ARTICOL

Canon EOS-1D X Mark III: conceput ca o extensie a dumneavoastră

Canon EOS-1D X Mark III

Din momentul în care îl luaţi în mână, veţi şti că aparatul Canon EOS-1D X Mark III este special. Designul său este rezultatul multor ani de perfecţionare şi evoluţie, folosind în acelaşi timp noi tehnologii, care vă vor transforma modul în care lucraţi.

Control inteligent la îndemână

Am echipat Canon EOS-1D X Mark III cu două controlere inteligente – unul pentru fotografiere pe orizontală şi altul pentru fotografiere pe verticală. Aceste dispozitive revoluţionare – încorporate în butoanele de pornire a focalizării automate de pe aparatul foto – au o formă asemănătoare joystickului tradiţional, însă se comportă ca un touchpad miniatural, care poate fi utilizat pentru a derula punctele de focalizare automată pe ecran.

Fiecare controler este personalizat în termeni de sensibilitate şi viteză şi reacţionează intuitiv chiar şi când purtaţi mănuşi. Aparatul foto dezactivează automat controlerul vertical atunci când fotografiaţi pe orizontală, pentru a evita mişcările accidentale.

Canon EOS-1D X Mark III

Fereastra dvs. asupra lumii

Vizorul optic (OVF) al aparatului foto Canon EOS-1D X Mark III este o adevărată operă de artă. Mare, luminos şi clar – vă permite să compuneţi şi să fotografiaţi bazându-vă pe instinct şi intuiţie. Este mai confortabil decât vizorul electronic (EVF) la utilizarea îndelungată şi vă oferă o vizualizare în timp real a evenimentelor, fără a fi afectată de „întârzierea” electronică.

Canon EOS-1D X Mark III

Funcţia de afişare suprapusă inteligentă pe vizorul aparatului foto Canon EOS-1D X Mark III plasează informaţiile exact unde aveţi nevoie de ele, astfel încât să fiţi informat, fără a vă distrage atenţia. Funcţia poate fi bineînţeles personalizată, astfel încât să afişeze numai datele pe care doriţi să le vedeţi. În baza feedbackului de la fotografi de sport profesionişti, dispune acum şi de un ceas, care vă ajută să fiţi în locul potrivit la timpul potrivit.

Punctele de focalizare sunt indicate utilizând o afişare de tip matrice cu puncte roşii, care este mai precisă şi mai detaliată decât afişajele de pe alte aparate foto din seria EOS-1D, fiind mai uşor de văzut pe întuneric.

Când lucrurile se complică…

Canon EOS-1D X Mark III este conceput să reziste la cerinţele stricte ale fotografiei profesionale, de la înghiontirile şi zgârieturile din lumea jurnaliştilor la frigul şi ploaia din căutările animalelor sălbatice. Obturatorul aparatului foto este proiectat pentru 500.000 de cicluri, iar carcasa sa din aliaj de magneziu dispune de etanşări rezistente la apă pentru a-l proteja împotriva prafului şi a umezelii, astfel încât să puteţi continua să fotografiaţi chiar şi în condiţii meteo nefavorabile. Câteva dintre butoanele aparatului Canon EOS-1D X Mark III sunt acum iluminate, astfel încât să le puteţi vedea clar pe întuneric.

Canon EOS-1D X Mark III

Durată de viaţă mai mare a bateriei

Noul procesor DIGIC X care stă la baza aparatului foto Canon EOS-1D X Mark III este nu doar puternic, ci şi eficient. Mai exact, cu bateria LP-E19 inclusă, aparatul foto poate oferi o durată de fotografiere de peste două ori mai mare decât cea a predecesorului EOS-1D X Mark II, producând aproximativ 2850 de fotografii la o singură încărcare.

Canon EOS-1D X Mark III este compatibil şi cu bateriile LP-E4N mai vechi, însă rata maximă de cadre va fi limitată la 14 cps.


< Reveniţi la prezentarea generală Canon EOS-1D X Mark III

Articole conexe