Provocările legate de securitatea informaţiilor şi conformitate au evoluat într-o direcţie greşită de zeci de ani.
Acesta este unul dintre motivele pentru care protecţia datelor urcă tot mai sus pe agenda instituţiilor, guvernelor şi organizaţiilor din întreaga Europă de la un an la altul. Amploarea ameninţării s-a extins exponenţial.
Noul nostru raport de cercetare privind managementul informaţiilor a constatat că factorii de decizie din domeniul IT se confruntă cu încălcări frecvente ale securităţii şi conformităţii, patru din cinci raportând probleme de securitate în ultimul an. Asta în ciuda faptului că au alocat mai mult timp securităţii informaţiilor şi conformităţii decât înainte de pandemie.
Apare astfel întrebarea: au fost luaţi prin surprindere cei implicaţi în sarcina zilnică de protejare a informaţiilor şi menţinere a conformităţii în cadrul organizaţiilor?
În acest articol, vom analiza motivele pentru care rolul factorilor de decizie IT a devenit mai dificil – şi modul în care automatizarea îi va ajuta să gestioneze mai uşor securitatea informaţiilor şi conformitatea.