Curcubeul este un simbol puternic al speranţei, norocului şi frumuseţii după furtună, precum şi o imagine universală a dragostei şi a diversităţii. Când îl zăriţi de la distanţă, nu aţi vrea să îl puteţi pune într-o sticlă şi lua acasă? Ei bine, acum puteţi.
Creaţiile artizanale pe tema curcubeului pot înveseli orice cameră şi reprezintă decoraţiuni perfecte pentru petreceri, ideal de realizat în avans cu un grup de prieteni. Dar nu trebuie să ne credeţi pe cuvânt: aflaţi ce are de spus cineva care adoră toate lucrurile frumoase şi colorate – Helen Cooke, artizan şi bijutier din Regatul Unit, persoana din spatele @CraftyCooke.
„Îmi plac mult culorile. Am fost întotdeauna o persoană veselă, aşa că mă îmbrac conform personalităţii mele”, spune Helen. „Îmi place să văd ce poţi face folosind culorile şi ignorând regulile. Mai ales în domeniul artizanatului, unde poţi să experimentezi cu diferite culori şi să vezi cum poţi schimba personalitatea unui obiect în funcţie de cum asociezi culorile.”
Pentru început, veţi avea nevoie de o imprimantă Canon PIXMA şi de site-ul sau aplicaţia Canon Creative Park. Aici, Helen arată cum a folosit o imprimantă din seria Canon PIXMA TS5350a, Creative Park şi instrumente de artizanat pentru a aduce la viaţă o morişcă şi un balon cu aer cald în culorile curcubeului.