Your photos, our favourites: Patterns and Textures

Fotografiile dvs., preferatele noastre: Modele şi texturi

Luna aceasta vă provocăm să uitaţi de culoare şi să vă concentraţi pe modelele, pe texturile şi pe designul fațadei oraşului. Am cerut fotografilor care au realizat trei dintre fotografiile noastre preferate să ne spună poveştile din spatele imaginilor.

Forum District de Nicolas Noyes

Forum District de Nicolas Noyes

„Am realizat această fotografie când eram în vacanţă în Barcelona, Spania. Cunosc oraşul, dar într-o după-amiază am descoperit un sector nou construit, denumit Forum. Fiind arhitect, am analizat noile clădiri.

Am fost uimit de contrastul armonios dintre liniile drepte şi regulate ale acestei clădiri de birouri. Îmi place suprapunerea structurilor construite de om şi rotocoalele aleatorii ale cerului înnorat. Mai târziu, am editat puţin imaginea pentru a-i conferi o anumită senzaţie. Astfel am putut să evidenţiez cerul şi clădirile în mod egal, cu aceeaşi expunere.”

Ponder de Ana Valente

Ponder de Ana Valente

„Această fotografie a fost realizată într-o duminică în Lisabona, special ca răspuns la provocarea din această lună, Modele şi texturi. 

Sunt întotdeauna entuziasmată şi nerăbdătoare de fiecare dată când descopăr un peisaj pe care doresc să-l fotografiez. Peisajul pe care l-am descoperit în acea după-amiază era perfect. Un personaj, care se potrivea perfect în peisaj, stătea în faţa unei clădiri cu o arhitectură tipic portugheză, decorată cu plăci superbe, cu pavaj din piatră. 

Am realizat fotografia folosind modul manual al camerei, încercând să nu atrag atenţia bărbatului respectiv, pentru a putea surprinde esenţa adevărată a acestui moment.”

Brace de Gonzalo Garcia

Brace de Gonzalo Garcia

“Când mă plimb printr-un oraş, sunt atent să surprind momente când lumina este specială. De asemenea, îmi plac ocaziile când compoziţia este îmbunătăţită de încadrarea naturală. Mă plimbam prin Oviedo, Spania, şi am văzut această clădire înconjurată de schele. Structurile orizontale şi verticale şi profunzimea culorii mi-au amintit de o pictură abstractă. 

Clădirea era înconjurată de garduri de protecţie, astfel încât nu mi-am putut schimba punctul de observaţie, deşi am încercat să menţin liniile orizontale şi verticale aşa cum le-am văzut. În etapa de post-producţie, am decupat cu atenţie cadrul pentru a echilibra compoziţia. Am realizat această fotografie cu obiectivul Canon EF 24-70mm f/2,8 L II USM pe o cameră EOS 6D. Consider că este o configuraţie foarte versatilă.”

Încercaţi provocarea acestei luni

Fiecare imagine surprinde modele, texturi şi designul într-un mod unic, dar acum dorim să vedem lumea aşa cum o vedeţi dvs. Participaţi la provocarea din această lună şi fotografia dvs. ar putea fi prezentată în Showcase! Luaţi-vă camera, exploraţi oraşul şi încărcaţi aici.