Nu pierdeţi niciun moment: obiective avantajoase pentru fotografia de acţiune

Indiferent că fotografiaţi înotători care sar în piscină sau un skateboarder în mijlocul unei sărituri, veţi surprinde cu siguranţă acţiunea cu unul dintre aceste obiective Canon de înaltă performanţă şi totodată rentabile pentru fotografierea mişcării în diverse sporturi.
O înotătoare sare cu spatele într-o piscină, cu braţele întinse, creând un evantai de stropi de apă. Fotografie de acţiune realizată cu un aparat şi un teleobiectiv Canon.

Fotografia de acţiune presupune fotografierea subiecţilor în mişcare, de la animale de companie care se joacă la păsări în zbor şi de la atletism la jocuri cu mingea. Alegerea celui mai bun obiectiv pentru fotografia de acţiune poate face o diferenţă uriaşă atunci când încercaţi să surprindeţi subiecţi în mişcare rapidă. Poate fi dificil să realizaţi fotografia la care vă aşteptaţi când subiectul se deplasează în viteză, însă aparatele foto şi obiectivele cele mai potrivite pentru surprinderea acţiunii vă vor oferi un mare avantaj.

În general, cele mai potrivite aparate foto pentru fotografia de acţiune vor dispune de un sistem avansat de focalizare automată cu mai multe puncte de focalizare automată (AF), care vă va ajuta să urmăriţi subiecţii continuu şi cu precizie, chiar şi când se mişcă haotic. Acestea ar trebui să aibă o rată maximă de cadre ridicată în modul de fotografiere continuă, cu o memorie tampon de mari dimensiuni, astfel încât să puteţi înregistra o rafală care să conţină un număr mai mare de fotografii.

Corpurile ideale de aparate foto pentru fotografia de acţiune includ modelul full frame Canon EOS R6 Mark III şi modelul APS-C EOS R7. Amândouă dispun de focalizare automată inteligentă şi sensibilă bazată pe tehnologie AI cu deep learning pentru urmărirea păsărilor, a animalelor, a oamenilor şi chiar a vehiculelor, precum şi de rate de cadre foarte ridicate.

Mâini care ţin un aparat foto Canon din sistemul EOS R şi un obiectiv Canon RF 75-300mm F4-5.6.

Inovatoarea montură de obiectiv RF de la Canon oferă o creştere uriaşă a vitezei de comunicare a datelor între aparatul foto şi obiectiv – în comparaţie cu tehnologia anterioară cu montură EF, este ca şi cum aţi compara „un scuter cu un tren de mare viteză” (după cum a spus expertul în tehnologie Canon Europe Mike Burnhill), ceea ce face aparatele foto din sistemul EOS R cu obiective RF, precum Canon RF 75-300mm F4-5.6, o alegere excelentă pentru fotografia de acţiune.

Care este cel mai bun tip de obiectiv pentru fotografia de acţiune?

Viteza este esenţială pentru fotografierea subiecţilor în mişcare, iar comunicarea extrem de rapidă între obiectivele RF de la Canon şi corpurile din sistemul EOS R oferă multe avantaje, inclusiv rapiditatea şi precizia focalizării automate cu urmărire, precum şi tehnologia îmbunătăţită de stabilizare optică a imaginii (IS). Stabilizarea optică a imaginii este extrem de utilă când fotografiaţi la distanţe focale mari, de teleobiectiv, unde riscul de neclaritate în imagine din cauza mişcării aparatului creşte semnificativ. Un stabilizator de imagine nu va îngheţa mişcarea subiectului, dar vă poate ajuta să realizaţi fotografii mai fluide cu panoramare atunci când urmăriţi acţiunea. Funcţionează compensând orice tremur sau neregularitate a mişcării de panoramare, stabilizând imaginea pe verticală în timp ce panoramaţi pe orizontală şi invers.

Fotografii de acţiune doresc să atragă atenţia spectatorilor asupra imaginilor lor pentru a transmite experienţa de a fi pe marginea terenului sau de a sta lângă o pistă de curse; aşadar, un obiectiv cu o distanţă focală mare, de regulă în intervalul 70-200 mm sau mai mare, vă va permite să umpleţi cadrul cu subiectul. Teleobiectivele sau super-teleobiectivele cu zoom reprezintă de obicei cea mai bună opţiune dacă fotografiaţi de la distanţă, însă poate fi suficient şi un obiectiv standard cu zoom dacă aveţi certitudinea că vă veţi putea apropia puţin de acţiune.

Cel mai probabil, fotografii de sport profesionişti vor folosi obiective mari şi cu specificaţii ridicate pentru sporturi, inclusiv obiective cu zoom şi super-teleobiective profesionale. Canon oferă însă şi teleobiective de nivel de bază, care oferă totuşi performanţe ridicate pentru surprinderea acţiunii şi producerea unor imagini de o claritate excelentă. Iată care sunt cele mai importante opţiuni, potrivite pentru mai multe bugete.

Cel mai bun obiectiv pentru începători pentru fotografia de acţiune: Canon RF 75-300mm F4-5.6

Un cadru strâns al unei mingi de fotbal la picioarele jucătorilor în timpul unui meci, surprins folosind capătul telefoto al unui obiectiv Canon RF 75-300mm F4-5.6.

RF 75-300mm F4-5.6 este un teleobiectiv relativ mic şi uşor, ceea ce îl face convenabil atunci când faceţi primii paşi în fotografia de acţiune. Acoperă un interval util de distanţe focale pentru subiecţi obişnuiţi – de la un meci de fotbal local la animale de companie active. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R100 cu obiectiv Canon RF 75-300mm F4-5.6 la 300 mm, 1/1000 sec., f/5,6 şi ISO 800.

Obiectivul de 75-300 mm oferă suficientă libertate creativă la încadrarea fotografiilor de acţiune. Puteţi apropia subiecţi îndepărtaţi la 300 mm, apoi depărta scena la 75 mm pentru a include mai mult din împrejurimi.

Canon RF 75-300mm F4-5.6 oferă avantajul cheie de a fi şi un obiectiv cu zoom remarcabil de compact, compatibil cu aparatele foto full frame. Măsurând aproximativ 14 cm lungime când este retras şi cântărind doar 507 g, este uşor de pus în geantă şi confortabil de transportat, oferindu-vă libertatea de a urmări acţiunea mai mult timp fără a vă simţi împovărat.

Obţineţi o distanţă focală mai mare când obiectivul este utilizat pe un aparat foto APS-C, cum ar fi Canon EOS R7echivalentul a 120-480 mm pe un aparat foto full frame. Aceasta vă oferă opţiuni de încadrare mai flexibile pentru sport şi natură sălbatică la distanţă, fără volumul unui teleobiectiv mai mare.

Cel mai bun obiectiv de nivel de bază pentru fotografia de acţiune: Canon RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM

O femeie traversează iarba în fugă spre aparatul foto, cu copaci de toamnă în fundal. Fotografie de acţiune realizată cu un obiectiv Canon RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM.

Cu intervalul său flexibil de distanţe focale telefoto mai scurte şi dimensiuni compacte, RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM este uşor de transportat şi gata de acţiune când vă vine inspiraţia. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS R50 cu obiectiv Canon RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM la 77 mm, 1/500 s, f/7,1 şi ISO 100.

Un alt teleobiectiv care nu vă va încetini este Canon RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM. Obiectivele Canon RF-S sunt concepute pentru a se potrivi natural cu aparatele foto APS-C din sistemul EOS R, deoarece proiectează un cerc al imaginii care se potriveşte cu senzorul mai mic. Aceasta înseamnă că pot fi mai compacte şi mai uşoare decât obiectivele pentru aparatele full frame. Prin urmare, acesta este un obiectiv APS-C excelent pentru fotografia de sport şi acţiune, în special atunci când portabilitatea este importantă.

RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM oferă o distanţă focală impresionantă – cu un interval de distanţe focale echivalent full frame de 88-336 mm – dar cântăreşte doar 270 g şi dispune de un stabilizator optic de imagine care asigură până la 4,5 stopuri de protecţie împotriva mişcării aparatului foto. De asemenea, poate funcţiona împreună cu stabilizarea integrată a imaginii de pe unele aparate foto Canon din sistemul EOS R pentru rezultate şi mai sigure la fotografierea acţiunii rapide cu aparatul în mână.

Focalizarea este rapidă şi silenţioasă datorită motorului STM cu avans pe şurub, ceea ce îl face ideal atunci când trebuie să păstraţi o prezenţă discretă – de exemplu, atunci când fotografiaţi animale sălbatice, tenis sau golf.

Cel mai bun super-teleobiectiv de nivel de bază pentru fotografia de acţiune: Canon RF 100-400mm F5.6-8 IS USM

Un jucător de hochei cu tricou roşu şi cască neagră fotografiat din profil, cu crosa de hochei albastră ridicată. Fotografie de acţiune realizată cu un aparat şi un teleobiectiv Canon.

Stabilizatorul optic de imagine eficient, echivalent cu 5,5 stopuri, de pe Canon RF 100-400mm F5.6-8 IS USM produce imagini de acţiune uluitoare, fără a fi necesar trepied. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS R6 (urmat acum de modelul mai nou EOS R6 Mark III) cu obiectiv Canon RF 100-400mm F5.6.-8 IS USM la 400 mm, 1/500 sec., f/8 şi ISO 1600.

Un jucător de hochei cu tricou albastru şi şosete lungi albastre se luptă pentru minge pe un teren cu gazon artificial. Fotografie de acţiune realizată cu un aparat şi un teleobiectiv Canon.

Diafragma cu nouă lamele oferă şi o minunată neclaritate de fundal. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS R6 (urmat acum de modelul mai nou EOS R6 Mark III) cu obiectiv Canon RF 100-400mm F5.6.-8 IS USM la 400 mm, 1/640 sec., f/8 şi ISO 1600.

De multe ori se întâmplă ca în fotografia de sport şi de natură sălbatică să nu vă puteţi apropia pur şi simplu de acţiune atât de mult cât v-aţi dori. Chiar şi cu un obiectiv de 75-300 mm sau Canon RF 24-240mm F4-6.3 IS USM este posibil să nu aveţi o distanţă focală telefoto suficientă. Pentru a acoperi distanţa, veţi avea nevoie de un super-teleobiectiv.

În aceste situaţii, un teleobiectiv cu zoom puternic, precum Canon RF 100-400mm F5.6-8 IS USM, poate fi un obiectiv Canon excelent pentru fotografia de natură sălbatică, ajutându-vă să surprindeţi subiecţi îndepărtaţi cu claritate. RF 100-400mm F5.6-8 IS USM vă oferă o distanţă focală telefoto de două ori mai mare decât un obiectiv de 70-200 mm, fiind totuşi relativ compact şi deosebit de uşor, cântărind doar 635 g. La distanţe focale super-telefoto va exista întotdeauna un risc mai mare de mişcare a aparatului, ceea ce va reduce claritatea, însă stabilizatorul de imagine va asigura fotografii clare şi filme uniforme cu aparatul în mână. Focalizarea automată ultrarapidă Nano USM oferă performanţe ridicate în ceea ce priveşte urmărirea acţiunii, iar dacă distanţa focală de 400 mm nu este suficientă, obiectivul este compatibil cu extenderul Canon RF 1,4x şi extenderul RF 2x.

Cel mai bun super-teleobiectiv cu distanţă focală fixă de nivel de bază pentru fotografia de acţiune: Canon RF 600mm F11 IS STM

Doi cocori japonezi care se etalează pe un câmp pustiu. Fotografie de acţiune realizată cu un aparat foto Canon şi un obiectiv Canon RF 600mm F11 IS STM.

Pentru anumite fotografii de acţiune, cu greu veţi putea vreodată să vă apropiaţi cât de mult doriţi. Acest lucru este valabil pentru sporturile în care vă aflaţi la o distanţă cunoscută de subiectul pe care doriţi să îl fotografiaţi, cum ar fi crichet sau sporturi cu motor, şi pentru comportamentele vieţuitoarelor sălbatice pe care trebuie să le fotografiaţi dintr-o ascunzătoare sau altă locaţie fixă. Cea mai mare distanţă focală posibilă contează mai mult decât posibilitatea de a mări, ceea ce înseamnă că super-teleobiectivele precum Canon RF 600mm F11 IS STM şi Canon RF 800mm F11 IS STM sunt cele mai bune opţiuni. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS R (urmat acum de modelul mai nou EOS R8) cu obiectiv Canon RF 600mm F11 IS STM la 1/125 sec., f/11 şi ISO 1600.

Teleobiectivele şi super-teleobiectivele cu zoom vă oferă flexibilitatea de a vă ajusta câmpul vizual când sunteţi limitat la o singură poziţie de fotografiere, spre exemplu, când sunteţi într-o zonă destinată spectatorilor la un eveniment sportiv sau când sunteţi într-o ascunzătoare pentru a fotografia natură sălbatică. În alte situaţii, veţi avea nevoie de o distanţă focală telefoto cât mai mare, iar intervalul de zoom va deveni inutil. Printre situaţiile tipice se numără fotografierea păsărilor în zbor sau a animalelor sălbatice din depărtare.

Obiectivul revoluţionar Canon RF 600mm F11 IS STM este instrumentul ideal în acest scop. Mulţumită designului său retractabil, lungimea sa de transport este mai mică de 27 cm, având o greutate de doar 930 g. Este complet manevrabil chiar şi pe perioade extinse de fotografiere cu aparatul în mână, iar claritatea constantă este asigurată de stabilizatorul optic de imagine echivalent cu 5 stopuri. La nevoie, Canon RF 800mm F11 IS STM vă oferă o distanţă focală şi mai mare; în plus, ambele obiective pot fi folosite cu extenderul Canon RF 1,4x şi extenderul RF 2x.

Cel mai bun teleobiectiv pentru fotografierea acţiunii cu aparatul în mână: Canon RF 70-200mm F4L IS USM

O femeie care ţine la ochi un aparat foto Canon din sistemul EOS R fotografiază un pescar care aruncă o capcană pentru homari în mare.

Deşi este un teleobiectiv, mulţumită dimensiunii şi portabilităţii sale, obiectivul profesional din seria L Canon RF 70-200mm F4L IS USM este ideal atât pentru fotografia de acţiune cu aparatul în mână, cât şi pentru imaginile de călătorie şi natură sălbatică. © Andrew Ford

Un canotor se apleacă înainte pe vâsle. Atletul este focalizat clar, iar fundalul este estompat. Fotografie de acţiune realizată cu un aparat foto Canon şi un obiectiv Canon RF 70-200mm F2.8L IS USM.

Un obiectiv „rapid” precum Canon RF 70-200mm F2.8L IS USM de nivel profesional oferă o profunzime a câmpului relativ redusă, ideală pentru izolarea subiectului principal dintr-o scenă de acţiune, prin estomparea fundalului. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS R (urmat acum de modelul mai nou EOS R8) cu obiectiv Canon RF 70-200mm F2.8L IS USM la 111 mm, 1/1000 sec., f/2,8 şi ISO 1000. © Matthew Joseph

Deşi uneori acţiunea are loc în apropiere, de obicei veţi fotografia de la distanţă. Acest lucru este valabil mai ales în cazul evenimentelor cu spectatori, de la atletism la sporturi cu motor, unde un teleobiectiv pentru fotografia de acţiune vă ajută să încadraţi strâns subiectul, păstrând fundalul curat şi fără elemente care distrag atenţia. Scoţând din ecuaţie distanţele focale grandangulare şi standard, puteţi alege un obiectiv cu performanţe telefoto superioare.

Obiectivul incredibil de compact Canon RF 70-200mm F4L IS USM dovedeşte că teleobiectivele nu trebuie să fie mari şi grele. Mulţumită designului său retractabil, poate fi restrâns până la o lungime de sub 12 cm pentru depozitare uşoară; în plus, are o greutate de numai 695 g, în ciuda construcţiei sale robuste şi rezistente la intemperii specifice seriei L, demnă de un obiectiv conceput pentru utilizatorii profesionişti.

Printre cele mai importante caracteristici de performanţă se numără o deschidere rapidă a diafragmei de f/4, care rămâne constantă pe întregul interval de zoom, şi o focalizare automată uluitor de rapidă acţionată de două motoare Nano USM.

Dacă aveţi mai mulţi bani de cheltuit şi doriţi un obiectiv proiectat fără compromisuri pentru cei mai exigenţi profesionişti, Canon RF 70-200mm F2.8L IS USM şi Canon RF 70-200mm F2.8L IS USM Z sunt cele mai rafinate soluţii. Deschiderea lor constantă a diafragmei de f/2,8 permite timpi de expunere mai scurţi chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută, pe întregul interval de zoom. Alt avantaj este că puteţi izola subiectul principal dintr-o scenă prin estomparea fundalului.

Cel mai versatil obiectiv pentru fotografia de acţiune: Canon RF 24-240mm F4-6.3 IS USM

Un arcaş yabusame îmbrăcat în robă de ceremonie, ţinând în mâini un arc mare şi o săgeată, goneşte călare pe o cărare îngustă. Fotografie de acţiune realizată cu un aparat foto Canon şi un obiectiv Canon RF 24-240mm F4-6.3 IS USM.

Dacă ar fi să aveţi la dumneavoastră un singur obiectiv – când trebuie să călătoriţi lejer pentru o competiţie sportivă, de exemplu – obiectivul versatil Canon RF 24-240mm F4-6.3 IS USM este ideal pentru o gamă largă de scenarii de acţiune. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS RP cu obiectiv Canon RF 24-240mm F4-6.3 IS USM la 240 mm, 1/800 sec., f/6,3 şi ISO 800.

O problemă obişnuită întâmpinată în timpul fotografierii subiecţilor în mişcare este că nu ştiţi niciodată unde va avea loc acţiunea. De exemplu, dacă staţi lângă poartă la un meci de fotbal de amatori, la un moment dat poate încercaţi să surprindeţi acţiunea de pe teren, ca apoi imediat să treceţi la acţiunea din apropierea porţii. Trecerea de la un teleobiectiv la un obiectiv grandangular sau invers ar putea să vă coste momente importante.

Cu un interval de zoom generos de 10x, Canon RF 24-240mm F4-6.3 IS USM este ideal pentru acest tip de fotografie, oferind totul, de la imagini grandangulare la distanţe focale telefoto impresionante. Folosind acest obiectiv full frame cu un aparat foto APS-C precum Canon EOS R7 veţi obţine o distanţă focală şi mai mare, oferind o vedere echivalentă cu cea a unui obiectiv de 38,4-384 mm pe un aparat foto full frame.

Pe lângă urmărirea acţiunii cu intervalul său de zoom mare, acest obiectiv dispune şi de un mecanism de focalizare automată Nano USM ultrarapid şi de un stabilizator de imagine echivalent cu 5 stopuri, integrate într-un corp confortabil, compact şi uşor.

Toate opţiunile pe care le-am prezentat în acest articol sunt perfecte pentru fotografia de acţiune: uşoare, simplu de gestionat şi potrivite pentru mai multe bugete. Aşadar, indiferent că planificaţi să staţi pe marginea terenului la un meci de fotbal de amatori sau să fotografiaţi un atlet rapid pe pistă, veţi găsi în această gamă un obiectiv care să vă îndeplinească cerinţele. Nu vă mai rămâne decât să ieşiţi pe teren, să încercaţi şi să descoperiţi posibilităţile.



Articol scris de Matthew Richards şi Marcus Hawkins

Produse conexe

  • EOS R6 Mark III

    Surprindeţi acţiunea cu un echilibru optim între rezoluţie, viteză şi utilizare intuitivă – ideal pentru natură sălbatică, sport şi portrete.
  • EOS R7

    Exploraţi natura sălbatică cu un aparat foto care oferă o viteză şi o calitate a imaginii senzaţionale într-un corp APS-C portabil, proiectat pentru viitor.
  • RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM

    Apropiaţi-vă cu acest teleobiectiv cu zoom APS-C uşor şi versatil şi găsiţi o nouă dimensiune pentru surprinderea călătoriilor, sporturilor, familiilor şi animalelor de companie.
  • RF 75-300mm F4-5.6

    Un teleobiectiv cu zoom standard uşor, accesibil, pentru natură sălbatică, sport şi aventuri în familie.
  • RF 100-400mm F5.6-8 IS USM

    Un obiectiv cu zoom RF de 100-400 mm versatil, compact şi uşor, cu IS echivalent cu 5,5 stopuri pentru surprinderea fără greutate a naturii sălbatice şi a acţiunii.
  • RF 24-240mm F4-6.3 IS USM

    Un zoom 10x versatil pentru sistemul EOS R, oferind o flexibilitate uriaşă într-un singur obiectiv portabil.

Articole conexe

Apropiaţi-vă mai mult cu un teleobiectiv

Surprindeţi peisaje îndepărtate, animale sălbatice la distanţă şi acţiune de pe margine cu aceste teleobiective accesibile.

Surprinderea mişcării în fotografii

Descoperiţi cum să surprindeţi mişcarea şi să realizaţi fotografii care să ofere o senzaţie de mişcare.

Fotografia cu panoramare pentru începători

Descoperiţi cum să folosiţi panoramarea pentru fotografii de acţiune mai bune cu aceste sfaturi.

Cele mai bune obiective pentru înlocuirea obiectivului standard

Doriţi să avansaţi de la obiectivul standard inclus cu aparatul foto? Iată cum să alegeţi şi cinci obiective cu zoom excelente pentru mai multe opţiuni creative.