Preluaţi controlul asupra timpului – exploraţi filmările cu încetinitorul şi cu redare accelerată timelapse şi hyperlapse

Jucându-vă cu timpul şi mişcarea în filmări, puteţi dezvălui o lume ascunsă vederii în mod normal – încetiniţi o acţiune rapidă sau acceleraţi evenimente care durează mai mult timp, precum răsăritul soarelui sau norii care plutesc pe cer. Aici, realizatorul de filme specializat Matthew Vandeputte ne prezintă tehnicile sale de filmare pe întreg spectrul temporal, de la videoclipuri redate cu încetinitorul la filmări cu redare accelerată timelapse şi hyperlapse.

Toate aceste tehnici se bazează pe rata de cadre. Aceasta stabileşte viteza de înregistrare şi redare pentru filmări, exprimată în cadre pe secundă (cps). Cele mai folosite viteze standard de înregistrare şi de redare sunt 25 cps şi 30 cps. Filmele sunt de obicei la 24 cps, aşadar o rată de 25 cps conferă un aspect mai „cinematografic”, în timp ce una de 30 cps arată mai clar şi este preferată adesea pentru a surprinde sporturi şi subiecte de ştiri cu mişcare rapidă, de exemplu.

Nu contează pe care o alegeţi, dar în mod normal rata de cadre a înregistrării şi a redării trebuie să fie aceeaşi. Pentru a produce filmări cu încetinitorul, trebuie să înregistraţi la o rată de cadre mai rapidă – dacă înregistraţi la 50 cps, de exemplu, şi redaţi filmarea la 25 cps, atunci orice mişcare va fi prezentată la jumătate din viteză.

Pentru a accelera trecerea timpului, trebuie să înregistraţi la o rată de cadre mai lentă. Dacă realizaţi 25 de cadre individuale într-o perioadă mai lungă de timp şi apoi le redaţi la 25 cps, puteţi condensa minute, ore şi chiar zile într-o singură secundă de filmare. Iată cum sunt create videoclipurile cu redare accelerată timelapse şi hyperlapse. Un hyperlapse este un tip de film cu redare accelerată în care poziţia aparatului foto se schimbă. Pentru tehnica timelapse se foloseşte de obicei cu un trepied sau un glisor pentru controlul mişcării, astfel încât aparatul să rămână aproape în acelaşi punct, însă în cazul filmărilor hyperlapse, poziţia aparatului foto este schimbată de la un cadru la altul.

„Un timelapse este o modalitate foarte bună de a crea un cadru definitoriu sau un cadru introductiv pentru o scenă sau o locaţie nouă, cum ar fi un peisaj natural sau un peisaj urban foarte larg”, explică Matthew. „Un hyperlapse este mai degrabă un cadru cu efecte speciale prin care duci privitorul într-o călătorie. După cum mi-a spus odată un regizor, este ca un zbor prin timp şi spaţiu.”

Matthew este un realizator de filme şi editor video specializat în crearea unor filmări uluitoare care îmbină videoclipurile filmate în timp real şi cu încetinitorul cu tehnici timelapse şi hyperlapse distinctive. Filmările sale sunt utilizate comercial şi pot fi văzute pe Netflix, National Geographic şi Discovery Channel.

„Am văzut online o filmare de astrofotografie cu redare accelerată când eram la şcoala de film acum vreo 11 ani şi m-a impresionat foarte mult”, spune el. „Atunci aveam un EOS 600D [urmat acum de Canon EOS 850D] şi mi-am dat seama că îmi oferă posibilitatea de a face şi eu filmări cu redare accelerată. Aşa că am fotografiat prima secvenţă de cadre în noaptea aceea şi nu m-am mai oprit de atunci.”

Atât filmarea timelapse, cât şi cea hyperlapse necesită realizarea unor imagini statice la intervale regulate. Pentru un timelapse, Matthew ne sfătuieşte să realizăm minimum 300 de fotografii, „deoarece acestea ne vor oferi cel puţin 10 secunde de film, fie că redaţi la 25 cps sau 30 cps.”

Mai multe aparate foto EOS, inclusiv Canon EOS R6 şi EOS RP, au un temporizator de interval încorporat care poate automatiza procesul, precum şi un mod de fotografiere Film cu redare accelerată care produce videoclipuri gata de distribuit direct din aparatul foto. Matthew preferă însă să salveze fotografiile individuale în format RAW, deoarece îi oferă mai multe opţiuni în etapa de post-producţie. După procesarea imaginilor RAW, aplică stabilizarea digitală în Adobe After Effects* şi realizează editarea finală în Adobe Premiere Pro.* Cu toate acestea, puteţi începe să creaţi filmări timelapse dintr-un set de JPEG-uri în diverse aplicaţii software, inclusiv iMovie pe Mac sau MakeAVI pe PC, ambele gratuite.

Pentru un hyperlapse, Matthew spune că atât de multe cadre pot să nu fie practice. „Dacă aţi realiza 300 de cadre pentru o filmare hyperlapse, s-ar putea să aveţi nevoie de câteva ore pentru a muta trepiedul şi a reîncadra fiecare fotografie. Iar pentru cele mai multe clipuri de acest tip, nu aveţi nevoie de o secvenţă atât de lungă. Aşa că aş sugera să realizaţi în schimb cel puţin 120 de fotografii. De asemenea, recomand fotografierea manuală a fiecărui cadru, încercând să păstraţi aceleaşi intervale între cadre. Dacă vă bazaţi pe fotografierea automată la intervale şi nu sunteţi gata să încadraţi scena până se declanşează aparatul, atunci poate fi nevoie să o luaţi de la capăt.”

Viteza mişcării pe care vreţi să o surprindeţi într-o filmare timelapse sau hyperlapse va determina intervalul de folosit între cadre. Subiecţii rapizi pot necesita intervale scurte, de câteva secunde, în timp ce subiecţii lenţi, cum ar fi o floare care creşte sau un fruct care se descompune, pot avea nevoie de intervale de mai multe minute.

Dacă filmaţi ceva de aproape pe o perioadă lungă de timp, va trebui să aveţi în vedere iluminatul artificial, aşa încât condiţiile de iluminare să nu se schimbe prea drastic. În cazul peisajelor naturale şi urbane, însă, schimbarea luminii în timp va reprezenta probabil un punct de interes cheie al filmării. În orice caz, este esenţial să folosiţi un trepied, deoarece, dacă aparatul foto se mişcă între cadre, obiectele fixe vor părea să „pâlpâie” deranjant, iar obiectele în mişcare vor sări nefiresc. Pentru o filmare hyperlapse eficientă, aparatul trebuie să pară că se mişcă lin, nu că tremură.

„Pentru o filmare hyperlapse, aveţi nevoie de trei elemente”, spune Matthew. „Evident, este nevoie de un subiect şi de o traiectorie sau o cale de urmat. Aceasta poate fi spre subiect sau în sens opus acestuia, în lateral sau în cerc în jurul său. Iar al treilea lucru de care aveţi nevoie este un punct de reper pe care să-l puteţi menţine exact în acelaşi loc în fiecare fotografie.” Alegând un punct din scenă pe care să-l menţineţi în aceeaşi poziţie de la un cadru la altul, veţi face ca mişcarea aparatului foto să pară că pivotează în jurul acestui punct, aceasta devenind astfel lină şi nu smucită. Pentru a menţine punctul de reper în aceeaşi poziţie, Matthew sugerează evidenţierea acestuia cu acelaşi punct de focalizare automată în fiecare fotografie sau activarea suprapunerii grilă pe aparat.

Puteţi realiza o filmare timelapse de aproape (pentru a surprinde deschiderea unei flori, de exemplu) sau de la kilometri distanţă (cum ar fi o vedere panoramică a norilor care trec pe deasupra unui peisaj). Puteţi folosi orice obiectiv se potriveşte scenei, dar obiectivul preferat al lui Matthew a fost Canon EF 24-70mm f/4L IS USM, iar pentru aparatele foto din sistemul EOS R, obiectivul Canon RF 24-70mm F2.8L IS USM sau Canon RF 24-105mm F4-7.1 IS STM, deoarece gama de distanţe focale este ideală pentru diferiţii subiecţi pe care îi fotografiază. Pentru filmări hyperlapse, el recomandă să nu fotografiem niciodată cu o distanţă focală mai mică de 24 mm, din cauza riscului de distorsionare a perspectivei pe care o pot produce obiectivele ultra-grandangulare la marginile cadrului: „dacă fotografiaţi cu o distanţă focală de 16 mm, de exemplu, şi rataţi încadrarea de la o fotografie la alta cu doar câţiva centimetri, nu veţi putea corecta în post-producţie schimbarea de perspectivă de la margini.”

„Filmarea cu redare accelerată şi filmarea cu încetinitorul se află la capete opuse ale spectrului temporal”, spune Matthew. „Redarea accelerată grăbeşte lucrurile, iar redarea cu încetinitorul le încetineşte.” Astfel, redarea cu încetinitorul este ideală pentru a urmări o acţiune rapidă care în mod normal s-ar termina mult prea repede pentru a o putea aprecia.

În multe privinţe, filmarea cu încetinitorul este mai uşor de realizat decât filmarea cu redare accelerată. Toate aparatele foto din gamele actuale Canon EOS şi PowerShot (cu excepţia modelului PowerShot ZOOM) pot filma videoclipuri la rate de cadre mai rapide. Cele mai rapide sunt disponibile de obicei numai atunci când înregistraţi la o rezoluţie video mai mică, însă – modelul EOS R6, de exemplu, oferă 50 cps şi 60 cps în 4K sau 100 cps şi 120 cps în Full HD.

Nu este nevoie să filmaţi cu un multiplu exact al ratei de cadre de redare – de exemplu, puteţi filma la 120 cps dacă aparatul foto oferă această posibilitate, iar apoi puteţi încetini filmarea la 25 cps în faza de post-producţie. Cu cât este mai rapidă rata de cadre când filmaţi, cu atât mai lentă va arăta filmarea când este redată la viteză normală.

Timpul de expunere este în mod normal unul dintre modurile în care controlaţi expunerea, dar stabileşte şi felul în care obiectele în mişcare sunt redate în imagine. Matthew avertizează că utilizarea unor timpi de expunere scurţi într-un videoclip timelapse sau hyperlapse va îngheţa orice mişcare şi va face ca fiecare cadru să fie extrem de clar, ceea ce va duce la o mişcare smucită şi deranjantă când cadrele sunt redate sub forma unui videoclip. „Puteţi obţine un efect uimitor dacă folosiţi un timp de expunere mai lung pentru a estompa elementele în mişcare, cum ar fi maşinile şi oamenii care se deplasează.”

Cum decideţi ce timp de expunere este potrivit? „Există ceva care se numeşte regula obturatorului de 180 de grade”, explică Matthew, „care sugerează că timpul de expunere pentru videoclipuri ar trebui să fie inversul dublului ratei de cadre. Astfel, dacă filmaţi la 25 cps, timpul de expunere ar trebui să fie de 1/50 s. Acesta oferă cea mai plăcută estompare a mişcării şi creează filmări cu aspect cinematografic. Încă respect această îndrumare când filmez cu încetinitorul la rate de cadre mai mari, de exemplu, folosesc un timp de expunere de 1/200 s atunci când filmez la 100 cps.”

Chiar şi atunci când înregistrează o secvenţă de imagini statice la o rată de cadre mult mai lentă pentru o filmare timelapse sau hyperlapse, Matthew respectă regula obturatorului de 180 de grade, până la un punct. „Dacă aveţi un interval de patru secunde între cadre, care este destul de frecvent folosit când fotografiaţi nori, atunci expuneţi fiecare fotografie timp de două secunde. Când intervalul se lungeşte şi ajunge chiar la câteva minute, nu vă mai preocupaţi de această regulă – însă aş recomanda să fotografiaţi întotdeauna cu timpi de expunere mai lungi şi cu un trepied.”

La timpi de expunere mai lungi, poate fi necesar să folosiţi alte mijloace de control al expunerii, motiv pentru care Matthew foloseşte un filtru ND pentru a reduce cantitatea de lumină care pătrunde în obiectiv. „Dacă fotografiaţi pe timp de zi, aveţi nevoie de un filtru ND foarte puternic pe obiectiv pentru a obţine o expunere bună la un timp de expunere mai lung”, spune el.

Acum că aveţi la dispoziţie toate instrumentele pentru a surprinde timpul şi mişcarea într-un nou mod creativ, ce-ar fi să încercaţi o filmare cu încetinitorul, timelapse sau hyperlapse data viitoare?


Articol scris de Marcus Hawkins


^{*Adobe, Adobe Premiere şi After Effects sunt fie mărci comerciale înregistrate, fie mărci comerciale ale Adobe în Statele Unite şi/sau în alte ţări.}