Professional Print & Layout

Obţineţi o acurateţe a culorilor, detalii şi control tonal de excepţie atunci când asociaţi dispozitivele imagePROGRAF PRO cu Professional Print & Layout. Conceput pentru fotografi, acest instrument puternic asigură că fiecare imagine imprimată corespunde intenţiei dumneavoastră de fotografiere, perfect şi eficient.

Imprimare de înaltă calitate în culori realiste

Conceput pentru fotografi şi tipografi profesionişti care au nevoie de rezultate consecvente, de înaltă calitate, instrumentul Professional Print & Layout oferă precizie şi control asupra imprimărilor, elimină imprimările greşite şi asigură că rezultatele reflectă exact intenţia dumneavoastră – cu acurateţe, eficienţă şi profesionalism.

Previzualizări precise pe ecran

Utilizaţi interfaţa intuitivă cu utilizatorul pentru a vedea exact cum vor fi poziţionate şi imprimate imaginile pe suportul rolă, ajutându-vă să evitaţi imprimările greşite şi risipa de hârtie.

Editare precisă a imaginii

Ajustaţi manual şi dimensionaţi imaginile cu ajutorul funcţiei Slot. Respectaţi dimensiunile specifice de imprimare şi evitaţi decuparea nedorită sau alinierea greşită.

Utilizare eficientă a suporturilor

Aranjaţi automat mai multe imagini utilizând funcţia Nesting, ajutându-vă să reduceţi la minimum spaţiul irosit pe suportul rolă. De asemenea, pot fi adăugate marcaje de decupare pentru tăiere uşoară.

Reproducere fidelă a culorilor

Utilizaţi funcţia Soft Proofing (Verificare virtuală) pentru a previzualiza modul în care vor apărea culorile pe diferite suporturi cu profilul ICC şi ajustaţi-le utilizând curbele de tonuri şi glisoarele pentru rezultate precise.

Compatibilitate cu pluginuri

Pluginurile integrate pentru software precum Adobe Photoshop, Photoshop Elements sau Lightroom, precum şi pentru Canon Digital Photo Professional, permit un flux de lucru fără probleme, de la editarea imaginilor la imprimarea la calitate profesională.

Crystal Fidelity

Utilizaţi datele de imprimare RAW în ecosistemul Canon combinând software-ul cu aparatul Canon EOS, software-ul Digital Photo Professional pentru editare şi imprimantele din seria PRO.

Fluxul de lucru Professional Print & Layout

Imprimaţi rapid, la nivelul ideal de calitate cu fluxul de lucru rapid, uşor de folosit şi precis oferit de Professional Print & Layout.

O singură fereastră pentru setările de imprimare

Accesaţi setări de bază, precum selectarea imprimantelor, tipul de suport, aspectul pentru mai multe imagini, formatul şi calitatea hârtiei, şi vizualizaţi detaliile extinzând fiecare filă.

Aspect ajustat cu precizie

Selectaţi alinierea imaginii, creaţi imprimări fără margini sau decupaţi marginile cu valori numerice sau deplasări ale glisorului.

Gestionarea culorilor

Selectaţi profilurile ICC şi intenţia de redare pentru a obţine o imagine imprimată care să reflecte în mod optim ceea ce se afişează pe ecran.

Verificare

Utilizaţi funcţia Pattern Print (Imprimare model) pentru a crea mostre imprimate, astfel încât să reglaţi fin culorile înainte de imprimarea finală

Imprimare

Pregătiţi-vă să vă imprimaţi fotografiile selectând numărul de exemplare.

Imprimaţi fotografii la un nivel nou

Menţineţi tonalitatea, claritatea şi reproducerea precisă a culorilor cu acest software fiabil şi dinamic. Cu funcţia DPRAW încorporată pentru imprimarea cu adevărat la înaltă definiţie şi cu funcţia de imprimare HDR pentru reproducerea puternică a zonelor luminoase*, este instrumentul perfect pentru a oferi fotografiilor o nouă dimensiune.

Imprimare HDR

Arătaţi lumea aşa cum o vedeţi cu proprii ochi cu imaginile RAW. Funcţia de imprimare HDR a software-ului Canon Professional Print & Layout utilizează intervalul dinamic larg al imaginilor RAW, redând cu mai mare precizie informaţiile pentru fotografii mai fidele realităţii. Procesarea extinsă a imaginilor din software funcţionează bine cu Adobe RGB, obţinându-se astfel imagini superioare celor realizate cu alte software-uri de procesare a imaginilor.

DPRAW

Adăugaţi profunzime şi textură fotografiilor cu imprimarea DPRAW. Utilizând informaţiile de focalizare din fotografiile RAW salvate în formatul DPRAW*, Professional Print & Layout poate restabili claritatea pentru imagini mai vii, cu expresivitate extraordinară. Pixelilor cu focalizarea corectă li se aplică o definiţie mai înaltă, în timp ce pixelilor fără focalizare adecvată nu li se adaugă evidenţiere suplimentară. Se asigură astfel o tonalitate uniformă, fără zgomotul tipic filtrelor de claritate.

* Canon EOS 5DMKIV şi Canon EOS R

Profil ICC

Profitaţi la maximum de capacităţile seriei imagePROGRAF PRO cu opţiunea Use ICC Profile (Utilizare profil ICC). Mulţumită designului îmbunătăţit al imprimantei şi funcţiei Black Point Compensation (Compensare puncte negre) uşor de utilizat, reproducerea culorilor poate fi îmbunătăţită şi mai mult. Nu trebuie decât să selectaţi Compensarea punctelor negre pentru a ajusta tonul imaginii, astfel încât punctul cel mai întunecat din profilul ICC al imaginii să corespundă celui din profilul ICC al imprimantei.

Descărcaţi software pentru imprimante compatibile

Utilizaţi imprimanta seria imagePROGRAF PRO împreună cu Professional Print & Layout pentru a obţine performanţă, acurateţe a culorilor, detalii şi profunzime tonală de excepţie. Opţiunile avansate de imprimare vă ajută să imprimaţi rapid şi precis conform specificaţiilor dumneavoastră, prezentându-vă lucrările la cele mai înalte standarde.

Exploraţi software-ul asociat

Media Configuration Tool

Ajutăm fotografii profesionişti şi furnizorii de servicii de imprimare să gestioneze şi să configureze cu uşurinţă diferite setări pentru suporturi. Corelaţi parametrii esenţiali cu suporturile specifice şi garantaţi reproducerea precisă a culorilor pentru a optimiza unitar calitatea imprimării.

Accounting Manager

Colectaţi date detaliate, cum ar fi tipurile de suporturi, utilizarea cernelii şi datele de imprimare, printr-un instrument puternic de monitorizare care vă ajută să urmăriţi şi să gestionaţi cu uşurinţă costurile de imprimare.

Direct Print Plus

Un software inteligent şi productiv de trimitere a lucrărilor, conceput pentru a simplifica imprimarea desenelor CAD şi a documentelor PDF, oferind o procesare rapidă şi precisă şi o interfaţă uşoară cu utilizatorul.

Free Layout Plus

Un instrument software intuitiv conceput pentru a oferi utilizatorilor control asupra aspectelor. Ideal pentru profesioniştii care lucrează cu desene CAD sau imagini creative în format mare, simplifică procesul de pregătire a imprimării cu precizie, flexibilitate şi eficienţă.

Aflaţi mai multe despre modul în care Canon vă poate ajuta compania să se dezvolte.