Canon HF S10

HF S10

LEGRIA HF S10 este o cameră video HD care îmbină imagistica la nivel profesionist cu avantajele memoriei flash duale. Controalele avansate vă permit să captaţi imagini HD incredibil de clare şi detaliate.

Beneficii

  • Sistem de cameră HD Canon de 8,0 MP
  • Memorie flash duală de 32 GB
  • Focalizare automată instantanee şi stabilizator optic de imagine cu plajă extinsă
  • Opţiuni de control manual
  • Instantanee video, detectarea feţei, Pre REC
  • x.v.Colour şi 25p
  • Fotografii de 8 MP
  • Sunet superior
  • Mini-suport de accesorii avansat
  • Software de editare

Specificaţii detaliate

Aflaţi informaţii mai detaliate despre Canon HF S10

Sistem de cameră HD Canon


Surprindeţi imagini uluitoare cu ajutorul sistemului de cameră HD Canon: LEGRIA HF S10 utilizează o combinaţie unică între un senzor CMOS Full HD de 8,0 MP, un obiectiv video HD Canon cu zoom optic 10x (diametru filtru: 58 mm) şi procesorul DIGIC DV III.

Memorie flash duală


Memoria flash duală de 32 GB combină capacitatea încorporată mare – suficientă pentru peste 12 ore de filme HD – cu opţiunea suplimentară de înregistrare pe carduri de memorie SDHC amovibile.

Filmare inteligentă


Sistemul unic de focalizare automată instantanee de la Canon obţine o focalizare de înaltă precizie în condiţii de viteză. Stabilizatorul optic de imagine cu plajă extinsă combate orice tip de tremur al camerei, de la imaginile lente la cele rapide.

Control manual creativ


O tastă personalizată vă permite să activaţi una dintre cele cinci variabile care pot fi atribuite selectorului rotativ manual, între care focalizarea, expunerea şi nivelul audio. Controalele mai avansate includ limitele AGC (Control Auto/Amplificare) – disponibile de obicei numai la camerele video profesionale, acestea sporesc sau limitează viteza de reacţie la filmarea în condiţii de luminozitate slabă – modele zebră, evidenţierea culorilor şi emisia de bare de culoare/tonuri de probă.

Filme extraordinare, la îndemâna oricui


Instantaneele video surprind filme scurte, de 4 secunde – ideale pentru a asambla ulterior o listă de redare. Puteţi reda montajul de clipuri video cu o coloană sonoră la alegere. Tehnologia de detectare a feţei optimizează automat setările pentru a obţine imagini perfecte cu persoane, detectând până la 35 de feţe într-un cadru. Funcţia Pre REC surprinde 3 secunde de acţiune înainte să apăsaţi pe butonul de înregistrare – astfel încât nu rataţi niciodată cadrul crucial.

Opţiuni de culoare


Procesorul DIGIC DV III acceptă x.v.Color – pentru nuanţe mai profunde, mai intense, la redarea filmelor pe televizoarele HD compatibile. Modul 25p Cinema creează un aspect de peliculă tradiţională şi optimizează performanţa filmării în condiţii de luminozitate slabă.

Surprinderea de imagini statice


Un mod foto dedicat permite utilizatorilor să surprindă imagini statice de înaltă rezoluţie, de până la 8 MP. În modul Dual Shot (Captură duală), pot fi create fotografii de 6 MP simultan cu înregistrarea video. Funcţia Photo Burst surprinde 25 de fotografii dintr-o singură secundă de înregistrare video.

Funcţii audio superioare


Conexiunea de intrare pentru microfon şi mufa pentru căşti vă permit să captaţi şi să monitorizaţi un semnal audio superior. Controlul manual al nivelului audio vă oferă şi mai multe opţiuni.

Opţiuni flexibile


Cu ajutorul unui mini-suport de accesorii avansat, puteţi ataşa o serie de periferice opţionale – de exemplu, un microfon sau o lumină video.

Software


Pentru editare şi partajare facile, este furnizat software-ul PIXELA™. DVD-urile se inscripţionează cu o singură atingere de buton, cu ajutorul inscriptorului de DVD-uri DW-100 de la Canon (disponibil separat).

Specificaţiile produsului

Aflaţi mai multe despre Canon HF S10, despre funcţiile şi capabilităţile sale.