RESTAURAREA FOTOGRAFIILOR

Restaurarea amintirilor preţioase

Descoperiţi proiectul ReStory, prin care sunt reparate nenumărate fotografii deteriorate în urma inundaţiilor devastatoare din Belgia din 2021.
Mâini care ţin o fotografie deteriorată a unui copil care doarme.

În iulie 2021, Belgia s-a confruntat cu una dintre cele mai devastatoare şi neaşteptate inundaţii din istorie, soldată cu numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi cu peste 220.000 de case avariate sau distruse. Regiunea Valonia din sudul Belgiei, mai precis provincia Liège, a fost una dintre cele mai afectate, iar zona este încă în curs de recuperare.

Când pierzi totul, te agăţi de amintiri, dar supravieţuitorii au pierdut şi mii de fotografii cu o valoare sentimentală imensă, care au fost deteriorate sau purtate de ape.

Cu sprijinul unui proiect numit „ReStory” – o iniţiativă comună a agenţiei de publicitate Happiness Brussels, a numeroşi retuşatori digitali voluntari, a laboratorului de restaurare Object Care şi a Canon Belgia – a fost lansată o misiune de restaurare a cât mai multor fotografii pentru victimele inundaţiilor.

„La Canon cunoaştem puterea emoţională a imaginilor şi poveştile care le însoţesc”, spune Jacco Leurs, director general al Canon Benelux. „Acesta este motivul pentru care susţinem programul ReStory de restaurare a fotografiilor şi pentru care am fost impresionaţi de poveştile din cadrul acestuia. Proiectul se adresează tuturor celor care au fost afectaţi de inundaţii şi care ar dori să îşi refacă fotografiile deteriorate. În acest fel, aceşti oameni îşi pot păstra amintirile intacte, iar noi îi putem ajuta alinându-le durerea.”

ReStory: Un proiect de restaurare a fotografiilor afectate de inundaţii

O femeie aşezată la o masă care ţine în mână o fotografie deteriorată de apă.

Fotografiile ne permit să ţinem în mâinile noastre o parte preţioasă din trecut – oamenii, locurile şi amintirile care ne sunt cele mai dragi.

O fotografie deteriorată de inundaţii cu o tânără femeie aşezată pe iarbă cu un câine.

Această fotografie avea o semnificaţie specială pentru proprietara ei – a fost făcută într-un loc frumos din zonă, pe care îl vizita în mod regulat împreună cu sora ei.

În timpul inundaţiilor, canalele de ştiri au difuzat vocile şi chipurile multor persoane care au fost profund afectate de evenimentul care le-a schimbat viaţa. Mattias Vermeire, director comercial la Happiness Brussels, îşi aminteşte de aceste ştiri şi de modul în care acestea au stimulat o iniţiativă prin care să se ofere ajutor.

„La televizor a apărut o femeie care a explicat că pierduse totul, dar avea un album cu fotografii de nuntă şi de vacanţă”, explică el. „Ea spunea: „Pot să-mi înlocuiesc televizorul, pot înlocui totul, dar nu pot înlocui aceste amintiri” - bineînţeles, fără să ştie care sunt posibilităţile. Ne-am gândit: „Îi putem ajuta pe aceşti oameni”. Am început să căutăm servicii existente prin care să putem restaura fotografii.”

Pentru a repara fotografiile deteriorate, agenţia a apelat la Object Care, o companie specializată în restaurarea obiectelor prin stabilizare chimică.

În căutarea amintirilor de restaurat

O femeie în picioare printre dărâmături, ţinând în mână un album foto care conţine o fotografie de nuntă deteriorată.

Această femeie şi-a pierdut soţul cu nouă ani înainte ca apele inundaţiilor să îi cuprindă casa. Era disperată să îşi poată păstra amintirile din timpul petrecut împreună, în special fotografiile de nuntă.

O femeie care stă în faţa unui perete şi ţine în mână o fotografie alb-negru pătată a unei triciclete.

Aţi putea crede că fotografiile deteriorate de apă nu pot fi reparate, dar acestea pot fi curăţate şi restaurate cu ajutorul tehnicilor digitale.

După ce şi-au pus în aplicare planul, echipa Happiness Brussels a promovat proiectul prin intermediul grupurilor de Facebook şi al organizaţiilor non-profit care ajută victimele inundaţiilor. Cu toate acestea, răspunsul iniţial a fost limitat. „Am contactat Canon Belgia, care ne-a pus la dispoziţie cel mai bun echipament cinematografic pe care îl are Canon şi am făcut un documentar despre acest subiect”, explică Mattias. „Apoi am mers să ne întâlnim cu oamenii personal, pe teren.

„Am stat trei zile şi am vorbit cu toţi cei care treceau pe acolo, explicându-le ce aveam de gând să facem. Unii oameni au spus: „Mă puteţi ajuta, mai am nişte poze sau ştiu pe cineva care mai are.”

Astfel, echipa a început procesul de restaurare, documentând proiectul prin intermediul unor interviuri înregistrate, care au fost prezentate atât într-un scurt documentar, cât şi într-o expoziţie foto prezentată în cadrul evenimentului Photo Days de la Brussels Expo din octombrie 2021. În scurt timp, tot mai multe persoane au început să ia legătura cu noi pentru a-şi restaura fotografiile, iar proiectul va continua şi în anul următor.

Procesul de restaurare a fotografiilor

O fotografie încreţită, deteriorată de apă, a unei femei care mănâncă.

„Pe fotografiile pe care le-am strâns nu era doar apă”, spune Mattias. „Există nisip, murdărie şi chiar substanţe precum uleiul sau cerneala. Am primit chiar şi poze care erau complet portocalii.”

O fotografie retuşată a unei femei care mănâncă.

Deşi există unele limitări în ceea ce priveşte restaurarea, procesul este totuşi uimitor de eficient. Chiar şi cele mai învechite imagini pot fi îmbunătăţite în mod spectaculos.

Procesul de restaurare al Object Care presupune curăţarea manuală a fiecărei imagini. Apoi, o echipă de retuşatori voluntari de la agenţia Happiness Brussels lucrează la rafinarea imaginilor.

„Nu le este teamă să ia o fotografie deteriorată şi să o introducă pur şi simplu în apă”, spune Mattias. „La început, cu toţii ne alarmam, dar ei ştiau exact ce trebuie să facă. Ei o pun în apă pentru a încerca să îndepărteze diversele particule şi pentru a obţine o imagine cât mai curată posibil. Apoi o digitalizează, pur şi simplu făcându-i o fotografie cu un aparat foto Canon. Iar aici intervenim noi.

„Creăm fotografii publicitare, folosind Photoshop şi alte tehnici pentru a îmbunătăţi sau a combina imagini. Ne-am gândit: „Putem folosi aceste cunoştinţe de specialitate pe fotografiile deteriorate, pentru a le curăţa şi pentru a elimina petele şi urmele.”

Retuşatorii digitali interni voluntari au petrecut până acum aproximativ 1.000 de ore curăţând imaginile deteriorate de inundaţii pentru proiectul ReStory şi am colaborat şi cu câţiva liber-profesionişti care s-au oferit să ajute. Procesul de editare are anumite limitări, dar rezultatele şi răspunsurile au fost totuşi remarcabile.

„Ceea ce nu putem face este să reinventăm modul în care arăta o persoană într-o fotografie în care jumătate din faţă a dispărut din cauza deteriorării. Dar putem recrea cerul şi copacii şi putem îndepărta petele de pe oamenii din imagini”, spune Mattias.

Fotografiile corectate au fost imprimate cu o imprimantă Canon imagePROGRAF PRO-1000, obţinând materiale imprimate pline de viaţă, de calitate profesională. „În prezent strângem o mulţime de fotografii, astfel încât să putem ajuta cât mai mulţi oameni. Organizăm tururi pentru a prelua fotografiile de la oameni, deoarece, desigur, datorită valorii emoţionale a acestor fotografii, oamenii evită să le pună într-un plic şi să ni le trimită prin poştă.”

Cererile de restaurare a fotografiilor afectate de inundaţii pot fi depuse la adresa www.restory.photo

Cinci sfaturi pentru restaurarea imaginilor vechi sau deteriorate

Mâini care ţin un teanc de fotografii deteriorate, cea de deasupra fiind un portret al unui copil mic.

„Mulţi oameni au doar două sau trei fotografii de restaurat, ceea ce înseamnă că vom putea ajuta foarte mulţi de oameni”, spune Mattias. „Acesta este obiectivul nostru. Nu am vrut să ajutăm trei sau patru persoane cu 100 sau 200 de fotografii, ci am vrut să ajutăm mai mulţi oameni cu un număr mai mic de fotografii la care ţin cu adevărat, fotografii care să le readucă amintirile la viaţă.”

1. Nu încercaţi să uscaţi prea repede fotografiile

„În cazul fotografiilor deteriorate de apă, evitaţi să încercaţi să le uscaţi imediat punându-le pe un sistem de încălzire, deoarece astfel se vor deteriora şi mai mult”, recomandă Mattias. „Hârtia va începe să se întărească şi să se crape, ceea ce este de fapt o schimbare chimică, ce va fi imposibil de reparat. Odată ce o fotografie este deteriorată, cel mai bine este să fie păstrată în acelaşi mediu.”


2. Puneţi-o într-o pungă sigilată cu vapori de apă

Pentru cei care intenţionează să îşi trimită fotografiile la restauratori profesionişti: „Dacă fotografia dumneavoastră a fost în apă, cel mai bine este să o puneţi într-o pungă sigilată cu nişte vapori sau picături de apă pentru a vă asigura că rămâne în aceleaşi condiţii”, spune Mattias.


3. Pentru a restaura singur imaginile vechi, digitalizaţi-le înainte de a le importa în Photoshop sau Digital Photo Professional (DPP)

Scanaţi sau realizaţi o fotografie de înaltă calitate a fotografiei pe care intenţionaţi să o restauraţi şi apoi deschideţi versiunea digitală într-un software de editare, cum ar fi Adobe Photoshop. După ce aţi creat o copie a imaginii, efectuaţi toate ajustările necesare pentru decupare şi îndreptare.


4. Ajustaţi zonele deteriorate şi efectuaţi corecţii de culoare

Utilizarea pensulei Spot Healing Brush din Adobe Photoshop vă poate ajuta să scăpaţi de pliuri, să eliminaţi petele şi să corectaţi porţiunile rupte, reparând orice zone deteriorate afectate de apă sau de învechire. Aveţi grijă să creaţi un strat nou pentru orice modificare pe care alegeţi să o faceţi, astfel încât să nu modificaţi stratul de fundal original. De asemenea, puteţi utiliza instrumentul de reducere a zgomotului pentru a reduce granulaţia. Estomparea culorilor este o trăsătură comună a imaginilor vechi, aşa că, pentru a obţine imprimate de calitate, se recomandă să faceţi corecţii de culoare. Software-ul DPP de la Canon pentru procesarea imaginilor RAW şi editarea fotografiilor dispune şi de opţiuni pentru ajustarea cu precizie a imaginilor, inclusiv ajustarea culorilor şi îmbunătăţirea clarităţii.


5. Pregătiţi-vă pentru imprimare

Înainte de a imprima de acasă, salvaţi imaginea într-un format de fişier de imagine adecvat, cum ar fi JPEG, PNG sau TIFF. Dacă aparatul foto este compatibil, se recomandă să fotografiaţi în format RAW, deoarece vă oferă flexibilitate maximă la editare. Imprimanta compactă, dar totuşi versatilă Canon PIXMA PRO-200 A3+ este perfectă pentru imprimarea color şi monocromă de înaltă calitate. Dacă speraţi să restauraţi singuri imaginile, această imprimantă wireless oferă un sistem de cerneluri pe bază de coloranţi în 8 culori, pentru o reproducere excepţională şi dimensiuni de imprimare personalizabile. Chiar şi gama accesibilă PIXMA oferă rezultate de calitate la imprimarea fotografiilor la domiciliu. Canon Pro Platinum PT-101 este o hârtie fotografică grea, lucioasă, pentru o imprimare cu finisaj de studio şi rezistenţă excelentă la decolorare.


Adobe şi Photoshop sunt fie mărci comerciale înregistrate, fie mărci comerciale ale Adobe în Statele Unite şi/sau în alte ţări.


Articol scris de Lorna Dockerill

Produse conexe

Articole conexe

  • NOŢIUNI DE BAZĂ ALE EDITĂRII

    Cum se editează fotografiile speciale

    Perfecţionaţi-vă fotografiile ocaziilor speciale cu aceste sfaturi simple pentru editarea fotografiilor.

  • EDITAREA FOTOGRAFIILOR/POST-PRODUCŢIE

    Editarea imaginilor RAW cu DPP

    Aflaţi cum să vă editaţi, cizelaţi şi perfecţionaţi fotografiile RAW utilizând software-ul DPP de la Canon.

  • IMPRIMARE CREATIVĂ

    Cele mai bune sfaturi pentru afişarea imprimărilor

    Descoperiţi cum să vă transformaţi locuinţa cu fotografii de familie frumoase, expuse în stil galerie.

  • FOTOGRAFIA DE FAMILIE

    Realizaţi fotografii de Crăciun mai bune decât anul trecut

    Fotograful Lena Petrova despre cum să vă îmbunătăţiţi fotografia de sărbători.