Fotograful de sporturi extreme Richard Walch este la fel de fericit stând pe marginea unui elicopter ca atunci când alunecă lin în zig-zag pe o pârtie de schi, având ca rezultat surprinderea unor momente cu adevărat pline de suspans şi emoţionante. Pasiunea lui pentru fotografie a început când făcea snowboarding cu prietenii şi a rămas la fel de intensă ca atunci când avea 16 ani, când un ziar i-a tipărit pentru prima dată o imagine.
În acest articol îşi dezvăluie abordarea creativă, povestea din spatele celei mai bune fotografii pe care a realizat-o şi sursele sale de inspiraţie.
„Pasiunea mea pentru fotografie a luat naştere printr-o coincidenţă norocoasă când m-am mutat la altă şcoală care avea o cameră obscură profesională. Am petrecut mult timp acolo, ceea ce nu prea m-a ajutat la note, însă a fost cu adevărat de ajutor pentru fotografia mea. Am început cu un aparat Canon EOS-1N şi în timp am ajuns să folosesc Canon EOS-1D X Mark II. În acelaşi timp, îmi petreceam toate sfârşiturile de săptămână pe munte, făcând snowboarding. Planul meu iniţial era să devin snowboarder sponsorizat, însă, adevărul este că nu eram suficient de bun. Aşa că am zis „Bine, dacă nu am şanse să obţin o sponsorizare, voi încerca să îmi iau aparatul foto şi să-mi fotografiez prietenii care sunt cu adevărat buni.”
„Totul ţine de propria organizare şi de pregătirea pentru fotografiere. Nu am primit niciodată instruire profesionistă ca fotograf, ci doar am făcut toate greşelile posibile şi m-am străduit să le fac doar o singură dată. Una dintre cele mai dificile experienţe de învăţare a fost când am plecat în Whistler, Canada, după ce am terminat şcoala. Timp de o săptămână am fotografiat pe film. Am mers la un laborator în Vancouver, unde am pus 10 role de film pe masă, iar când le-am luat înapoi, erau toate subexpuse cu trei stopuri, deoarece setasem aparatul foto la -3 din greşeală. Toate acele imagini minunate erau distruse, deoarece erau cu trei stopuri prea întunecate. Deoarece foloseam film analogic, nu exista nicio modalitate de a le remedia. Nu mai faci niciodată aşa ceva.”
„Un aspect căruia îi acord multă atenţie este modul de a obţine ceea ce vreau să obţin, cum să rămân în siguranţă şi cum să mă pregătesc pentru fotografiere. Trebuie să fiţi atenţi când lucraţi în aer liber sau pe munte sau chiar când faceţi un selfie. Aveţi grijă, fiţi atenţi la ceea ce faceţi şi apoi luaţi aparatul foto şi faceţi fotografia.”
„De când am început să fotografiez sporturi de iarnă şi snowboarding, am visat să merg în Alaska. Însă nu poţi să te duci pur şi simplu în Alaska şi să vezi ce se întâmplă acolo – trebuie să faci parte dintr-o echipă foarte restrânsă. Am plecat cu cei mai buni schiori din Europa, un grup numit Legs of Steel (Picioare de oţel). Am plecat să facem schi din elicopter în Haines – cel mai bun loc din Alaska pentru coborâri libere. Zăpada se fixează pe aceşti pereţi verticali [imaginea de mai jos], aşa că poţi coborî panta la un grad de înclinare pe care nu l-ai putea aborda în niciun alt loc din lume. Presiunea este extrem de mare, deoarece atleţii investesc aproximativ 10.000 – 15.000 € pentru a face să zicem şase până la zece ture, aşa că atunci când eşti în acel elicopter fotografiind prin uşa deschisă, trebuie să te asiguri că obţii fotografiile dorite. Totul a ieşit bine: toată lumea şi-a făcut cascadoriile şi nimeni nu s-a rănit.”