Pentru birou

Studii de caz

Aici este locul unde clienţii noştri discută. De la generarea de noi surse de venit pentru o companie de artă grafică la reducerea costurilor de imprimare pentru o autoritate locală, clienţii noştri explică avantajele obţinute prin colaborarea cu Canon.

Priviţi şi citiţi poveştile de mai jos ale clienţilor noştri şi aflaţi cum au contribuit soluţiile noastre Canon la rezolvarea unor probleme reale de afaceri.

Paşii următori

Toate studiile de caz

ABC Imaging

ABC- Hero1

Datorită fluxului de lucru Océ PRISMA şi tehnologiei imagePRESS de la Canon, ne-am simplificat operaţiunile şi am beneficiat, prin urmare, de o producţie cu 50% mai ridicată şi de costuri cu 30% mai reduse.

Ray Hawkins, CEO

Alfa Laval

DWF-logo.jpg

Departamentul de imprimare este considerat acum a fi profitabil şi mai economic pentru operaţiile de imprimare decât alternativele externe.

Jørgen Beck-Jørgensen, Manager de produse imprimate

Antonius Hypercare

AH-Hero1

Instalarea camerelor de supraveghere de reţea Canon a fost o decizie fantastică, atât datorită calităţii superioare, cât şi datorită impactului pe care l-au avut asupra operaţiunilor noastre de zi cu zi. Rezultatele au fost imediate.

René Groot, director general

Armstrong Watson

Înainte de a face orice recomandări, Canon a muncit din greu pentru a se pune în locul organizaţiei noastre şi pentru a înţelege ce anume trebuie îmbunătăţit şi care este cea mai bună soluţie în acest sens. Înţelegerea activităţii clienţilor noştri este o filozofie în care credem cu tărie şi suntem foarte convinşi că firma Canon a fost partenerul nostru ideal.

David Clarkson, director comercial

Barry Callebaut

DWF-logo.jpg

Canon ne-a ajutat să implementăm o abordare globală asupra imprimării. Dintr-o singură mişcare, Canon a ajutat la transformarea organizaţiei în jurul lumii.

BD&H

Analizând echipamentele diverşilor producători a devenit evident faptul că echipamentele Océ sunt cele care ne pot oferi cea mai bună viteză de producţie şi cea mai bună calitate a imaginii la un preţ competitiv. Datorită suportului tehnic oferit de Canon, alături de tehnologia de ultimă oră Océ, acum suntem o forţă creatoare puternică.

James Fox, Director

Beiersdorf

DWF-logo.jpg

Nu numai că am economisit timp – ne-a transformat felul în care lucrăm.

Papanikolaou Zina, departamentul de marketing

BM Druck

DWF-logo.jpg

Am discutat cu numeroşi furnizori, dar era greu să trecem cu vederea compania Canon – este un furnizor cu care avem o relaţie foarte bună de mulţi ani.

Rene Cassis, CEO

Borealis AG

borealis

Scopul nostru a fost să avem o tranziţie lină către un mediu de imprimare standardizat, care să fie, de asemenea, complet conectat. Motivaţia din spatele acestui scop a fost să furnizăm asistenţă mai centralizată utilizatorilor noştri, precum şi economii de costuri în ce priveşte întreţinerea şi asistenţa.

Jacky Cillen, Information Technology & Systems (IT&S) Team Leader

Biblioteca Britanică

British-image1

Suntem atât de impresionaţi de calitatea ridicată a camerelor de reţea Canon, încât dorim să mărim numărul de modele din locaţie la 400 de camere”.

Bhanu Goud, manager de sisteme de securitate

Cavelti

DWF-logo.jpg

Canon a analizat toate zonele activităţii noastre, pentru a determina modul în care ne-am putea îmbunătăţi abordarea pe mai multe canale.

Marcel Bieri, şef servicii pre-imprimare şi imprimare digitală

Clive Booth

Ai un sentiment aparte să ţii în mână un material imprimat. Dacă veţi cumpăra un obiect de artă, acesta de obicei va fi pe suport de pânză. Acelaşi lucru se poate spune şi despre fotografie; când cumperi o fotografie, ea trebuie să fie realizată pe suport de hârtie, nu pe un suport electronic, din cauza faptului că nu poţi ţine obiectul în mână, acest lucru oferind un sentiment special. Acesta este motivul principal pentru care deţin o imprimantă.

Clive Booth

Institutul Colchester

Ne-a plăcut foarte mult abordarea serviciului de imprimare gestionată propusă de Canon, precum şi profesionalismul echipei de proiect Canon şi intenţia de creare a unui parteneriat strâns cu echipa noastră de proiect.

Gary Horne, Director Adjunct, Finanţe & Operaţiuni

Credit Suisse

DWF-logo.jpg

Canon ne înţelege ambiţia de a avea un portal web pentru imprimare mai avansat, care să facă departamentele interne de imprimare ale Suisse cât mai valoroase posibil pentru organizaţie.

Florian Wohlers, Directorul departamentului de relaţii cu clienţii

Documenteam

ABC- Hero1

Execuţiile de scurtă durată nu pot fi produse în mod economic în domeniul imprimării offset. În acelaşi timp, execuţiile de anumite dimensiuni sunt prea costisitoare când sunt imprimate în sisteme bazate pe toner.

Thorsten Bischof

Druck and Medien

DM-hero1.jpg

Obiectivul nostru principal la MSP este îndeplinirea cerinţelor clienţilor noştri în cel mai bun mod. Suntem dispuşi să facem totul pentru a ne mulţumi clienţii. Considerăm că trecerea la imprimarea digitală cu jet de cerneală ne permite să oferim inovaţia la care se aşteaptă pieţele pe care activăm, astăzi şi în viitor. Canon a fost încă de la început un partener minunat pentru luarea deciziilor privind strategia noastră viitoare şi implementarea soluţiei corecte. Cu un partener precum Canon, ne simţim bine pregătiţi pentru viitor!

Markus Stricker

DWF

DWF-logo.jpg

Canon şi-a acordat timp pentru a înţelege nevoile unice şi viziunea organizaţiei noastre în ansamblu, iar serviciile sale de consultanţă ne-au ajutat să identificăm zonele în care tehnologia ne-ar ajuta să lucrăm mai inteligent.

Janice Moores, manager servicii de livrare şi de aprovizionare

Consiliul East Lothian

Aveam o idee aproximativă despre ceea ce voiam să obţinem, dar nu ştiam exact cum trebuie să procedăm. Experienţa Canon în implementarea unei game de soluţii diferite pentru alţi clienţi ne-a ajutat efectiv să ajungem la soluţia corectă.

Julie Caughey, director financiar

EH Booth & Co Ltd

Ca urmare a politicii noastre de a lucra cât mai mult posibil cu furnizorii locali, gama şi formatul facturilor trimise de aceştia către magazinele noastre diferă: de la facturi scrise de mână, facturi cu mai multe pagini, până la facturi pe suport de hârtie sau electronice. Noul sistem de procesare a facturilor oferă Booths o excelentă funcţionalitate în ceea ce priveşte procesarea facturilor şi o cunoaştere exactă a facturilor care circulă în cadrul companiei.

Steve Sumner, auditor financiar

Elwe

Sarab-LOGO.jpg

Arizona 660XT ne oferă şansa să evităm compromisurile privind termenii de calitate şi timpul de livrare. Putem să oferim volume mai scăzute de materiale pentru puncte de vânzare la preţuri competitive.

Kirsten van Brummen, promoţii speciale Elwe

Consiliul Enfield

DWF-logo.jpg

Colaborând cu Canon, am făcut paşi fundamentali în construirea bazelor pentru a proteja poziţia departamentului şi pentru a sprijini viitoarea creştere.

Eureco-Pharma BV

Până anul trecut am acceptat dezavantajele externalizării imprimării prospectelor şi nu m-am interesat niciodată dacă există şi alte posibilităţi. Totuşi, după ce am discutat cu cineva de la Canon, am început să înţeleg posibilele beneficii.

Jan de Kreij, director general şi deţinător al companiei

Evercore

DWF-logo.jpg

În calitate de companie de gestionare financiară, integritatea mărcii trebuie să fie nepătată, pentru a dezvolta încrederea înăuntrul şi în afara organizaţiei. Canon a jucat un rol esenţial în menţinerea integrităţii companiei noastre.

Vanessa O’Reilly, manager de marketing

Eyes on Media

Calitatea imaginii şi posibilităţile de utilizare a echipamentelor Arizona au îmbunătăţit considerabil serviciul nostru de imprimare a fotografiilor şi ne-a ajutat să atragem clienţi noi. Am fost încântaţi când am fost contactaţi de World Press Photo, pe care îi admiram de mulţi ani. Am fost siguri că beneficiind de ajutorul Canon şi Arizona, vom putea gestiona cu succes sarcinile solicitante.

Martin Minoli, antreprenor

Falquon

Canon ne-a oferit mult suport pentru a putea beneficia de întregul potenţial al suitei pentru flux de lucru ONYX pentru gestionarea avansată a culorilor. Pentru fluxul nostru de lucru acesta este un aspect crucial, iar acum consecvenţa rezultatelor oferite de Océ Arizona este excepţională.

Martin Prager, Director, Falquon

FC Dordrecht

FC-hero1

Voiam să captăm imagini de calitate foarte bună în orice moment, mai ales în zonele stadionului în care iluminarea este minimă. Am considerat că trecerea de la tehnologia analogică la cea digitală era singura cale de a obţine acest lucru.

Jacques de Zeeuw, ofiţer de securitate

Formara

De la bun început, Canon a colaborat îndeaproape cu Formara, ajutându-ne să identificăm soluţia adecvată pentru satisfacerea necesităţilor proprii şi oferindu-ne apoi o perspectivă completă asupra integrării soluţiei în companie şi a modului în care aceasta ne va avantaja şi, în cele din urmă, punându-ne la dispoziţie servicii de instalare şi formare care au permis o tranziţie lină şi au determinat creşterea productivităţii.

Freddie Kienzler, director executiv

Francis Combe Academy

DWF-logo.jpg

Canon a fost singurul furnizor care s-a axat cu adevărat pe nevoile noastre şi ne-a propus măsuri clare care puteau fi luate pentru a ne realiza viziunea pe termen lung.

Chris Turton – e-manager

FT Solutions

FT-hero1

Investiţia în aceste sisteme de imprimare digitală de ultimă generaţie este crucială pentru progresul nostru şi a oferit deja beneficii fantastice pentru FT Solutions şi clienţii noştri, precum calitate ridicată şi flexibilitate sporită.

Tom Gurd, director executiv

Gary Knight

Deţin această imprimantă de şase ani şi nici prin cap nu-mi trece să cumpăr alta. Face într-adevăr tot ce o pun şi aş vrea să facă, îşi face bine treaba şi asta într-un mod într-adevăr consecvent. Sunt foarte mulţumit de ea, de fapt, este echipamentul meu preferat.

Gary Knight

GEV

Am dorit ceva robust, uşor de utilizat şi adaptabil la necesităţile noastre. Există o mulţime de soluţii bine concepute dar, pentru o afacere de mici dimensiuni ca a mea, cu şapte angajaţi, unele soluţii de gestionare a documentelor nu se vor dovedi niciodată rentabile.

Friedrich Staller, director executiv

Consiliul Hertsmere Borough

DWF-logo.jpg

Canon şi-a demonstrat angajamentul faţă de strategia noastră pe termen lung, explicând în detaliu felul în care imprimarea digitală ne-ar putea ajuta să operăm fără costuri inutile, cu viteza, flexibilitatea şi standardele înalte pe care le aşteaptă consiliul.

Mark Roberts

hs Druck

Canon a asigurat la sediul propriu un Curs esenţial de construire a unei afaceri privind personalizarea imprimării. Îndrumările experţilor au contribuit cu adevărat la înţelegerea de către întreaga echipă a potenţialului tehnologiei şi la dobândirea încrederii, atât la nivel operaţional, cât şi privind modul în care s-ar putea prezenta aceste abilităţi în faţa clienţilor.

Andy Cork, partener fondator

Imagination

Am avut de câştigat în multe feluri. Costurile de imprimare s-au redus substanţial, ceea ce are un impact semnificativ asupra rezultatelor finale. Avem un număr mult mai mic de dispozitive, mai flexibile şi mai robuste, şi dispunem de maşinile potrivite în locurile potrivite. Acum putem refactura imprimarea cu precizie şi putem livra constant imprimate color de înaltă calitate clienţilor noştri

Sue Chick, manager de proiect

I-Pack

ipack-logo

Ne-am stabilit obiectivul de a mări volumele cu 25% până la sfârşitul anului 2015 şi cu încă 15% până în anul 2016. Datorită suportului şi tehnologiei Canon, suntem pe calea cea bună pentru a ne îndeplini obiectivele de afaceri.

Atle Andreassen, fondator

Jetsign

Sarab-LOGO.jpg

Datorită cooperării cu Canon, am putut pune pe picioare un departament de signalistică care se dezvoltă relativ rapid.

Adrie Hoogeveen, Directorul companiei

Kahle

DWF-logo.jpg

Tehnologia este, desigur, importantă, dar nu este singurul motiv pentru care am ales Canon. Pachetul de servicii care însoţeşte dispozitivele, care include întreţinere, instruire şi asistenţă, a fost decisiv pentru încheierea tranzacţiei. Pe baza experienţelor anterioare, ştiam că vor colabora cu noi pentru a se asigura că primim o soluţie de imprimare de natură să modifice operaţiunile companiei.

Dan Batek, departamentul de tehnologie şi finanţe, KAHLE

Universitatea KEPLER

kepler-logo

Am lucrat cu Canon pentru a găsi o soluţie care să aducă o îmbunătăţire imediată în viaţa studenţilor noştri, în modul cel mai puţin perturbator.

Alexander Freischlager, manager operaţiuni

KnowledgePoint

KP-Hero1

Abordarea Canon pentru a ne ajuta să facem faţă provocărilor din industrie reflectă metodologia noastră, iar acest lucru este întotdeauna apreciat. Această relaţie va reprezenta cheia pentru orice investiţie viitoare pe care o facem. Am fost mulţumiţi de colaborarea cu Canon de până acum şi vom continua cu siguranţă colaborarea şi în viitor.

Andre Philpot, director operaţiuni

Kyas Photography

Imprimanta imagePROGRAF susţine dezvoltarea studioului său. Obţinem proiecte mai bune, mai mari şi, cel mai important lucru, ne ocupăm de proiecte care ne entuziasmează. Deoarece acest echipament ne ajută să economisim timp, ne putem concentra pe realizarea unor portofolii personalizate pentru fiecare proiect al clienţilor, concentrându-ne şi mai bine şi preocupându-ne atent de crearea, corectarea şi îmbunătăţirea fotografiilor noastre astfel încât calitatea lor să fie optimă.

Jörg Kyas, Kyas Photography

London Borough of Newham

Diagnosticarea şi întreţinerea la distanţă sunt aspecte comune în domeniul IT şi am considerat că o abordare similară poate oferi beneficii semnificative activităţii noastre de imprimare. Ştiam totodată că aşa vom putea înţelege mai bine tendinţele de utilizare a materialelor tipărite, ceea ce ne putea ajuta la formarea viitoarei noastre strategii în domeniu.

Gary Sussex, director servicii ICT

Consiliul local al oraşului Leeds

DWF-logo.jpg

Prioritatea, pentru noi, a fost să implementăm o soluţie inteligentă care ar economisi bani pentru consiliu şi ne-ar permite să ne folosim timpul în alte scopuri.

Kirsty McCarthy, manager MPS

LO Media

DWF-logo.jpg

Punând în aplicare cunoştinţele obţinute de la Canon şi prin cursuri de instruire independente, avem capacitatea de a oferi servicii digitale de calitate înaltă şi avem viziunea şi răbdarea de a gândi mai strategic.

Lars Langbo, Manager de producţie

Mailing Andalucia

DWF-logo.jpg

Investiţia într-o presă de producţie monocrom imagePRESS 1135 şi într-o unitate de stivuire Canon de mare capacitate a avut un impact imediat asupra productivităţii

Daniel Sánchez, director

Marne Drukkers

Colaţionarea manuală a unor afişe cu format mare durează şi costă mult, de aceea am decis să căutăm o soluţie mai bună.

Guus Sligter, Directorul companiei

Martin Parr

Parr-Hero1

În studioul nostru din Londra sau la evenimentele pop-up din lumea întreagă, cu ajutorul Canon putem aduce la viaţă fotografiile lui Martin în modalităţi convingătoare şi ne putem asigura că munca sa va trece testul timpului.

Louis Little, manager imprimare

Maya Vik

O mare parte a succesului nostru se datorează nivelului uimitor de profesionalism şi sprijin furnizat de Canon. Calitatea de producţie a tot ceea ce ne-a furnizat Canon a fost într-adevăr excelentă, iar disponibilitatea unui partener capabil să răspundă tuturor cerinţelor noastre pentru acest proiect cross-media a fost pur şi simplu uimitoare.

Pål Laukli, fotograf profesionist

Nama d.d. Ljubljana

nama-hero1

Suntem extrem de încântaţi de noul nostru sistem de supraveghere. De la implementarea sa, am redus semnificativ furturile din magazin şi ne-am stabilit acum un nou obiectiv de a reduce şi mai mult acest volum. Sistemul este uşor de folosit şi ne-a permis să ne îmbunătăţim modul în care interacţionăm cu clienţii şi în care le vindem.

Branka Jerala, director de marketing

The University of Nottingham

Universitatea noastră explorează cele mai recente tehnologii, cum ar fi imprimarea 3D. Soluţia Canon este extraordinară, putem să producem modele fine şi delicate, necesare studenţilor la arhitectură.

John Morgan, profesor asistent de arhitectură

Online Reprographics

online-repro-hero1

Canon ne-a arătat de la început că are încredere în noi şi încercăm să adoptăm acest mod de lucru şi cu clienţii noştri.

John Foy, fondator

Orange Business Services

DWF-logo.jpg

Canon avea nu doar experienţa dovedită în imprimarea mobilă pe care o căutam, dar, în calitate de companie globală, ştiam că au şi anvergura necesară pentru a ne sprijini în afara Regatului Unit.

Nick Jones, directorul departamentului de imobiliare şi FM, Europa de Nord şi de Vest

PCS

DWF-logo.jpg

Suntem într-un dialog permanent cu Canon, pentru a ne ajuta să ne promovăm serviciile.

Asad Butt, manager imprimare

Polomnis

Această schimbare de la vechea imprimantă la Arizona a fost determinată de problemele pe care le întâmpinam cu aderenţa cernelii la vechea imprimantă.

Job ten Doeschate, directorul companiei

Printondemand-worldwide

Desigur, cheia o reprezintă eficienţa, dar şi fiabilitatea este vitală. Este posibil să aveţi un kit excepţional, dar dacă este nefuncţional 10% din timp, înseamnă că aveţi o problemă. Nu am avut astfel de probleme cu Canon. Chiar dacă un echipament se defectează, această stare nu durează prea mult, deoarece echipa de service vine şi rezolvă problema în mai puţin de două ore.

Andy Cork, director executiv Printondemand-worldwide

ProjectColor

Operatorii nu mai trebuie să acopere mai multe staţii de lucru independente RIP şi imprimante pentru gestionarea producţiei. În plus, deoarece Onyx Thrive se bazează pe Adobe PDF Print Engine, noi – şi clienţii noştri – avem încredere totală în rasterizarea efectelor complexe de design grafic, inclusiv a straturilor de transparenţă, a spaţiilor cu culori combinate şi manipularea culorilor spot.

Norman Scheffer, Director

Pulp Grafisk

DWF-logo.jpg

Cu susţinerea oferită de Canon, Pulp Grafisk şi-a dublat capacitatea de imprimare în format mare şi a eliminat dependenţa de furnizorii terţi pentru operaţiile de imprimare.

Terje Gulbrandsen

RDaSH

DWF-logo.jpg

Echipa Canon a fost foarte sinceră în abordarea sa şi ne-a spus exact ceea ce ar fi realizabil cu DSF şi ce beneficii ne-am putea aştepta să vedem.

Lisa Grandcourt, şef unităţi

Replay Studio

Replay-logo

Canon a fost întotdeauna un grup consultativ excepţional pentru noi, propunându-ne idei şi furnizând sfaturi specializate ori de câte ori a fost a fost necesar. Ne-au ascultat cu atenţie şi au ştiu exact ceea ce ar conferi companiei noastre un atu.

Andy Halasz, administrator

Ritz

DWF-logo.jpg

Sfaturile Canon, atât prin intermediul Business & Innovation Scan, cât şi ca parte a propunerii sale de vânzări susţineau o abordare mai strategică pentru reinventarea activităţii noastre.

Kurt Habersatter, CEO

Rohner Spiller

DWF-logo.jpg

Ca urmare a parteneriatului cu Canon, crossmedia reprezintă acum mare parte din oferta noastră de servicii, iar campaniile clienţilor noştri sunt mai cuantificabile.

Remo Martin, director executiv

Sanders Group

Imprimantele Océ Arizona au schimbat compania. În timpul crizei financiare multe companii au dispărut, dar aceste echipamente m-au ajutat să fac mai mulţi bani cu o cifră de afaceri mai mică. De fapt, cifra de afaceri a scăzut, dar profitul a crescut pe măsură ce am transformat materialul achiziţionat anterior în altceva cu o valoare mai mare. Am putut satisface cereri de pe piaţă privind termene de livrare strânse, aplicaţii personalizate şi soluţii creative.

Marco de Wert, Director General

Sarab Entreprenad AB

Sarab-Entreprenad

A schimbat modul în care lucrăm. Facturile primite sunt sortate într-un mod pe care nu ni l-am putut imagina vreodată. Şi am mai mult timp pentru a fi pe teren, la proiect, cu angajaţii şi clienţii.

Johan Selenius Rosengren, Directorul companiei

Screentec

Dacă aş putea să rezum într-un cuvânt calitatea de client al Canon, acesta ar fi „uşurare”. Mi-ar fi greu să găsesc ceva de reproşat, fie că este vorba de fiabilitatea şi flexibilitatea echipamentelor, fie despre service sau suportul oferit de angajaţi şi ingineri.

Darren James, Director General

Spazio81

Datorită gamei de servicii pe care le oferim, am creat o cuprinzătoare şi diversă bază de clienţi foarte loiali şi încântaţi de colaborarea cu noi. Acest lucru ne sporeşte reputaţia globală, iar acum primim comenzi tocmai din SUA şi China.

Alessandro Locatelli, CEO

Spitalul St James

Volumul de documente din spital era uluitor şi foarte mare consumator de timp. Am avut 18 luni de muncă cu documente care ocupau spaţiu pe pereţi şi podea. În prezent, toate informaţiile sunt stocate digital, ceea ce a creat un mediu de lucru mai sigur şi mai plăcut.

Pat Bailey, asistenţă pentru sisteme SAP

Staples

Aveam nevoie de o abordare de consultanţă pentru a înţelege factorii determinanţi ai clienţilor noştri. Aveam nevoie de o hotărâre şi de o strategie, dar acestea nu păreau să existe înainte de implicarea Canon Enterprise Services.

Richard Houppermans, director servicii pentru întreprinderi

Stralfors Marea Britanie

Stralfors-Hero1

Majoritatea clienţilor noştri utilizează acum producţia pe o singură cale. Capacităţile ColorStream înseamnă că aceştia pot face mai multe lucruri acum, cum ar fi să integreze imagini digitale pentru a-şi susţine mesajele dinamice. Totul se reduce la a îmbunătăţi şi la a face mai relevante informaţiile pe care le oferă clienţilor.

Tony Plummer, director executiv Marea Britanie

The Print Foundry

Canon a fost un partener de lucru excelent. Împrumutăm adeseori idei de la ei, discutăm ideile noi de produse şi cea mai bună modalitate de utilizare a imprimantelor imagePROGRAF, şi apar imediat în caz că avem nevoie de ceva.

Renato Tavares, fondator

Student Hotel

student-hero1

Canon ne-a susţinut în multe moduri, nu numai prin camerele de înaltă calitate, ci şi prin nivelurile excelente de asistenţă pre-vânzare. Am putut astfel crea o soluţie uşor de utilizat pentru echipa noastră şi care îndeplinește toate cerinţele noastre.

Jan-Pieter Muis, administrator active

TJ International

TJI-hero1

Impactul pe care tehnologia şi fluxul de lucru le au asupra productivităţii este semnificativ; în prezent putem produce cărţi broşate în numai 24 de ore şi cărţi cartonate în 48 de ore. Fără abilităţile, expertiza şi serviciile de consultanţă Canon, acest lucru ar fi fost imposibil.

Angus Clark, CEO

UKE

În prezent, asistenţa pentru sistemele de imprimare şi multifuncţionale este mult mai performantă, deoarece este asigurată de experţii Canon. În consecinţă, departamentul nostru IT se poate concentra asupra atribuţiilor sale de bază. Mai mult, imprimăm la costuri mai reduse ca niciodată.

Florian Benthin, şef servicii de birou

Universitatea din Glasgow

DWF-logo.jpg

Peste 5,5 milioane GBP ar trebui să fie economisite în timpul proiectului de 5 ani, ceea ce este o poveste fenomenală.

Van Dillewijn Group

În prezent, avem un control ferm asupra sistemului nostru de contabilitate a furnizorilor şi procesăm facturile cu 40% mai rapid ca înainte. Dacă adăugăm şi sumele economisite prin reducerea penalizărilor, soluţia Canon a permis o reducere globală cu 30% a costurilor.

Bert Rijkmans, director executiv informare şi comunicare

Volkswagen

Cele două dispozitive Canon imagePRESS s-au dovedit a fi completarea ideală a combinaţiei existente de mijloace de imprimare offset şi digitale. Acestea oferă un echilibru între productivitate şi calitate, ceea ce este perfect pentru o mare parte din munca noastră, dar şi fiindcă cererea pentru livrarea rapidă a unor lucrări de tiraj mic este tot mai ridicată printre clienţii noştri.

Helmuth Oschmann, manager departament imprimare

Von Hagen

Océ Arizona are totul: dimensiunile, productivitatea şi versatilitatea necesare pentru lucrul cu o gamă largă de materiale flexibile şi rigide. Luate împreună, aceste caracteristici înseamnă că putem oferi clienţilor noştri o modalitate de creare a standurilor mai eficientă din punct de vedere al costurilor şi al timpului. Datorită faptului că imprimarea este posibilă pe orice substrat, putem transpune în realitate practic orice idee creativă.

Von Hagen

Industrii

Parcurgeţi sectoarele industriale şi selectaţi un tip de industrie de pe lista derulantă pentru a afla mai multe despre soluţiile Canon din domeniul respectiv