FOTOGRAFIA MACRO

Descoperiţi tărâmul ascuns al insectelor

Dezvăluiţi vieţile secrete ale micilor creaturi cu sfaturile unui expert în fotografia în prim-plan, Pierre Anquet.
Un prim-plan cu un păianjen săritor maro.

„Înainte de fotografia macro, nu eram un mare admirator al insectelor”, spune fotograful francez Pierre Anquet. „Dar acum cred că sunt foarte frumoase dacă îţi faci timp să le priveşti îndeaproape.”

„Am început cu fotografierea de peisaje şi portrete, dar am văzut un videoclip al fotografului macro american Thomas Shahan şi asta a fost: pur şi simplu m-am îndrăgostit de fotografia macro”, spune el.

Prim-planurile incredibile ar putea părea teritoriul fotografilor experimentaţi, care au cel mai scump echipament, dar aceste fotografii pot fi realizate cu o gamă largă de bugete. Puteţi experimenta cu focalizarea la distanţă redusă, utilizând obiectivul inclus înainte de a avansa la un obiectiv macro special.

1. Realizaţi prim-planuri creative cu obiectivul inclus

O insectă călugăriţă agăţată de o frunză.

În cazul fotografiilor macro, nu este vorba de cât de aproape sunteţi de subiect, ci de nivelurile de mărire. „Dacă doriţi să realizaţi prim-planuri, dar nu aveţi bugetul necesar pentru un obiectiv macro, puteţi folosi acest obiectiv cu zoom şi veţi obţine nişte fotografii foarte interesante”, spune Pierre. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS 90D cu obiectiv EF-S 18-55mm f/4-5.6 IS STM la 55 mm, 1/3200 s, f/5,6 şi ISO 640. © Pierre Anquet

Chiar dacă un obiectiv macro veritabil asigură o mărire incredibilă, un zoom standard poate focaliza suficient de aproape pentru fotografii excelente cu insecte mai mari.

„Pentru aceste fotografii, am descoperit o specie de călugăriţă numită Empusa”, explică Pierre. „Are aproximativ 3-4 cm lungime, ceea ce înseamnă că am putut umple întregul cadru utilizând obiectivul Canon EF-S 18-55mm f/4-5.6 IS STM. Cea mai mare provocare va fi să vă apropiaţi suficient de mult de insecte pentru a realiza fotografia – vă recomand să vă treziţi devreme, pentru că sunt mai puţin active la răsărit.”

Obiectivele EF-M 28mm f/3.5 Macro IS STM şi EF-S 35mm f/2.8 Macro IS STM au integrate inele luminoase macro, oferind începătorilor efecte de iluminare interesante şi creative care anterior erau doar la dispoziţia profesioniştilor.

Ca metodă alternativă la utilizarea focalizării automate, Pierre obţine mărirea maximă utilizând zoomul până atinge cea mai lungă distanţă focală a obiectivului, comutând la focalizarea manuală şi rotind inelul luminos până când ajunge la distanţa minimă de focalizare, mişcând apoi cu atenţie aparatul înainte şi înapoi pentru a obţine o focalizare clară a subiectului.

Pierre preferă fotografia fără trepied, dar acesta poate fi de folos în fotografia macro pentru că mişcarea aparatului este accentuată. „Sunt prea mari şi îmi stau în cale. Obiectivul de 18-55 mm este perfect pentru fotografierea cu aparatul în mână pentru că este foarte mic, iar stabilizatorul de imagine este foarte util.”

2. Surprindeţi imagini în mărime naturală cu un obiectiv macro

Un prim-plan cu un păianjen portocaliu-maro pe o creangă.

Pierre a utilizat un obiectiv EF-S 60mm f/2.8 Macro USM pentru a fotografia un păianjen săritor: „A fost mai mic decât călugăriţa, dar aceasta mi-a permis să includ mai mult din mediul înconjurător în fotografie.” Imagine realizată cu un aparat foto EOS 90D cu obiectiv EF-S 60mm f/2.8 Macro USM la 1/250 s, f/8 şi ISO 500. © Pierre Anquet

Un prim-plan cu o insectă călugăriţă agăţată de o creangă.

Pierre utilizează funcţia de suprapunere a focalizării în unele fotografii. „Cel mai mare număr de fotografii pe care le-am realizat pentru o singură suprapunere a focalizării a fost 28. Călugăriţa stătea pe o creangă, iar eu îmi doream să focalizez întreaga insectă. Realizând multe fotografii şi mişcând aparatul, am putut focaliza capul, picioarele şi corpul.” Imagine realizată cu un aparat foto EOS 90D cu obiectiv EF-S 60mm f/2.8 Macro USM la 1/250 s, f/9 şi ISO 200. © Pierre Anquet

Un obiectiv compact, de o claritate perfectă precum Canon EF-S 60mm f/2.8 Macro USM reprezintă un mod bun de a vă familiariza cu fotografia macro. Acesta asigură mărire până la mărimea naturală (1x) atunci când este setat la distanţa minimă de focalizare, ceea ce înseamnă că detaliile vor fi focalizate pe senzorul aparatului foto la aceleaşi dimensiuni ca în realitate.

Un lucru care trebuie luat în considerare atunci când fotografiaţi de aproape este că adâncimea câmpului este foarte mică. Adâncimea câmpului va creşte atunci când utilizaţi deschideri mai mici ale diafragmei, precum f/11 şi f/16, dar va fi redusă şi cantitatea de lumină. Acest lucru duce la timpi de expunere mai lungi, care pot avea ca rezultat o imagine estompată dacă aparatul sau subiectul se mişcă.

Pentru a evita acest lucru, puteţi mări valoarea ISO pentru a obţine timpi de expunere mai scurţi. „Cu aparatul foto EOS 90D, pot alege o valoare ISO de până la 2000 fără nicio problemă. Dar trebuie să expuneţi corect imaginea – dacă încercaţi să creşteţi expunerea mai târziu folosind un software, veţi avea mai mult zgomot.”

Un prim-plan cu capul insectei Stictocephala Bisonia, acoperit de o picătură de apă.

Pierre recomandă utilizarea unui bliţ Speedlite pentru o mărire de 3-5x. „Lumina principală rămâne soarele”, spune el. „Dar utilizarea bliţului adaugă ceva în plus pentru a scoate în evidenţă subiectul.” Imagine realizată pe un aparat foto Canon EOS 60D (urmat acum de modelul mai nou Canon EOS 90D) cu un obiectiv Canon MP-E 65mm f/2.8 1-5x Macro Photo şi un bliţ Speedlite 430EX II la 1/250 s, f/10 şi ISO 400. © Pierre Anquet

Suprapunerea focalizării este o tehnică populară pe care fotografii macro o utilizează pentru a creşte adâncimea câmpului. Aceasta presupune realizarea unei secvenţe de fotografii identice şi schimbarea manuală a poziţiei de focalizare pentru fiecare dintre ele. Zona focalizată a fiecărei imagini poate fi apoi combinată folosind programe software pentru a crea o fotografie mai clară.

Aparatul foto Canon EOS 90D dispune de o funcţie integrată de bracketing la focalizare, care poate realiza automat fotografiile de care aveţi nevoie pentru a suprapune focalizarea în Canon Digital Photo Professional. „Cu exerciţiu este uşor”, explică Pierre. „Selectez modul de declanşare continuă, setez manual focalizarea pe cea mai apropiată parte a subiectului şi apoi apropii încet aparatul de insectă, în timp ce realizez fotografii în rafală.”

3. Dincolo de mărimea naturală cu un obiectiv profesional

Un prim plan cu un păianjen săritor pe pământ.

Canon MP-E 65mm f/2.8 1-5x Macro Photo este un obiectiv unic care vă permite să fotografiaţi subiecţii până la o mărire de 5 ori mai mare decât mărimea naturală. Imagine realizată cu un aparat Canon EOS 90D cu obiectiv Canon MP-E 65mm f/2.8 1-5x Macro Photo la 1/250 s, f/9 şi ISO 800. © Pierre Anquet

O fotografie macro a feţei unei insecte călugăriţă.

Obiectivul MP-E 65mm este foarte versatil, spune Pierre cu entuziasm. „La o mărire de 1x, puteţi umple cadrul cu o insectă mai mare, precum un fluture sau o cicadă, apoi puteţi alege o mărire de 5x şi fotografia insecte mici.” Imagine realizată cu un aparat foto Canon EOS 90D cu obiectiv Canon MP-E 65mm f/2.8 1-5x Macro Photo la 1/160 s, f/8 şi ISO 2000. © Pierre Anquet

Focalizarea precisă este esenţială atunci când se lucrează la o mărire atât de mare ca 5x, deoarece orice eroare va fi amplificată pe măsură. Pentru a asigura precizia în timpul fotografierii insectelor, Pierre a monitorizat imaginea cu ajutorul ecranului mare posterior al aparatului Canon EOS 90D. „Pot să focalizez manual şi să observ exact unde am focalizat”, spune el. „Mai întâi rotesc inelul de pe obiectiv pentru a seta factorul de mărire, apoi mă apropii de subiect, iar când observ pe ecran că focalizarea este perfectă, realizez fotografia.”

Puteţi începe să vă familiarizaţi cu fotografia macro fotografiind obiecte de acasă, cum ar fi modelul unui covor sau o plantă de interior de pe pervazul ferestrei, înainte de a trece la fotografierea detaliată a insectelor.


Articol scris de Marcus Hawkins

Produse conexe

Articole conexe