Proiector de vârf cu distanţă focală scurtă LV-8235 UST oferă proiecţie pe ecrane mari, chiar şi atunci când spaţiul este limitat. Având un design compact, poate afişa o imagine de 80 de ţoli de la o distanţă de proiecţie de doar 32 cm (cu o distanţă de instalare de doar 2,4 cm). Dispunând de rezoluţie nativă WXGA (1280x800) şi un format de imagine panoramic 16:10, este ideal pentru utilizare cu actualele computere notebook cu ecran panoramic. Imaginea proiectată nici nu va orbi persoana care face prezentarea, nici nu va avea umbre, ceea ce îl face perfect pentru utilizare în sălile de curs şi sălile de şedinţe din cadrul firmelor.
Imagine de înaltă calitate, flexibilitate asigurată Un aparat cu performanţe deosebit de flexibile, luminozitatea sa de 2.500 de lumeni asigură imagini clare, luminoase, în timp ce raportul de contrast de 2000:1 furnizează nuanţe intense de negru. Instalarea flexibilă înseamnă că dispune de o gamă largă de aplicaţii în sălile de clasă, birouri şi spaţii comerciale. Poate să fie instalat pe tavan sau pe o masă pentru proiecţia obişnuită pe perete utilizată pentru cursuri sau şedinţe. Retroproiecţia este ideală pentru prezentările video în vitrinele magazinelor, restaurante, muzee şi alte locaţii similare, în timp ce proiecţia de sub birou poate să transforme mesele sau pardoselile în ecrane de afişare utile.
Calitate 3D splendidă în prim-plan Tehnologia de focalizare de la distanţă foarte mică a modelului LV-8235 UST îi permite să proiecteze imagini 3D pe un ecran mare într-un spaţiu restrâns. Tehnologia de imagine avansată face posibilă reproducerea de culori naturale chiar şi la proiecţia pe o tablă sau un perete colorat. Rezultatul: prezentări incredibile pentru vizitatorii din centrele educaţionale sau comerciale, în cadrul evenimentelor sau prezentărilor de produse. Modelul LV-8235 UST utilizează metoda de afişare secvenţială a cadrelor, care comută foarte rapid între imaginile pentru ochiul stâng şi pentru ochiul drept, necesitând ochelari cu obturator activ pentru vizualizare 3D completă.
Sunet şi imagine de excepţie Un difuzor încorporat de 10 W asigură o experienţă mai bogată, îmbunătăţind prezentările cu sunet vibrant, chiar şi în locaţiile în care nu este disponibil un sistem de sunet. LV-8235 UST poate, de asemenea, să proiecteze imagini clare din surse digitale, utilizând intrarea HDMI.
Întreţinere simplă, economică Cu o durată mare de viaţă a lămpii, de 3.000 de ore (în modul Eco) şi o durată mare de utilizare a filtrului de aer, de 4.000 de ore (în modul Eco), proiectorul LV-8235 UST are o funcţionare foarte economică şi o întreţinere simplificată. Un port de reţea RJ-45 încorporat permite, de asemenea, monitorizarea şi controlul proiectorului de la distanţă.
|