FOTOGRAFIA CULINARĂ

Succesul în fotografia culinară: cum să deveniţi profesionist

Fotograful culinar şi ambasadorul Canon Yasmin AlBatoul detaliază modul în care şi-a dezvoltat cariera şi oferă sfaturi fotografilor în devenire.
Ceai stropind în aer dintr-o cană înaltă cu model de pe o farfurioară.

Fotografia culinară îşi păstrează popularitatea, dominând milioane de feeduri de Instagram zilnic. Însă, cu atât de mult conţinut disponibil, devine din ce în ce mai greu pentru fotografii culinari în devenire să iasă în evidenţă. Descoperiţi cum puteţi face ca până şi cele mai simple preparate create acasă să pară demne de o stea Michelin.

Un fotograf care a reuşit să progreseze de la amator la profesionist este ambasadorul Canon Yasmin AlBatoul. Autodidactă şi originară din Batna, Algeria, Yasmin are un stil uşor de recunoscut, folosindu-se de dinamism şi energie pentru a-şi diferenţia fotografiile de altele. „Lucrul care mi se pare cel mai interesant este provocarea de a transforma ceva obişnuit, ceva ce vedem în fiecare zi, precum mâncarea, în ceva frumos şi artistic”, spune ea.

Yasmin a început fotografia în primii ani de adolescenţă, fiind inspirată de cataloagele franţuzeşti de design interior ale bunicului său. „Unele aveau peste 4000 de pagini, iar eu îmi petreceam foarte mult timp răsfoindu-le, dorindu-mi să pot realiza şi eu astfel de fotografii.”

Câţiva ani mai târziu, Yasmin a început să folosească reţelele sociale, folosindu-se de tutoriale de pe YouTube pentru a se familiariza cu comenzile manuale ale aparatului ei Canon EOS 600D (urmat acum de Canon EOS 850D). Pe măsură ce a căpătat mai multă experienţă, tot mai mulţi oameni au început să o urmărească şi, în curând, a ajuns un adevărat fotograf culinar profesionist. Astăzi, are aproape 50.000 de urmăritori pe Instagram şi o mulţime de comenzi cu care se poate lăuda.

Yasmin se află în poziţia perfectă de a privi în urmă la realizările sale, iar acum dezvăluie principalele lecţii pe care le-a învăţat pe drumul către succes.

1. Încercaţi diferite tehnici

Două pahare cu lichid roz intens, în care plutesc petale. Lichidul este turnat de la înălţime, cauzând stropirea dintr-un pahar.

Yasmin crede că soluţia succesului său online a fost descoperirea unui stil unic şi izbitor, care i-a permis să iasă în evidenţă. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv RF 24-105mm F4L IS USM la 85 mm, 1/200 s, f/4 şi ISO 100. © Yasmin AlBatoul

O farfurie cu churros pe o masă, unul dintre aceştia fiind introdus într-un bol cu sos de ciocolată şi unul plutind deasupra bolului.

Focalizarea pe o zonă sau obiect specific în fotografia culinară permite mai multă creativitate. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS 5D Mark IV cu obiectiv EF 100mm f/2.8L Macro IS USM la 1/200 s, f/6,3 şi ISO 250. © Yasmin AlBatoul

Yasmin încurajează experimentarea pentru a vă crea un stil propriu.

„Mi se pare întotdeauna interesant atunci când fotografii se folosesc de metode ieşite din tipar”, explică ea. „Personal, îmi place să folosesc timpi de expunere scurţi pentru a fotografia obiecte în zbor sau picături de apă, creând efecte interesante în fundal. Aceasta este una dintre primele tehnici pe care le-am învăţat când am început să folosesc modul manual.” Să picteze cu ajutorul luminii este alt truc folosit de Yasmin încă de la început. Aceasta poate oferi o notă frumoasă, artistică unei imagini, când este realizată sub control, spune ea.

Pentru fotografii care îşi doresc să surprindă mişcarea precum o face Yasmin, aparatul foto Canon EOS M50 are capacitatea de a fotografia la 10 cps în modul de fotografiere în rafală pentru ca nimic să nu se piardă.

2. Dezvoltaţi-vă latura artistică

Mai multe sortimente de fructe aranjate de parcă ar pluti, înfipte într-o furculiţă, pe un fundal albastru aprins.

Dezvoltarea unei comunităţi online este o metodă grozavă de a descoperi ce există deja, precum şi de a vă conecta cu urmăritorii şi a vă dezvolta marca. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv RF 24-105mm F4L IS USM la 105 mm, 1/100 s, f/7,1 şi ISO 100. © Yasmin AlBatoul

Trei ouă prăjite care par că plutesc aliniate, pe un fundal galben.

Yasmin încă utilizează aparatul foto cu care a început pentru a realiza imagini profesionale, dovedind că puteţi obţine fotografii de înaltă calitate fără să cheltuiţi mult. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv RF 24-105mm F4L IS USM la 70 mm, 1/125 s, f/4,5 şi ISO 100. © Yasmin AlBatoul

„Primul lucru pe care l-am învăţat este să stârnesc interesul creând ceva diferit”, spune Yasmin. „Există un interes în creştere pentru fotografia culinară şi conţinut pe toate platformele, aşadar, oricine este interesat să devină food influencer trebuie să ia în considerare şi partea artistică a muncii sale.”

„Gândiţi-vă la estetică”, spune ea. „Fotografiile cu mâncare tind să semene între ele, aşadar creaţi-vă un stil propriu. Food influencerii puternici au semnătura lor, iar, prin dezvoltarea laturii artistice, veţi putea obţine un rezultat unic.”

3. Consolidaţi-vă o comunitate

O supă galbenă care este turnată într-un castron, aruncând stropi de lichid în aer.

Tehnica aleasă de Yasmin oferă dinamism şi amuzament imaginilor ei, diferenţiindu-le de fotografiile statice. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv RF 24-105mm F4L IS USM la 105 mm, 1/160 s, f/6,3 şi ISO 200. © Yasmin AlBatoul

Într-o mulţime de fotografi cu idei asemănătoare, Yasmin a ştiut că singura cale de a ieşi în evidenţă este să prezinte un nou concept. „Am realizat că erau mulţi degustători şi călători pasionaţi de mâncare pe platforme precum Instagram, dar puţini dintre ei erau fotografi adevăraţi. Acesta a fost momentul în care am avut o revelaţie. M-am gândit: «De ce să nu arăt conţinut din punctul de vedere al unui fotograf?»”

„Nu erau prea mulţi fotografi culinari în Algeria atunci când am început, aşa că m-am gândit că ar fi interesant să explorez acel domeniu. Gătitul este o parte importantă a culturii noastre. În Algeria, punem o mare importanţă pe mâncare, astfel că domeniul mi s-a părut unul logic.”

Reţelele sociale au învăţat-o pe Yasmin importanţa conectării cu oamenii. Axarea pe dezvoltarea unei reţele a ajutat-o să crească, atât ca fotograf, cât şi ca influencer.

„Când am început să-mi postez fotografiile, feedbackul îmi dădea încredere să continui ceea ce fac”, spune ea. „Faptul că am devenit influencer m-a învăţat că oamenii sunt interesaţi de ceea ce fac: îşi doresc să afle mai multe. Iar când «familia» mea online creşte, generează interes pentru conţinutul meu.”

4. Obiectivele impulsionează creativitatea

Un cadru în prim-plan cu castane coapte, una dintre ele ieşind din coajă.

Puteţi explora texturile şi modelele diferite ale mâncării utilizând un obiectiv macro. Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS R cu obiectiv RF 24-105mm F4L IS USM la 105 mm, 1/200 s, f/8 şi ISO 100. © Yasmin AlBatoul

Fotografiile profesionale nu necesită un buget profesional. „Am început cu Canon EOS 600D, pentru că este un aparat foto ideal pentru începători: accesibil şi de bună calitate. Părerea mea este că este cel mai fiabil de pe piaţă”, declară Yasmin. Însă, la scurt timp de când s-a apucat de fotografie, Yasmin a realizat că îşi dorea un obiectiv mai avansat decât cel inclus. „Rezultatele erau bune, dar îmi doream mai mult, astfel că am ales Canon EF 50mm f/1.8 STM”, spune ea.

Yasmin a realizat că un nou obiectiv îi oferă noi oportunităţi creative. „Diafragma însemna că pot obţine fundaluri estompate, care conferă farmec şi impact unei fotografii. Puteam observa îmbunătăţirea imediat, mai ales în detalii, culori şi în calitate, în general.”

Yasmin utilizează şi obiectivul Canon EF 100mm f/2.8L Macro USM, cel mai frecvent împreună cu aparatul foto Canon EOS 5D Mark IV. „Este obiectivul meu preferat. Obiectivul macro îmi duce fotografia culinară la un alt nivel, îi oferă un aspect mai intens şi mai luminos, cu texturi şi detalii bogate.”

Alte obiective pe care le puteţi folosi sunt EF-M 28mm f/3.5 Macro IS STM cu aparatul foto EOS M50 sau EF-S 35mm f/2.8 Macro IS STM cu un aparat foto DSLR.

5. Continuaţi să deprindeţi noi aptitudini

Un ceainic roz ce toarnă ceai într-o ceaşcă care pluteşte deasupra unei farfurioare.

Încercarea diferitelor obiective, precum unul macro, poate schimba radical imaginile finale, obiectivul preferat al lui Yasmin fiind Canon EF 100mm f/2.8L Macro USM. © Yasmin AlBatoul

Două boluri suprapuse care sunt umplute cu orez, turnat dintr-o lingură de lemn aflată deasupra lor.

Dorinţa de a se îmbunătăţi continuu este esenţială pentru oricine îşi doreşte să îi urmeze paşii lui Yasmin. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS 5D Mark IV cu obiectiv EF 100mm f/2.8L Macro IS USM la 1/160 s, f/9 şi ISO 100. © Yasmin AlBatoul

Un aspect crucial al succesului îndelungat al lui Yasmin l-au reprezentat abilitatea şi dorinţa ei de a învăţa lucruri noi, chiar şi ca profesionist recunoscut.

„Când văd fotografii pe care le-am realizat acum doi sau trei ani, sunt foarte mulţumită de rezultat, dar sunt fericită şi că am continuat să mă dezvolt, pentru că ştiu că pot face lucruri mult mai bune acum”, spune ea. „Secretul este simplu – doar continuaţi să învăţaţi. De aceea, sunt mai mult decât încântată să ofer sfaturi oricui îşi doreşte să se dezvolte.”



Puteţi urmări aventura culinară a lui Yasmin pe pagina sa de Instagram @yasmin_albatoul

Articol scris de Natalie Denton

Produse conexe

Articole conexe

  • FOTOGRAFIA CULINARĂ

    Stăpânirea artei fotografiei culinare

    Fotograful Linda Lomelino vă împărtăşeşte ingredientele secrete pentru fotografii cu mâncare ce vă lasă gura apă.

  • VIDEOCLIP

    Cum să realizaţi videoclipuri culinare de înaltă calitate, de nivel profesionist

    Jessie Bakes Cakes a adunat peste 100.000 de urmăritori cu videoclipurile ei culinare uimitoare. În acest articol, ea explică modul în care vă puteţi familiariza cu videografia culinară.

  • SFATURI PENTRU IMPRIMARE

    Imprimaţi-vă propria carte de bucate

    Natasha Alipour-Faridani despre cum să fotografiaţi şi să vă imprimaţi propria carte de bucate.

  • FOTOGRAFIA MACRO

    Fotografia culinară macro

    Creaţi imagini abstracte interesante cu alimente folosind obiective macro Canon.