Reţea wireless
Canon EOS-1D X Mark III dispune de Wi-Fi încorporat, ideal pentru comunicarea cu dispozitive inteligente şi computere, atât în studio, cât şi la faţa locului.
Smartphone-urile inteligente şi tabletele pe care rulează aplicaţia Camera Connect şi aplicaţia Digital Photo Professional Express* pot fi utilizate pentru a răsfoi, edita, retuşa şi trimite fotografii de oriunde v-aţi afla. De asemenea, acestea pot funcţiona ca telecomandă sofisticată pentru aparatul foto, permiţându-vă să compuneţi pe ecranul dispozitivului, să modificaţi setările aparatului foto şi să realizaţi fotografii şi filme. Şi PC-urile şi computerele Mac pe care rulează EOS Utility pot efectua aceste sarcini.
Iar atunci când aveţi nevoie de o conexiune wireless mai puternică, adaptorul wireless opţional WFT-E9 vă oferă acoperire suplimentară şi fiabilitate mai bună în zonele „aglomerate digital”, precum stadioanele de fotbal. Acesta acceptă standardul MIMO 802.11ac, care utilizează benzile de 5 GHz şi 2,4 GHz pentru comunicaţii pe distanţe de până la 150 de metri şi, de asemenea, permite conexiuni la servere SFTP securizate.