PROGRAMUL CANON DE DEZVOLTARE PENTRU STUDENŢI 2023

CONCURS 2023

Termeni şi condiţii

1) 100 de candidaţi vor fi selectaţi şi vor beneficia de mentorat de la distanţă oferit de profesionişti din domeniu în legătură cu portofoliul lor;
2) până la 30 dintre cei 100 de candidaţi (evaluaţi de un juriu independent) vor fi selectaţi pentru a participa la un atelier de 5 zile înainte de a participa la festivalul Visa pour l’image; şi
3) 5 dintre cei 30 de participanţi vor fi selectaţi pentru: a participa la evaluarea portofoliilor la Hamburg, a primi o bursă în valoare de 2.000 EUR şi produse Canon. Vă rugăm să consultaţi termenii şi condiţiile complete din prezentul document.

Perioada de înscriere: din 13 martie 2023 până pe 16 aprilie 2023 la ora 23:59 GMT

ORGANIZATORUL ŞI ADMINISTRATORUL PLATFORMEI DE ÎNSCRIERE

1.  Organizatorul este Canon Europa N.V. 59 Bovenkerkerweg, 1185 XB („Organizatorul”) Orice companie, orice filială, parteneriat sau altă entitate care, din când în când, este controlată de sau se află sub controlul comun al Organizatorului va fi denumită în cele ce urmează „Afiliatul Organizatorului”, iar Organizatorul şi Afiliatul Organizatorului împreună vor fi numiţi „Grupul Organizatorului”.
2.  Operatorul de date, în calitate de administrator al platformei de înscriere, este Hypemarks, Inc. dba TINT incorporated,122 EastHouston St. San Antonio, TX 78258.
Prin înscrierea la acest Concurs denumit Programul Canon de dezvoltare pentru studenţi („Concursul”), se consideră că toţi Candidaţii au fost de acord să respecte aceşti termeni şi condiţii, dacă nu sunt înştiinţaţi altfel în scris de către Organizator.

ELIGIBILITATE

3.  Toţi candidaţii („Candidaţii”) trebuie:
  • să fi împlinit vârsta de 18 ani la data de 16 aprilie 2023;
  • să aibă domiciliul într-una din ţările enumerate mai jos şi:

    1. să fi început sau să fi finalizat un program de învăţământ în ţările enumerate mai jos în anul universitar 2022-2023 sau
    2. să participe la un stagiu de practică la agenţii sau reviste în aceeaşi perioadă sau
    3. să fi fost nominalizaţi/recomandaţi de profesionişti din industria fotografică

  • Lista ţărilor:
    • Albania 
    • Algeria 
    • Angola
    • Armenia 
    • Austria
    • Azerbaidjan
    • Bahrain
    • Belarus
    • Belgia
    • Benin
    • Bosnia-Herţegovina
    • Botswana
    • Bulgaria
    • Burkina Faso
    • Burundi
    • Camerun
    • Cabo Verde
    • Republica Centrafricană
    • Ciad
    • Comore
    • Croaţia
    • Cipru
    • Republica Cehă
    • Republica Democrată Congo
    • Danemarca
    • Djibouti
    • Egipt
    • Guineea Ecuatorială
    • Eritrea
    • Estonia
    • Etiopia
    • Finlanda
    • Franţa
    • Gabon
    • Georgia
    • Germania
    • Ghana
    • Grecia
    • Guineea
    • Guineea-Bissau
    • Ungaria
    • Iran
    • Irak
    • Irlanda
    • Israel
    • Italia
    • Côte d’Ivoire
    • Iordania
    • Kazahstan
    • Kenya
    • Arabia Saudită
    • Kosovo
    • Kuweit
    • Kârgâzstan
    • Letonia
    • Liban
    • Lesotho
    • Liberia
    • Libia
    • Lituania
    • Luxemburg
    • Madagascar
    • Malawi
    • Mali
    • Malta
    • Mauritania
    • Mauritius
    • Mayotte
    • Moldova
    • Muntenegru
    • Maroc
    • Mozambic
    • Namibia
    • Ţările de Jos
    • Niger
    • Nigeria
    • Macedonia de Nord
    • Norvegia
    • Oman
    • Polonia
    • Portugalia
    • Qatar
    • Republica Congo
    • Reunion
    • România
    • Ruanda
    • Sfânta Elena
    • São Tomé şi Príncipe
    • Arabia Saudită
    • Senegal
    • Serbia
    • Seychelles
    • Sierra Leone
    • Slovacia
    • Slovenia
    • Somalia
    • Africa de Sud
    • Sudanul de Sud
    • Spania
    • Sudan
    • Swaziland
    • Suedia
    • Elveţia
    • Siria
    • Tadjikistan
    • Tanzania
    • Gambia
    • Togo
    • Tunisia
    • Turkmenistan
    • Uganda
    • Ucraina
    • Emiratele Arabe Unite
    • Regatul Unit
    • Uzbekistan
    • Sahara de Vest
    • Yemen
    • Zambia
    • Zimbabwe
4.  Canon îşi rezervă dreptul de a verifica eligibilitatea şi admiterea Candidaţilor, solicitând o copie a actului dvs. de identitate şi fie dovada înscrierii dvs. la un curs/un stagiu de practică/o agenţie care se califică, fie, pentru cei care se înscriu pe baza unei nominalizări de către profesionişti din industria fotografică, o scrisoare de recomandare din partea profesionistului care îi susţine.
5.  Participanţii care au participat la Modulul 2 sau 3 al Programului Canon de dezvoltare pentru studenţi din 2022 nu sunt eligibili să se înscrie şi/sau să participe.
6.  Angajaţii Organizatorului, ai filialelor sale, membrii familiilor acestora, reprezentanţii lor şi alte părţi implicate direct în acest Program şi în această sponsorizare nu sunt eligibili să participe.

DETALII SUPLIMENTARE DESPRE PROGRAMUL CANON DE DEZVOLTARE PENTRU STUDENŢI

PROCESUL DE SELECŢIE

7.  După Perioada de înscriere, un juriu independent compus din angajaţi Canon şi profesionişti externi din domeniu va selecta 100 de înscrieri pentru admiterea în Programul Canon de dezvoltare pentru studenţi („Programul”). Înscrierile vor fi evaluate pe baza abilităţilor narative, a autenticităţii, a firului narativ, a biografiei şi a calităţii generale a portofoliului.
8.  Participanţii eligibili cu dosare care se califică vor fi selectaţi şi înştiinţaţi cu privire la rezultatul evaluării până în data de 5 mai 2023.
9.  Persoanele selectate vor deveni „Participanţi” şi vor fi admise în Program. Programul va cuprinde trei module separate, iar o parte dintre Participanţi vor fi selectaţi pentru etapele ulterioare de către un juriu independent, după cum este detaliat în secţiunea 9, „Premiul”.

PREMIUL

10. Programul va cuprinde trei module separate
  • Modulul 1: Mentorat virtual pentru pregătirea portofoliului
    100 de Participanţi admişi vor lucra în colaborare cu un mentor profesionist în perioada 29 mai – 30 iunie pentru a primi sprijin şi a-şi rafina portofoliile. Fiecare Participant va primi până la trei sesiuni de o oră. Toate sesiunile se vor desfăşura virtual. 
  • Modulul 2: Atelier
    După finalizarea modulului 1, până la 30 de Participanţi vor fi selectaţi în luna iulie pentru a participa la un atelier de 5 zile care va avea loc între 2 şi 6 septembrie 2023 la Girona (S) şi Perpignan (F). În cadrul atelierului, Participanţii vor lua parte la prelegeri speciale, evaluări în grup ale portofoliilor şi sesiuni practice, vor participa la Festivalul Visa pour l’image („Festivalul”) şi vor beneficia de oportunităţi de socializare cu reprezentanţi din domeniul imaginilor şi mass-media.
  • Modulul 3: Evaluarea portofoliilor la Hamburg
    5 Participanţi vor fi selectaţi în luna septembrie şi vor primi o excursie de 3 zile la Hamburg (G) şi posibilitatea de a participa la Evaluarea portofoliilor de la Hamburg, care va avea loc între 15 şi 17 septembrie 2023. În cadrul evenimentului, Participanţii vor lua parte la evaluări ale portofoliilor şi vor participa la întâlniri suplimentare cu profesionişti din domeniu. După eveniment, cei 5 Participanţi vor primi o bursă în valoare de 2.000 EUR şi produse Canon în valoare de până la 9.000 EUR.
    Toţi Participanţii vor fi prezentaţi organizaţiei Canon locale relevante.
11.  Participanţii selectaţi pentru modulele 2 şi 3 vor fi găzduiţi de Organizator. Organizatorul va oferi bilete de călătorie dus-întors la clasa economică cu avionul şi/sau cu autobuzul sau trenul (atunci când se poate), cazare cu toate mesele incluse, mese (mic dejun, prânz şi cină) şi asigurare de călătorie (mai puţin pentru furt sau pierderea de obiecte de valoare) pe durata şederii, aşa cum se indică în clauza 9.
12.  Pentru a evita orice confuzie, Organizatorul nu va fi responsabil pentru obţinerea de vize pentru orice elemente ale Premiului, aceasta fiind responsabilitatea exclusivă a Participantului.
13.  Cazarea este destinată exclusiv Participantului, iar Organizatorul nu va acoperi alte cheltuieli decât cele indicate mai sus.
14.  Participanţii trebuie să se asigure că vor fi disponibili în perioada menţionată anterior, 29 mai – 17 septembrie 2023, dacă sunt selectaţi pentru oricare dintre modulele de mai sus. Canon nu poate modifica sau schimba aceste date.
15.  Canon poate, la discreţia sa, să includă unii participanţi din anul precedent în modulul 2 din acest an, în limita a 30 de participanţi. Aceasta este valabil doar pentru cei care nu au putut participa la modulul 2 anul trecut din cauza unor circumstanţe atenuante.

MODUL DE PARTICIPARE

16.  Participarea este gratuită. Pentru şansa de a fi selectat pentru a participa la Program, Candidaţii trebuie să-şi trimită portofoliul (prin URL (canon-europe.com/get-involved/student-development-programme/submit/) în Perioada de înscriere. Pentru detalii suplimentare, consultaţi clauza 18 „Cerinţe privind candidatura”.
17.  Dosarele incomplete, nevalide sau neadecvate sau dosarele primite după Perioada de înscriere nu vor fi eligibile pentru participare la Program.
18.  Participanţilor selectaţi li se va cere să trimită următoarele între 5 mai şi 14 mai 2023 cel târziu:
  • confirmare de participare la Program;
  • fotocopie a paşaportului şi/sau a cărţii de identitate în scopul verificării vârstei;
  • carnet de student şi/sau adeverinţă de la şcoală/universitate (sau care să ateste participarea la un stagiu de practică la o agenţie/revistă) care să ateste înscrierea în anul universitar 2022-2023.
Dacă Participanţii nu confirmă participarea şi/sau nu furnizează documentele necesare până în data de 14 mai 2023, termenul de eligibilitate pentru Program expiră şi aceştia îşi vor pierde locul.
19.  Limba oficială şi unica limbă folosită în cadrul iniţiativei este limba engleză şi nu se asigură servicii de traducere. Participanţii trebuie să aibă un nivel adecvat de stăpânire a limbii engleze pentru a beneficia de Program, precum şi instrumentele necesare şi abilităţile potrivite pentru a participa la activităţile online digitale.

CERINŢE PRIVIND CANDIDATURA

20.  Participanţii vor trebui să trimită un portofoliu compus din până la două poveşti/proiecte, fiecare cu maximum douăzeci (20) de fotografii, precum şi o descriere a proiectelor lor în 200 de cuvinte sau mai puţin, o biografie personală şi legende ale imaginilor. Toate materialele scrise trebuie furnizate în limba engleză. Fişierele imagine trebuie să fie în format JPEG şi să aibă max. 1500 DPI, 2000 px.

Documente justificative suplimentare pot fi, de asemenea, trimise de către candidaţi, cum ar fi:
  • scrisoare de intenţie cu privire la participarea la Program;
  • o scrisoare de recomandare de la profesor/şcoală/agenţie/revistă/profesionist din domeniu.
21.  Toate fotografiile trebuie să fie originale şi să fi fost realizate de Candidat.
22.  Fotografiile trimise de Candidat nu trebuie să conţină nimic care poate fi considerat în orice mod ilegal sau care încalcă drepturile oricărui terţ, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală, drepturile morale sau de confidenţialitate; sau
23.  Organizatorul îşi rezervă dreptul de a descalifica dosarele incomplete sau ilizibile sau care nu îndeplinesc în orice alt fel cerinţele specificate mai sus.

GARANŢII

24.  Prin trimiterea dosarului său, Candidatul garantează următoarele:
  • Candidatul este unicul autor al fotografiilor;
  • Candidatul este deţinătorul drepturilor de proprietate asupra fotografiilor.
25.  Organizatorul garantează următoarele:
  1. Va acţiona în limita domeniului de aplicare a drepturilor acordate în temeiul acestor Termeni şi condiţii;
  2. Este posibil ca Organizatorul să dorească să vă utilizeze numele şi imaginile selectate în scopuri de promovare şi publicitate pentru Canon, Programul de dezvoltare pentru studenţi şi alte iniţiative educaţionale Canon, fără a oferi remuneraţie suplimentară. În acest caz, Organizatorul va contacta Participantul pentru a-i solicita permisiunea, conform clauzei 31. Această permisiune nu poate fi refuzată în mod nerezonabil.

Limite de responsabilitate

26.  Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza să onoreze orice înscriere sau de a recupera valoarea integrală a oricărui Premiu în cazul în care consideră că a avut loc un abuz sau o încălcare a termenilor şi condiţiilor acestui Concurs.
27.  Organizatorul nu va fi responsabil pentru nicio pierdere, daună sau vătămare de orice natură suferită de orice participant din orice cauză în cadrul acestui concurs. Cu toate acestea, nicio prevedere din aceste reglementări nu va avea ca efect excluderea sau limitarea răspunderii Organizatorului pentru vătămare corporală sau deces cauzate de neglijenţa dovedită a angajaţilor sau a contractanţilor săi.
28.  În cazul unui litigiu privind interpretarea sau implementarea regulilor privind orice problemă legată de concurs, decizia Directorilor Organizatorului este definitivă şi nu se va începe nicio corespondenţă.
29.  Pentru orice taxe sau impozite impuse de guvernul local unui Participant individual ca rezultat al participării acestuia la Program veţi primi compensaţii de la Organizator (sau compania afiliată locală, după cum este cazul).
30.  Organizatorul îşi rezervă dreptul de a publica numele şi ţara Participanţilor sau de a mediatiza oferirea premiului după data Programului. Dacă Participantul nu este de acord cu publicarea acestor detalii, va trebui să înştiinţeze Organizatorul în momentul în care primeşte notificarea cu privire la admitere.
31.  Candidaţii sunt totodată de acord să fie contactaţi de Organizator sau de reprezentanţii acestuia în scopul administrării Concursului sau în cazul în care Organizatorul doreşte să discute despre orice altă utilizare a imaginilor trimise pentru Concurs.
32.  Premiul nu este transferabil şi nu va fi înlocuit de nicio alternativă în bani sau credite. Dacă Premiul (sau orice parte a acestuia) oferit nu este disponibil din cauza unor evenimente de Forţă majoră, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica Programul.
33.  Organizatorul nu va încălca aceşti termeni şi condiţii şi nu va fi răspunzător pentru îndeplinirea întârziată sau neîndeplinirea obligaţiilor sale conform acestor termeni şi condiţii în cazul în care această îndeplinire întârziată sau neîndeplinire este rezultatul unor evenimente, circumstanţe sau cauze în afara controlului său rezonabil, inclusiv, însă fără a se limita la incendiu, inundaţie, pandemie (inclusiv, fără limitare, în urma sau în legătură directă sau indirectă cu Covid-19), embargouri, război, acte de război (indiferent dacă războiul este declarat sau nu), acte de terorism, insurecţii, revolte, tulburări civile, greve, întreruperi ale activităţii sau alte perturbări ale pieţei muncii, calamităţi naturale sau măsuri, omisiuni ori întârzieri în luarea unor măsuri de către orice autoritate guvernamentală („Forţă majoră”).
34.  Orice admitere respinsă sau neconfirmată poate fi oferită altor Candidaţi la discreţia absolută şi exclusivă a Organizatorului.

DATELE CU CARACTER PERSONAL

35.  Canon Europa N.V., 59 Bovenkerkerweg, 1185 XB este Operatorul de date cu privire la orice date cu caracter personal oferite de Candidaţi. Datele cu caracter personal oferite sunt păstrate în siguranţă şi pot fi transferate pe un server securizat din afara SEE.
36.  Hypemarks, Inc. dba TINT incorporated,122 EastHouston St. San Antonio, TX 78258 este Operatorul de date şi administrează platforma de înscriere.
37.  Datele cu caracter personal colectate de la Candidaţi se supun Politicii de confidenţialitate Canon pentru consumatori: https://myid.canon/canonid/#/policy.

JURISDICŢIE

38.  Aceşti Termeni şi condiţii şi orice litigii care derivă din aceştia sau sunt în legătură cu aceştia vor fi reglementate şi interpretate în conformitate cu legile din Ţările de Jos şi vor fi supuse jurisdicţiei neexclusive a tribunalelor din Amsterdam.

Versiunea I, actualizată la data de 25 ianuarie 2023

S-ar putea să vă intereseze şi

Aflaţi mai multe despre diversele echipamente şi instrumente care vă pot ajuta să avansaţi de la student la profesionist.