Fie că este vorba despre o broşură comercială lucioasă, pliante care anunţă deschiderea unui restaurant sau un afiş informativ de la un furnizor de servicii medicale, imprimatele au un rol foarte important în strategiile de comunicare folosite în multe domenii. De fapt, cele mai recente cercetări sugerează că producţia, comerţul cu amănuntul, domeniul sănătăţii şi sectorul public alocă 50 % din bugetul pentru comunicare imprimării de materiale1, iar alte sectoare se apropie şi ele de această cifră.
Crearea unor materiale de marketing de mare impact poate fi însă costisitoare, mai ales în condiţiile în care 95 % dintre companii îşi externalizează activităţile de imprimare a materialelor de marketing către furnizori de servicii specializaţi. De obicei, acest lucru se întâmplă deoarece companiile îşi doresc o calitate profesională şi nu au resursele interne pentru a o obţine.
Nu putem lua în calcul numai produsul final; în lipsa unei echipe interne talentate de design, adeseori companiile aleg să externalizeze întregul proces, de la design până la producţie. Deşi externalizarea poate aduce economii semnificative, organizaţiile care doresc doar să producă rapid materiale ad-hoc pot fi nemulţumite de timpul şi costurile producţiei.
Deoarece bugetele de marketing sunt tot mai restrânse, organizaţiile sunt forţate să reducă cheltuielile, însă datorită noilor soluţii de pe piaţă, precum PosterArtist, companiile nu vor mai fi nevoite să facă compromisuri în ceea ce priveşte imprimarea. Organizaţiile care deţin un dispozitiv Canon vor avea acum instrumente mai bune pentru a proiecta şi produce materiale de marketing la nivel intern, în situaţiile în care externalizarea nu este rentabilă.