Sugestii pentru fotografierea cu efect de scurgere rapidă a timpului

În mod sigur aţi văzut videoclipuri uluitoare cu efect de scurgere rapidă a timpului, care prezintă Calea Lactee aşa cum apare pe cerul nopţii sau traficul rutier într-o scenă urbană? Poate v-aţi întrebat cum au fost create aceste videoclipuri?
În acest scurt videoclip şi în ghidul de mai jos, veţi afla câteva noţiuni de bază despre fotografiile cu efect de scurgere rapidă a timpului.

Efectul de scurgere a timpului este redat de o serie de sute sau chiar de mii de fotografii redate în succesiune, pentru crearea videoclipului cu efect de timp comprimat. Camera foto Canon este perfectă pentru crearea acestui efect, citiţi recomandările de mai jos şi înainte să vă daţi seama, veţi putea să creaţi propria capodoperă, cu efectul de scurgere rapidă a timpului

  1. 1. Echipamentul corect: două echipamente esenţiale pentru realizarea efectului de scurgere rapidă a timpului prin fotografii sunt un trepied robust, care să menţină camera în poziţie fixă şi un intervalometru, denumit şi telecomandă cu cronometru. Acest dispozitiv vă permite să stabiliţi intervalele de fotografiere; în acest film am folosit modelul TC-80N3 cu mufe pentru conectori N3, dacă aveţi o mufă de tip E3, veţi avea nevoie şi de un cablu adaptor N3 la E3. Câteva dintre camerele noastre foto cele mai noi au un intervalometru integrat, inclusiv , şi , care simplifică şi mai mult procesul

  2. 2. Decideţi-vă asupra subiectului: găsiţi o scenă în care există mişcare; o scenă cu peisaj cu nori, drumuri aglomerate sau o cascadă curgând sunt subiecte minunate de început pentru fotografie cu efect de scurgere rapidă a timpului

  3. 3. Comutaţi camera foto în modul Vizualizare live, pentru a vă ajuta să configuraţi fotografia aşa cum doriţi

  4. 4. Alegeţi RAW sau jpg: RAW vă oferă mai multe posibilităţi pentru a modifica imaginile ulterior, dar jpg utilizează mai puţin spaţiu pe disk. Poate doriţi să fotografiaţi în format mediu sau mic, pentru a putea stoca mai multe imagini pe card, deşi fotografierea la o rezoluţie mai mică poate afecta calitatea videoclipului final

  5. 5. Setările pentru expunere: comutaţi modul de fotografiere la Prioritate diafragmă şi alegeţi o valoare ISO adecvată, pentru a utiliza timpul de expunere dorit. Aceasta poate fi de la 100 până la 800 în timpul zilei şi chiar de 10.000 noaptea. În funcţie de scenă, puteţi opta pentru un timp de expunere mai lung, pentru a conferi mişcare subiectului. În general, setaţi timpul de expunere la sub 1/100s, pentru un efect mai subtil de scurgere rapidă a timpului

  6. 6. Măsurarea evaluativă va regla camera foto să ia în considerare toată scena la determinarea expunerii. Selectarea controlului manual complet asupra expunerii poate fi util, de asemenea, pentru scenele în care intensitatea luminii este constantă, dar dacă apar modificări semnificative de lumină, videoclipul poate fi afectat din cauza efectului de pâlpâire

  7. 7. Dezactivaţi setări precum Prioritatea tonurilor luminoase şi Corecţia iluminării periferice, care pot produce diferenţe între imagini. Nivelul de alb şi stilurile imaginilor trebuie fixate manual, dacă fotografiaţi în modul RAW, puteţi efectua reglaje ulterior, dacă este cazul

  8. 8. Compuneţi scena: selectaţi obiectivul corect, de obicei cele grandangulare sunt mai adecvate, creaţi compoziţia fotografiei, focalizaţi asupra subiectului, apoi comutaţi obiectivul la focalizare manuală, camera foto nu trebuie să refocalizeze la fiecare fotografie

  9. 9. Setaţi intervalometrul: alegeţi frecvenţa cu care camera realizează o fotografie în funcţie de subiect, pentru subiecţii care se mişcă repede realizaţi fotografii la intervale mai scurte, de exemplu pentru norii care se deplasează într-o zi cu vânt, încercaţi un interval de 2 secunde

  10. 10. Decideţi pentru cât timp doriţi să dureze efectul de scurgere rapidă a timpului, cu cât lăsaţi camera mai mult să fotografieze, cu atât va fi mai îndelungat efectul de scurgere rapidă a timpului. Reţineţi că majoritatea videoclipurilor sunt redate la viteza de 24 de cadre pe secunde, aşadar pentru un efectul de scurgere rapidă a timpului de 30 de secunde veţi avea nevoie de 720 de fotografii. Dacă setaţi camera să fotografieze la fiecare 2 secunde, atunci aceasta trebuie să fotografieze timp de 24 de minute. La intervale mai îndelungate, este posibil să fie nevoie să lăsaţi camera foto să declanşeze timp de câteva ore

Când ajungeţi cu imaginile acasă, va fi nevoie să le pregătiţi pentru efectul final de scurgere rapidă a timpului. Orice decupare şi orice corecţie a culorilor pentru imagini trebuie aplicate în mod uniform pentru întregul set de imagini, pentru menţinerea consecvenţei pe durata efectului de scurgere rapidă a timpului.

Dacă doriţi să fotografiaţi în format RAW, cel mai probabil va fi nevoie să le exportaţi în format jpg, alegeţi o dimensiune adecvată de fişier pentru videoclipul pe care doriţi să-l realizaţi. Există o gamă de software-uri gratuite pentru videoclipuri, pentru a combina imaginile pentru versiunea finală, de la mărci precum Apple sau Microsoft, dar pentru videoclipul de mai sus a fost utilizat Adobe Creative Cloud.