monocrom, însă vă puteţi accelera procesul de învăţare. În general, veţi observa că pentru acelaşi subiect imaginile alb-negru vor necesita mai mult contrast decât cele color. Fotografiaţi acelaşi subiect de două ori, prima dată color şi apoi alb-negru şi comparaţi imaginile.

Pentru fotografia alb-negru se recomandă să fotografiaţi în format RAW , deoarece acesta oferă mai multe posibilităţi de ajustare a imaginii decât pentru fişierele JPEG atunci când folosiţi software-ul Canon Digital Photo Professional (DPP). De asemenea, configurându-vă aparatul foto să salveze fişiere RAW, veţi putea salva toate informaţiile despre culori ale imaginii, chiar dacă fotografiaţi monocrom.

5 sfaturi despre fotografia alb-negru

  • Utilizaţi o deschidere mică a diafragmei şi o valoare ISO cât mai mică
  • Verificaţi histogramele aparatului foto
  • Încercaţi cu diverse filtre
  • Fotografiaţi în format RAW şi verificaţi opţiunile aparatului foto
  • Accentuaţi contrastul din imaginile dumneavoastră alb-negru

O imagine alb-negru a unei mirese pe o scară, privind în sus cu uimire. Umbrele de pe peretele de lângă ea au forma unui grup de femei care încearcă să prindă un buchet aruncat.

Culorile pot distrage atenţia de la forma naturală în portretele şi fotografiile de nuntă atrăgătoare, însă fotografiile monocrome oferă o redare mai estetică a subiectului. De asemenea, oferă posibilitatea de a vă juca cu lumina în mod inteligent, aşa cum se observă în această imagine. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS 6D (urmat acum de modelul mai nou Canon EOS 6D Mark II) cu obiectiv Canon EF 24mm f/1.4L II USM, Canon Speedlite 600EX-RT (urmat acum de modelul mai nou Canon Speedlite 600EX II-RT) şi transmiţător Canon Speedlite ST-E3-RT la 1/100 s., f/1,8 şi ISO 3200. © Fabio Mirulla

Un prim-plan alb-negru al unui bebeluş. Focalizarea este îndeosebi pe genele bebeluşului.

Imaginile alb-negru sunt în general potrivite pentru portrete; motivul menţionat deseori este că absenţa culorilor reduce distragerile şi concentrează atenţia pe subiect. Simplitatea acestei fotografii este ceea ce îi conferă un impact atât de puternic. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv Canon RF 35mm F1.8 MACRO IS STM la 1/160 s, f/2,8 şi ISO 200. © Helen Bartlett

Deseori preferate pentru fotografia de nuntă, imaginile alb-negru pot accentua impresia de emoţie şi dramatism. De asemenea, monocromul poate avea ca efect concentrarea atenţiei pe expresiile faciale, precum şi accentuarea detaliilor şi formelor elementelor-cheie, de la obiecte mici precum verighetele şi pantofii, până la rochia de mireasă şi chiar întreaga locaţie.

Fotografia alb-negru are în general rezultate bune în portretistică. Acest lucru se poate datora faptului că multe portrete emblematice din secolul trecut sunt monocrome şi suntem obişnuiţi cu stilul. Adăugarea luminii laterale este deosebit de utilă, deoarece oferă un contrast puternic între zonele luminoase şi cele întunecate.

Fotografia de natură şi viaţă sălbatică alb-negru

În acest prim-plan alb-negru un struţ se uită curios la aparatul foto.

Prin conversia acestei imagini în alb-negru, penajul facial al acestui struţ este îmbunătăţit în aşa fel încât pare mai degrabă blană decât pene. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R6 cu obiectiv Canon RF 600mm F11 IS STM la 1/5000 s, f/11 şi ISO 1600. © John Dickins

O imagine alb-negru a unei scene împădurite pe timp de iarnă, încadrată de şiruri de copaci acoperiţi cu zăpadă.

Albul şi negrul pot produce o imagine cu impact a unui subiect care ar putea părea mai puţin impresionant în culori, spre exemplu această scenă împădurită pe timp de iarnă. Imagine realizată cu Canon PowerShot G7 X Mark III la 1/500 s, f/2,8 şi ISO 400. © Helen Bartlett

Multe imagini cu peisaje se bazează pe albastrul intens al cerului sau nuanţele calde de roşu produse de soarele la apus. La fel, multe imagini cu natura depind de nuanţele naturale şi intense ale animalelor şi vieţii sălbatice. Peisajele alb-negru transmit un sentiment diferit, deseori asociat cu atmosferă şi dramatism, iar imaginile monocrome cu natura pot fi utilizate şi pentru a accentua detaliile minunate pe care le observăm la animale, insecte şi plante.

Abilitatea de a şti ce imagini să convertiţi în alb-negru este un talent. În principiu, doriţi să „adăugaţi” ceva prin îndepărtarea culorilor, aşa că întrebaţi-vă cum se va îmbunătăţi imaginea dacă o prezentaţi în monocrom.

Căutaţi fotografii care nu depind de culori pentru a crea interes sau în care culoarea distrage atenţia de la subiect. Scenele cu peisaje care au o anumită atmosferă sau intensitate generată de lumini şi umbre sunt perfecte, deoarece acestea vor fi accentuate de contrastul dramatic oferit de efectul monocrom. Fotografii de natură ar trebui să caute tipare şi detalii care pot fi aduse în prim-plan prin îndepărtarea culorii, cum ar fi scoarţa veche a unui copac sau textura splendidă a penelor unei păsări.

Fotografia de peisaje şi de arhitectură alb-negru

O imagine alb-negru a unor copaci desfrunziţi într-un peisaj sterp.

Imaginile cu peisaje cu cer ameninţător şi lumină difuză pot părea mult mai impresionante în alb şi negru, dacă eliminaţi culorile. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv Canon RF 24-105mm F4L IS USM la 105 mm, 1/320 s, f/6,3 şi ISO 100.

O imagine alb-negru a unei clădiri din beton, fotografiată de jos, pentru a crea forme geometrice din umbre.

Albul şi negru pot prezenta în mod cât mai fidel nenumăratele jocuri dintre forme şi texturi din fotografiile de arhitectură, eliminând din ecuaţie distragerile cauzate de culori. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 90D cu obiectiv Canon EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM la 31 mm, 1/250 s, f/8 şi ISO 100.

Peisajele sunt potrivite pentru fotografia alb-negru, mai ales când există puţine culori în scenă – fără nuanţe de verde intens şi câteva flori roşii sau galbene. Vă puteţi concentra pe formele copacilor desfrunziţi, ale pereţilor din piatră şi clădirilor. Compoziţia şi contrastul devin elementele-cheie ale imaginii.

Grila cu regula treimilor – care poate fi vizualizată prin vizorul electronic (EVF) al aparatelor foto mirrorless Canon, precum Canon EOS RP şi Canon EOS R6 şi care poate fi aplicată pe ecranul din spate al aparatelor foto EOS DSLR în modul Vizualizare live – este extrem de utilă în fotografia alb-negru, având puţine culori care să distragă atenţia. Poziţionând subiectul principal într-un punct în care una dintre liniile orizontale se intersectează cu liniile verticale veţi îmbunătăţi compoziţia.

Fotografiile de arhitectură sunt deseori realizate monocrom, pentru a accentua forma clădirilor. De asemenea, posibilitatea de contrast mărit oferită de fotografiile alb-negru spre deosebire de cele color oferă subiectului un aspect frumos. Aceste fotografii sunt adesea realizate dimineaţa devreme, în parte pentru a evita distragerile cauzate de trafic şi persoane, dar şi pentru a profita de lumina soarelui situat jos pe cer. Această lumină proiectează umbre lungi şi poate produce efecte estetice atrăgătoare când cade pe pietre brute sau beton brut. Ca atmosfera, texturile sunt adeseori îmbunătăţite în mare măsură de simplitatea albului şi negrului.

Fotografia pe timp de noapte merită încercată atât în alb-negru cât şi în culori. Adeseori, galbenul strălucitor al felinarelor stradale sau lumina lunii pline însufleţesc locaţia. Alternativ, s-a demonstrat că textura şi tiparele dintr-o scenă îmbunătăţesc efectul monocrom. Iar dacă doriţi să transmiteţi senzaţia de forme, umbre şi lumini impresionante, albul şi negrul vă ajută să evitaţi problemele cauzate de diversele surse de lumină care au temperaturi de culoare diferite.

Fotografia de sport şi de acţiune alb-negru

O imagine alb-negru cu doi adolescenţi care sar într-o grădină.

Această fotografie de acţiune cu contrast ridicat arată bine în alb şi negru. Prin minimizarea culorilor de fundal care distrag atenţia, privitorul se va concentra pe faţa subiectului. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS RP cu obiectiv Canon RF 35mm F1.8 Macro IS STM la 1/2000 s, f/2,2 şi ISO 400. © Ilvy Njiokiktjien

Prin natura lor, scenariile sportive şi de acţiune sunt deseori pline de culori – atât de multe, încât persoana sau obiectul de interes pe care încercaţi să le fotografiaţi se pierd în scenă. Conversia în alb şi negru poate elimina toate distragerile, îmbunătăţind în acelaşi timp expresiile de pe feţele oamenilor.

Scenele cu contrast ridicat arată bine în alb şi negru, imaginile realizate în lumina puternică a soarelui produc umbre întunecate şi zone foarte luminoase. Acestea sunt foarte utile în imaginile alb-negru, iar efectele pot fi accentuate în etapa de post-producţie, pentru a crea imagini pline de dramatism.

Utilizarea filtrelor pentru fotografia alb-negru

Un prim-plan alb-negru al unei frunze mari realizat folosind efectul de filtru verde.

Două exemple ale unei frunze mari, primul cu efect de filtru verde, iar celălalt fără. Filtrele verzi sunt utile pentru separarea nuanţelor de gri, fiind astfel ideale pentru fotografii cu copaci şi frunziş. © Marcus Hawkins

Un prim-plan alb-negru al unei frunze mari.

Multe aparate foto dispun de efectul Filtru în setarea Monocrom. Verificaţi dacă îl aveţi şi dumneavoastră pe aparatul foto. © Marcus Hawkins

Pentru fotografia alb-negru se folosesc deseori filtrele obiectivului pentru a modifica nuanţele din imagine. Spre exemplu, filtrele galben şi roşu absorb lumina albastră, iar astfel cerul albastru pare mai întunecat.

În acest mod, pe lângă faptul că scena va fi mai plină de dramatism, va creşte şi contrastul dintre norii albi şi cer. Alternativ, aparatele foto digitale Canon EOS dispun adesea de un efect filtru în setările pentru Stilul de imagine. Puteţi selecta galben, roşu, portocaliu sau verde pentru a modifica nuanţele monocrome astfel încât să simulaţi efectul filtrelor, accentuând culori specifice prin care acestea să devină mai luminoase sau mai întunecate.

Conţinutul recomandat al kitului pentru fotografia alb-negru

De cele mai multe ori, imaginile alb-negru impresionante au contrast ridicat. Din acest motiv, este important ca aparatul foto să aibă un interval dinamic bun, astfel încât să poată menţine detaliile atât în zonele foarte luminoase, cât şi în cele foarte umbrite. Indiferent de numărul de megapixeli, de obicei un aparat full-frame va oferi un interval dinamic mai bun decât un model APS-C; astfel, aparatele precum Canon EOS RP, EOS R6 şi EOS 6D Mark II sunt îndeosebi potrivite în acest scop. Dar chiar şi aparatele foto cu senzor mai mic decât full-frame, precum Canon EOS M50 Mark II şi PowerShot G7 X Mark III pot realiza fotografii alb-negru superbe, chiar dacă au senzori de imagine mai mici în termeni de dimensiuni fizice.

Toate aceste aparate foto pot realiza imagini în modul de calitate RAW, cu o adâncime de culoare de 14 biţi. Astfel se obţine un interval dinamic mult mai mare decât cu modul JPEG pe 8 biţi, ceea ce oferă o libertate mult mai mare de a modifica luminozitatea şi a mări contrastul în timpul editării imaginilor într-un program precum DPP.

Stilul de imagine Monocrom disponibil pe toate aceste aparate foto oferă beneficii suplimentare precum posibilitatea de a aplica filtre digitale în etapa de fotografiere, cum ar fi galben, portocaliu, verde sau roşu, pentru a perfecţiona progresiv contrastul şi efectul dramatic al cerului albastru cu nori. Sunt disponibile şi efecte de nuanţare, cum ar fi Sepia, pentru crearea unui aspect antic. Unul dintre avantajele aparatelor foto mirrorless este că puteţi previzualiza filtrul şi efectele de nuanţare direct prin vizor în timp de fotografiaţi. Previzualizarea este disponibilă şi pe ecranul din spate al unui aparat foto DSLR dacă fotografiaţi în modul Vizualizare live.

Aparatele EOS mirrorless sau DSLR vă oferă avantajul de a monta obiectivul ideal pentru orice scenariu de fotografiere specific. Obiectivele cu zoom precum Canon RF 24-105mm F4-7.1 IS STM şi RF 24-105mm F4L IS USM vă oferă libertatea de a fotografia cu o gamă vastă de distanţe focale, fără a fi necesar să schimbaţi obiectivele. Totuşi, obiectivele „mai rapide” cu distanţă focală fixă, precum Canon RF 35mm F1.8 MACRO IS STM, RF 50mm F1.8 STM şi RF 85mm F2 MACRO IS STM oferă timpi de expunere mai scurţi în condiţii de lumină redusă, astfel încât să puteţi surprinde mişcarea fără a fi nevoie să creşteţi setarea ISO prea mult, ceea ce este benefic pentru fotografia alb-negru, deoarece menţine la minim nivelul de zgomot din imagine. De asemenea, puteţi folosi o profunzime a câmpului mai mică, pentru a izola subiectul dintr-o scenă şi a reduce distragerea cauzată de un fundal aglomerat.

Adesea, imaginile alb-negru cu impact conţin detalii foarte mici şi textură bogată. Pentru a le putea menţine pe acestea în timpul fotografierii cu aparatul în mână, funcţia eficientă de stabilizare a imaginii poate fi un avantaj esenţial. Toate obiective cu „IS” de la Canon enumerate mai sus dispun de stabilizare optică a imaginii, iar cele două obiective Macro IS au un „stabilizator de imagine hibrid” care este mai eficient la fotografierea de prim-planuri. Canon EOS R6 are un sistem de stabilizare a imaginii integrat (IBIS) pe 5 axe, care oferă stabilizare echivalentă cu până la 8 stopuri atunci când este utilizat cu un obiectiv compatibil. De asemenea, EOS R6 vă ajută să păstraţi cu adevărat claritatea chiar şi în cele mai complexe fotografii, cu ajutorul sistemului de focalizare automată de generaţie viitoare.

Articol scris de Matthew Richards

Produse conexe

Articole conexe