De la digital la analogic: cum imprimarea a adăugat o nouă dimensiune fotografiei de călătorie inedite a lui Katie Edwards

Fotografa şi creatoarea de conţinut Katie Edwards are o abordare neobişnuită a fotografiei de călătorie: este specializată în surprinderea lumii văzute prin ferestrele trenurilor. Ea a călătorit mii de kilometri prin Europa şi Statele Unite, a realizat sute de mii de fotografii şi a prezentat o selecţie din acestea atât online, în conturile ei de reţele sociale, cât şi în format imprimat, în cadrul unor expoziţii.

Recent, însă, a luat o imprimantă foto Canon compactă cu ea într-o călătorie cu trenul ca să-şi poată imprima şi împărtăşi imaginile pe loc. Cu aplicaţia SELPHY Photo Layout de pe smartphone, care i-a permis să-şi transfere fotografiile de pe aparatul foto şi să le imprime wireless la imprimanta portabilă, a beneficiat de un ministudio foto compact oriunde a mers. Ideea era că, deşi fotografiile ei surprind clipe trecătoare, imprimările le pot păstra şi readuce în lumea fizică, mici fragmente tangibile ale unei experienţe împărtăşite. Spre surprinderea ei, proiectul a creat legături pe care Katie nu le anticipase. Iată ce s-a întâmplat.

Totul a început cu câţiva ani în urmă. Ori de câte ori Katie, fotograf profesionist, mergea cu trenul la şedinţe foto în diferite locuri din Regatul Unit, avea, firesc, aparatul foto cu ea. Aşa s-a născut pasiunea ei neobişnuită. „După circa şase luni”, îşi aminteşte ea, „am început să călătoresc special pentru a face fotografii prin fereastra trenului. Am început cu o mică călătorie în Ţările de Jos pentru că am vrut să fotografiez lalelele prin fereastra trenului. De acolo pasiunea ei s-a dezvoltat.

„Am început să fac călătorii lungi cu trenul prin Europa pe vremea când eu şi actualul meu soţ aveam o relaţie la distanţă – el locuia în Germania, iar eu în Regatul Unit. Acum călătorim împreună prin toată Europa.”

Nu cu mult timp în urmă, Katie a încheiat o călătorie de 10.000 de mile prin Statele Unite cu Amtrak, care s-a concretizat într-o expoziţie de fotografii la o galerie din Londra. În aprilie 2026, Interrail a sponsorizat o expoziţie a fotografiilor realizate de ea prin fereastra trenului, surprinzând Ţările de Jos în perioada înfloririi lalelelor, organizată în gara Utrecht Centraal.

„La început, pentru mine totul se reducea la o fotografie individuală şi surprinderea unui moment improbabil”, explică Katie. „Uneori este un peisaj, dar, ca să fiu sinceră, mă interesează mai mult un detaliu neaşteptat pe care îl pot surprinde în viteză.”

„Într-o călătorie recentă de la Belgrad la Sarajevo, am surprins o imagine a unei fete chiar în timp ce sărea pe o trambulină – era efectiv în aer, făcând cu mâna, şi este chiar la marginea cadrului. Am trecut pe lângă sute de grădini din spatele caselor şi trambuline, iar acesta era unul dintre lucrurile pe care îmi doream foarte mult să le surprind. Am simţit o bucurie imensă. Unele dintre cele mai mari bucurii le trăiesc când reuşesc să surprind ceva neaşteptat de la fereastra unui tren. Şi parcă am o satisfacţie şi mai mare când surprind asta la marginea cadrului, pentru că era aproape să ratez momentul.”

Povestea nu se încheie aici, însă. „Am descoperit că trenul funcţionează ca un dolly perfect – când fotografiezi în rafală şi apoi uneşti toate acele cadre surprinse prin geam, obţii panorame liniare de dimensiuni impresionante. Nu acesta era planul, dar m-a entuziasmat.”

Apoi, continuă ea, a început să îmbine secvenţe de imagini, creând, în esenţă, filme stop-cadru. „La început, făceam asta doar pentru că voiam să găsesc o modalitate de le distribui online şi de a ajunge la un public mai larg. Dar, pe parcurs, cred că a devenit aproape la fel de mult despre realizarea de filme ca despre fotografie.”

Katie spune că faptul de a-şi împărtăşi munca cu publicul a avut un efect surprinzător. „Uneori, oamenii pe care îi fotografiam prin fereastra trenului se recunoşteau în imagini şi apoi luau legătura cu mine. Era suprarealist să se creeze această legătură doar pentru că, la un moment dat, i-am fotografiat din întâmplare dintr-un tren aflat în mişcare.”

Fie că a fost intenţionată sau nu, Katie spune că această legătură cu oamenii a devenit acum importantă pentru ea. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a vrut să-şi organizeze expoziţia în gara Utrecht Centraal – „M-am gândit că ar fi interesant să întâlnesc oameni care tocmai îşi încheiaseră călătoria pe ruta pe care o fotografiasem.” Extinzând această latură comunitară a proiectului, Katie a înfiinţat şi Rail Mail Club: în fiecare lună, le trimite abonaţilor o carte poştală cu una dintre fotografiile ei realizate prin fereastra trenului, însoţită de o scrisoare în care spune povestea din spatele imaginii.

Caracterul tangibil al imprimării este esenţial pentru Katie. „Internetul este nemaipomenit din foarte multe puncte de vedere, dar eu simt nevoia de interacţiune fizică. Chiar dacă nu întâlneşti o persoană faţă în faţă, este tot o formă de interacţiune în lumea reală.”

Aceasta a fost intenţia lui Katie cu acest proiect de imprimare. Plănuia să-şi imprime fotografiile în timpul călătoriei cu trenul şi să lase exemplarele imprimate în vagonul în care fuseseră realizate. Pe versoul fiecărei fotografii, ea invita pe oricine o găsea să scrie ceva despre călătoria sa sau pur şi simplu ce a simţit la momentul respectiv. În acest fel, imprimările ar deveni parte dintr-o interacţiune între călători anonimi, unul surprinzând clipa trecătoare într-o formă tangibilă şi altul răspunzându-i. Spre deosebire de o imagine digitală despre care cineva comentează online, o fotografie imprimată, lăsată într-un loc real, schimbă modul în care oamenii se raportează la ea.

„Îmi place mult să fac asta – să las câte ceva în locurile prin care trec şi să interacţionez cu oamenii”, mărturiseşte Katie. În gara principală din fiecare capitală pe care a vizitat-o, spune ea, a ascuns o mică ştampilă din cauciuc, inscripţionată cu un cod unic. Urmăritorii ei de pe reţelele sociale sunt invitaţi să vină cu propria tuşieră şi o foaie de hârtie pentru a imprima ştampila, iar dacă reuşesc să adune zece astfel de amprente, ea le trimite gratuit un poster. Vânătoarea de comori a atras participanţi „de peste tot”, povesteşte ea, „de la Ankara până la Stockholm”.

Propunându-şi ceva similar cu acest proiect de imprimare, Katie a luat cu ea în tren o imprimantă compactă Canon SELPHY CP1500. Această imprimantă foto portabilă era ideală pentru proiect – foloseşte tehnologie de imprimare cu sublimarea cernelii, ceea ce înseamnă că produce imprimări color vii, de calitate profesională, fără a avea nevoie de cartuşe de cerneală separate. Imprimările sunt complet uscate şi pot fi folosite imediat ce ies din imprimantă, fiind rezistente la apă, zgârieturi şi amprente.

Imprimarea a fost foarte simplă. SELPHY CP1500 oferă o serie de opţiuni de conectivitate, inclusiv USB-C pentru conectarea calculatoarelor, aparatelor foto şi unităţilor flash USB, şi un cititor de carduri integrat, care permite introducerea cardului SD al aparatului foto direct în imprimantă. Katie a ales să imprime wireless folosind aplicaţia SELPHY Photo Layout de pe smartphone.

Aplicaţia oferă opţiunea personalizării fotografiilor înainte de imprimare, adăugând text, chenare şi efecte creative precum ştampile. Puteţi totodată să alegeţi dintr-o gamă de şabloane de aspect pentru o singură fotografie şi mai multe fotografii. Katie a ales să-şi imprime imaginile fără nicio îmbunătăţire, în cel mai mare format de carte poştală. „Am hotărât să nu adaug efecte, legende sau etichete”, explică ea – „Am vrut să fie ceva mai personal şi oamenii să-şi scrie de mână impresiile pe verso.”

Katie a fost interesată însă de o opţiune din aplicaţie: adăugarea unui cod QR, creând un link pe care privitorii îl pot scana pentru a accesa o pagină web sau de reţea socială. „Ar fi distractiv să las o fotografie imprimată cu un cod QR pe ea şi să văd ce se întâmplă când o găseşte cineva. De fapt, aceasta a fost ideea mea iniţială: să las fotografiile imprimate şi să văd cum reacţionează oamenii la ele.”

Katie a lăsat într-adevăr nişte fotografii pe scaune din tren şi oamenii chiar au scris mesaje de mână pe verso. Însă a început să se întâmple şi altceva: gestul lui Katie a spart gheaţa şi a dat naştere unor conversaţii cu ceilalţi pasageri. „Deja e ceva ciudat să stai în tren şi să faci fotografii. Dar când ai şi o imprimantă în tren şi începi să imprimi... ei bine, a stârnit interesul oamenilor.”

„Fiecare merge cu trenul dintr-un motiv diferit, fie pentru naveta zilnică, fie într-un mare tur, iar asta s-a dovedit cu siguranţă un catalizator pentru a începe o conversaţie.”

Elementul comun al proiectelor lui Katie este crearea de legături personale prin experienţe împărtăşite. Indiferent de modul în care îşi împărtăşeşte fotografiile făcute pe fereastra trenului, spune ea, „foarte mulţi oameni îmi scriu şi îmi spun: «Oh, pe drumul ăsta mergeam la şcoală în fiecare zi» sau «Asta e ferma tatălui meu». Este incredibil să împărtăşesc aceste fotografii şi să aflu poveştile altor oameni despre ce înseamnă pentru ei acel colţ micuţ din cadru.”

Cu toate acestea, proiectul a adăugat o nouă dimensiune. Imprimarea imaginilor direct pe măsuţa din tren cu SELPHY CP1500, capabilă să imprime atât de rapid şi fără efort, a făcut ca întregul proces să pară „surprinzător de direct”, spune ea. „Este extraordinar să poţi să ţii fizic în mână priveliştea de pe geam în timp ce te afli într-un tren care goneşte prin acest peisaj.” Ceilalţi pasageri au răspuns cu mult entuziasm acestei experienţe atât de imediate.

Imprimările produse de SELPHY CP1500 sunt durabile şi permit adăugarea unor mesaje scrise de mână, fiind astfel suveniruri perfecte, spune Katie. Pentru ea, însă, „ceea ce contează cel mai mult sunt interacţiunile. Cu siguranţă este cu totul altceva decât un album de colaje sau un jurnal de călătorie.”

Pentru că imprimările sunt tangibile şi pot fi apreciate imediat, „în anumite privinţe este ca şi cum ai aduce lumea de afară în interiorul trenului, ceea ce nu ar fi altfel posibil. Până la urmă, nu a mai fost vorba atât despre fotografiile imprimate ori despre momentele fugare de dincolo de geamul trenului, cât despre legăturile create în interiorul lui. Mă bucur că proiectul a luat această direcţie.”


Articol scris de Alex Summersby