Imprimare de calitate excepţională, la viteză mare Ideală pentru pasionaţii de fotografie, această multifuncţională de înaltă performanţă, cu 6 cartuşe de cerneală oferă rezoluţii la imprimare de până la 9600 dpi, pentru fotografii color cu detalii excepţionale şi imagini fără granulaţie. Tehnologia Canon FINE pentru capete de imprimare, cea mai bună din domeniu, cu picături de cerneală de minimum 1 pl, ajută la imprimarea unei fotografii fără margini în format 10 x 15 cm, de calitate profesională în aproximativ 20 de secunde. La aceasta se adaugă viteze ISO ESAT impresionante, de 12,5 ipm pentru documentele monocrome şi de 9,3 ipm pentru documentele color*.
Navigare simplă Accesaţi funcţiile fără efort utilizând sistemul tactil inteligent, care asigură o operare intuitivă şi uşor de urmărit de la panoul tactil, prin ghidaje luminoase, suprafaţa echipamentului PIXMA având integrat un afişaj TFT color de 7,5 cm.
Conectivitate îmbunătăţită Cu funcţia Wi-Fi încorporată, partajarea în locuinţă este simplă. Imprimaţi de pe şi scanaţi direct pe dispozitive mobile utilizând aplicaţia Easy-PhotoPrint. Compatibilitatea cu tehnologia AirPrint de la Apple* vă permite să imprimaţi direct de pe iPad şi iPhone.
Imprimare prin servicii cloud Parcurgeţi şi imprimaţi fotografiile dvs. favorite direct pe imprimantă din albume online stocate în CANON iMAGE GATEWAY** şi Google Picasa. Accesaţi calendare, materiale de papetărie şi alte şabloane imprimabile la cerere fără a utiliza PC-ul***. Imprimaţi de oriunde utilizând serviciul Google Cloud Print****.
Manevrare versatilă a materialelor Descoperiţi flexibilitatea cu funcţia de imprimare automată faţă-verso pentru a utiliza ambele feţe ale hârtiei şi alimentarea cu hârtie pe 2 căi, care vă permite să încărcaţi simultan hârtie simplă şi hârtie foto. Puteţi imprima direct pe discuri CD, DVD şi Blu-ray® compatibile cu funcţia de imprimare directă pe disc.
Caracteristici ecologice Aflaţi informaţii despre reducerea emisiilor de CO2 şi despre economiile de hârtie obţinute prin imprimarea faţă-verso cu ajutorul caracteristicii Informaţii ECO, pentru a vedea cum contribuiţi la protejarea mediului. Economisiţi energie utilizând funcţia de oprire automată - setaţi imprimanta să se oprească dacă nu este utilizată o anumită perioadă de timp.
Software avansat Transformaţi momentele din filmele dvs. în imprimate superbe cu funcţia unică Full HD Movie Print de la Canon. Noile caracteristici includ Îmbinarea cadrelor şi Imprimare machetă pentru imagini mai impresionante. Fotografiile dvs. pot deveni şi mai interesante prin aplicarea de Efecte cu filtru distractive cu software-ul Easy-PhotoPrint EX. Utilizaţi software-ul Easy-WebPrint EX pentru a combina clipuri de pe mai multe pagini Web, astfel încât să imprimaţi doar ceea ce doriţi de pe Web. Fiţi creativ cu CREATIVE PARK PREMIUM, un serviciu online care vă permite să descărcaţi fotografii, ilustraţii, colaje de hârtie şi multe alte lucrări realizate de fotografi şi artişti recunoscuţi la nivel internaţional***.
* Consultaţi specificaţiile ** În funcţie de disponibilitate *** Este necesară conexiune la Internet **** Serviciu disponibil începând cu sfârşitul lunii noiembrie 2011 sau ulterior
|