ORGANIZATORUL ŞI PARTICIPANŢII
1. Oganizatorul este Canon CEE GmbH, Oberlaaer Straße 233, 1100 Vienna, Austria („Organizator“).
2. Toate persoanele înscrise (“Participanţii”) trebuie să aibă reşedinţa în România şi să aibă 18 ani.
3. Angajaţii Organizatorului, companiile subsidiare ale acestuia, rudele acestora, agenţii sau alte părţi implicate direct în prezenta promoţie şi în sponsorizare nu sunt eligibili pentru participare la prezenta promoţie.
4. Prin achiziţionarea produsului Canon care face obiectul prezentei promoţii, se consideră că toţi participanţii au fost de acord cu Termenii şi condiţiile prezentei, cu excepţia cazurilor în care sunt făcute alte precizări prin intermediul unei notificări scrise.
5. Achiziţiile efectuate după data de terminare a promoţiei 10.11.2022 nu vor fi eligibile pentru participarea la prezenta promoţie;
6. Promoţie valabilă în limita stocurilor disponibile;
7. Prezenta promoţie nu este transferabilă şi nu vor exista rambursări sub formă de numerar sau credit în cadrul acesteia.
NOTĂ
10. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a descalifica participările incomplete sau ilizibile, sau care nu întrunesc în vreun fel condiţiile mai sus menţionate.
11. Canon îşi rezervă dreptul de a refuza să furnizeze produsul care face obiectul prezentei promoţii în cazul în care consideră că a avut loc un abuz sau o încălcare a termenilor şi condiţiilor prezentei promoţii.
12. Organizatorul nu va fi răspunzător pentru niciun fel de pierdere, deteriorare sau vătămare de orice natură, cauzată în orice fel şi suferită de orice Participant la prezenta Promoţie. Totuși, regulile din acest document nu vor exclude sau nu vor limita răspunderea Organizatorului în cazul vătămării sau al decesul, cauzate de neglijența dovedită a angajaților sau agenților Organizatorului.
13. În eventualitatea unei dispute referitoare la interpretarea sau implementarea regulilor cu privire la oricare aspect legat de promoţie, decizia Administratorilor Organizatorilor este finală şi nu va fi contestată.
14. Termenii şi condiţiile prezentei precum şi oricare conflicte provocate de sau în legătură cu acestea vor fi exclusiv reglementate de şi interpretate în conformitate cu legislaţia din Austria şi vor răspunde non-exclusiv în faţa instanțelor competente din Austria.
LISTA DE PRODUSE INCLUSE ÎN PROMOŢIE
Kit | Reducere |
Kit începători
| 1.500 RON |
EOS R10 + 18-150
|
PIXMA G540 |
Kit middle range | 2.750 RON |
EOS R6 + 24-105 STM |
imagePROGRAF PRO-300 |
Speedlite 430EX III RT |
Kit middle range | 2.750 RON |
EOS R7 + 18-150 |
imagePROGRAF PRO-300 |
Speedlite 430EX III RT |
Kit high-end | 5.500 RON |
EOS R5 |
RF 24-105 L f/4 |
Speedlite 430EX III RT |
imagePROGRAF PRO-300 |